Elementarii si Cheile din Erydanus- Vol 2

Tragedie

          - Credeaţi c-o să scăpaţi atât de uşor?! întreabă profesorul.
          - Eşti un imbecil fără scrupule. Nu înţeleg de ce ai răpit oameni nevinovaţi doar pentru aţi duce planul la bun sfârşit. Ei nu merită să fie aici. mă răstesc la el.
          - Eu decid ce-i mai bine pentru cine. Cren, Dwern, Fung, Milty...Atacaţi!!
          Bestiile profesorului şi-au luat avânt, vrând să ne atace. Noi trei încercam să-i apărăm pe oameni cu orice preţ. Îi ţineam la distanţă, dar nu pentru mult timp.
          - Chris, ia-o pe partea stângă, Eleanor tu pe dreapta. le spun celor trei.
          - S-a făcut! ziseră amândoi.
          Am înconjurat cele patru fiare. Erau ca un fel de pantere combinate cu nişte câini. Două dintre ele aveau trei capete, şi în loc de coadă măciuci. Colţii lor puteau devora o balenă din câteva muşcături. Fung era o combinaţie între leu şi şarpe putând să scoată foc pe gură, plus că avea o pereche de aripi.
           I-am încolţit...îi loveam cu cele mai puternice vrâji ţinându-i la distanţă până i-am scos afară din "morgă", închizând uşa imediat. Noroc că era o uşa din metal  indestructibilă. Am ieşit afară pe acoperişul navei. Nu ştiu cât am stat acolo, în acea navă, dar se pare că este dimineaţă.
           Oamenii încă încercau să iasă din "morgă". Chiar când am crezut că totul e bine, trapa s-a închis. Au mai rămas captivi multe persoane.
           - Nu, nu,nu... Asta nu e bine. Trebuie să-i scoatem pe toţi. zic eu panicându-mă.
           Amicii noştri erau lângă noi. Jake vine la mine şi-mi spune.
            - O să fie bine. Găsim noi o soluţie.
            - Nu e aşa. Nu ştii de ce este în stare acel om.
            - Dar ce e aşa mare scofală că au rămas câţiva oameni?
            - Tu eşti normal la cap? De ce să-i laşi să moară? Nu te înţeleg. Cum poţi gândi aşa?
            - Ei nu au făcut nimic pentru noi. Dacă sunt nişte hoţi sau foşti deţinuţi?
            - Eşti un idiot.
            - Aa..acum eu sunt idiotul. Mă enervezi de fiecare dată când vrei ca lumea să facă cum vrei tu. Aici nu e vorba de tine sau de ideile tale stupide. M-am săturat să faci mereu pe şeful cu noi toţi.
             - Eu fac pe şeful?...idei stupide, huh? Ce e atât de stupid în ai salva pe alţii?
             - Nu la asta mă refeream. Mereu ai câte o idee " strălucită" şi mereu ne-ai băgat în căcaturi. Plus că eşti un mincinos şi un prefăcut...nici nu ştiu de ce m-am putut îndrăgosti de o persoană aşa ca tine. Ştii ce? Eu am plecat..acum că nu mai am puteri, pot să duc o viaţă liniştită. Ceau!
            - Bine..pleacă!! Oricum nu te-am vrut de la bun început. De ce crezi că nu-mi plăcea când voiai să facem dragoste sau când mă pipăiai?
            - Atunci, de ce ai mai stat cu mine?
            - Nu am vrut, niciodată nu m-ai lăsat singur..mereu ai stat cu mine..
             A plecat fără să mai spună ceva. Eu eram foarte nervos. Ceilalţi se uitau la noi de parcă le-am făcut ceva. Eu am sărit în apă, încercând să mă strecor pe sub navă. Am făcut o gaură fix în sala bazinului. Ajung la suprafaţă, văzând bestia legată de mâini şi de picioare pe un fel de targă, susţinută în aer. Dormea, deci am putut să intru uşor. Uşa de la sala capsulelor era înca închisă, dar dincolo de ea se auzeau strigătele oamenilor rămaşi. Am deschis uşa eliberându-i. Toţi mi-au mulţumit. Fiecare a primit o mască de oxigen făcută cu ajutorul magiei şi au întrat în bazin reuşind să iasă din navă.
          Eu am rămas ultimul, asigurându-mă că nu mai e nimeni rămas. Când am vrut să întru în apă ceva mă prinde de picior. Era un cablu de alimentare, conectat la un panou de pe tavan. Pe acesta apăruse chipul profesorului Xenovius, care stătea pe un scaun din piele roşie, îmbrăcat la patru ace.
            - Bună eroule! zise acesta rânjind.
            - Ce vrei, scârbă? îi spun eu atârnat de acel cablu cu susul în jos.
            - Ţi-am văzut performanţele în tot acest timp. Ce-i drept, eşti foarte puternic. Vreau să fac un târg cu tine.
            - Să te aud.
            - Ce ai zice, dacă ai lucra pentru mine. Ţi-aş oferi orice vrei tu. O viaţă mai bună, pot să-ţi găsesc jumătatea sau chiar să-i readuc pe părinţii tăi înapoi. Toate astea în schimbul puterilor tale.
             - Nici vorbă. Nu-ţi dau puterile mele.
             Am primit un şoc electric din partea acelui cablu.
             - Ups..am apăsat din greşeală. zise acesta amuzându-se. Deci...accepţi? Oricum prietenii tăi nu mai au nevoie de tine. Priveşte!
              Pe acel ecran apare o filmare cu ei. Înainte să fie prinşi.
             -《De ce  ne-a trimis Mike pe noi primii aici? Mă enervează când ia el toate deciziile! spuse Lina》
             -《 Ai dreptate. Nu aţi văzut cu cine a început să umble? zise Ysera. Cu Josh, care se lua de noi de fiecare dată!》
             -《 Mike ăsta ar trebui să-şi aleagă bine prietenii. Adică ne-a minţit în faţă. spuse Valentina. Eu chiar nu-l mai pot suporta, plus că şi-a bătut joc de sentimentele lui Jake.》
              -《Aici ai dreptate. se alătură Jake.》
              Se opreşte filmarea.
              - Deci...Mike, acum ce părere ai despre prietenii tăi?
              - În tot acest timp...am crezut că-mi sunt alături. Că mă susţin. au început să-mi dea lacrimile.
              - Te înţeleg perfect. Aş vrea să te ajut.
              - Prea bine, profesore. O să lucrez pentru tine.
              - Perfect. zise el aplaudând. Tot ceea ce trebuie să faci, e să intri în capsulă. Aceasta îţi va lua puterile şi îl vor alimenta pe Ferington.
               Aşa am făcut. A adus o capsulă chiar pe platformă, lângă panoul de comandă. Am intrat înăuntru. Nu mai voiam să-i văd vreodată pe acei mincinoşi, care pretind că-mi sunt prieteni şi mă înjunghie pe la spate. Nişte mâini robotice au ieşit din panou, aşezând tuburile, conectându-le la acel gigant. Capsula s-a închis. Aveam emoţii.
           - Eşti gata? mă întreabă profesorul.
           - Da. zic scurt cu seriozitate.
           A pornit aparatul. Simţeam cum îmi pierd puterea. E ca şi cum ai avea un gol în stomac. A început să mă doară capul. Eram ameţit. Vedeam prin geam cum bestia prinde viaţă, începând să mârâie. Deodată, a început să sune alarma.
           -《Eroare...eroare..sistem supra încărcat!!》
           - Deci e adevărat! Băiatul ăsta e chiar puternic. Barometrul nu a ajuns încă la 100%. spuse Xenovius pentru sine.
            - Profesore!? Ce se întâmplă? zic din capsulă.
            - Nimic. E totul bine.
            -《Sistem supra încărcat...nava se v-a autodistruge în 2 minute.》
            - O haide, Lessy! Încă puţin. spuse profu'.
            Ceva nu mergea bine. Câteva fire conectate la aparat făceau scurtcircuit. Îmi era frică. Puterea mi se risipea foarte repede.
            -《Mai sunt 10 secunde până la distrugere!》
            - Xenovius? Ce se petrece?
            - Băiete... îmi pare rău. Sistemul nu face faţă puterii tale. Nava se va autodistruge. Dumnezeu să ne ierte, copile.
             -《5..4..3..2..1..0.....》
             BOOOMMM!!
             Fiecare parte a navei a început să explodeze. Ferington arsese de viu...dar toată energia acumulată a fost împrăştiată, formând mici sfere colorate care s-au întors la deţinători. De pe coastă se vedea cum nava se dezintegra în mii de bucăţele. Un fum negru se ridica în aer, întunecând cerul.
      
              Perspectivă Jake
         - Miikkeee!!!!! strig eu. Nu pot să cred că a rămas captiv în acea navă.
         - Nuu...!! strigă şi Cassie dându-i lacrimile.
         Focul a fost înlăturat de apa şi vântul care suflau. Se pare că va ploua. La orizont se vedeau fulgerele ce brăzdau cerul fumuriu. Odată cu explozia, parcă puterile mi-au revenit, totodată, mă simţeam liber. Un val albastru venise dinspre navă, risipindu-se încet.
          Toţi am început să plângem. Regretam fiecare cuvânt pe care l-am spus. Dacă Mike nu mai este...nici cei zece Elementari nu mai sunt. Îmi pare foarte rău că am reacţionat aşa...nu ar fi trebuit să-i zic acele vorbe urâte. Cad în genunchi pe nisipul rece..nu-mi venea să cred ce s-a întâmplat.
             - Priviţi! îmi atrase atenţia o fetiţă care arăta spre una dintre capsulele aduse la mal.
            Geamul era aburit. Alerg spre el, verificând dacă Mike era acolo. Sparg geamul, dar nimic...nu era înăuntru. O licarire albastră îmi sare în ochi. Printre cabluri şi tuburi se afla chiar medalionul lui Mike. Nestemata încă strălucea. O iau în mână, îndreptându-mă spre ceilalţi.
           - Era Mike în capsulă? mă întreabă Ysera.
           - Nu...dar a fost în ea. I-am găsit medalionul printre cabluri. le spun cu lacrimi în ochi.
           Cassie îşi puse o mână la gură, aşa făcuse şi Eleanor.
            - El...el nu mai este în viaţă? întreabă Kyle.
            - Trebuia să supravieţuiască, adică, capsula nu era deschisă şi nici nu avea vreun geam spart. Parcă nici n-a fost în navă. spun eu.
             - Hmmm....asta e ciudat. zise Mewina. Dacă Mike..nu a fost omorât de acea explozie...atunci unde este?......