Elementarii si Cheile din Erydanus- Vol 2

Dincolo de barieră

             Perspectiva lui Josh
        Am intrat în casă după ce ne-am luat rămas bun de la prietenii noştri. Acel iz bolnăvicios se simţea peste tot, aşa că ne-am baricadat în casă cine ştie pentru cât timp.
       Ashley s-a dus la geam să privească cum întreaga natură îşi pierde viaţa, iar oamenii devin stane de piatră. Noroc cu scutul pus de ei, că altfel eram şi noi nişte simple statui. Mă duc lângă ea privind amândoi în tăcere.
       - Ştii, dacă nu se vor întoarce? rupe Ashley liniştea. Pământul e rotund şi molima îi va ajunge.
       - Nu-ţi face griji. Când vor aduna toate cheile se duc pe Erydanus şi de acolo vor trimite ajutoare..cred.
       - De ce eşti atât de sigur?
       - Nu sunt, doar am presupus. Fii atentă la norii care înconjoară scutul! schimb subiectul repede. Zici că cineva ne înveleşte cu o pătură. E atât de ciudat că numai aici a rămas o fărâmă din întreaga natură.
        - Da, aşa e.
       Priveam spre pădure observând că cineva se uită la noi. Nu era una dintre acele vrăjitoare, părea a fi un tip. Venea în coace legănându-se. De frică am tras repede draperiile, iar Ashley m-a urmat până în camera lui Mike unde se aflau Jiulia şi Sam.
       - Ce se întâmplă? întreabă Sam.
       - Cineva ne-a descoperit. îi spun în timp ce trăgeam şi celelalte draperi.
       - Sunt vrăjitoarele?
       - Nu, e un tip. Se holba la mine şi la Ashley după a început să vină înspre noi.
       - Lina mi-a zis că în caz de urgenţă să apelăm la ei sau la Sigiliul celor Şapte Ramificaţii.
       - Ce e ăla? întreabă Jiulia curioasă.
       - Păi nu mi-a zis prea multe. A spus că dacă vrem neapărat să ştim, trebuie să căutăm în bibliotecă o carte în formă de papirus.
        Ne-am dus jos căutând în grabă o carte în formă de papirus şi nimic. Am mai aruncat o privire pe geam, văzând acea creatură cum stătea în apropierea stejarului. Ies afară fără a spune ceva. Aici nu pătrunse boala şi mirosul, deci puteam respira uşuraţi. Fetele se aflau în urma mea la fel de tăcute ca şi mine.
        Iau un lemn de pe jos, apropiindu-mă tot mai mult. Acum că-l văd mai bine, părea a fi un băiat de vârstă cu noi, doar că era atât de desfigurat încât zici că voia să-ţi ia sufletul.
       - Salut! îndrăznesc să-i zic băiatului.
       Mă privea fără a scoate vreun sunet. Parcă ar fi vrut să mă salute, dar gura îi era aproape lipită.
       - Josh, trebuie să-l primim. mă roagă Ashley.
       - Dacă e doar un vicleşug? Poate e momeala acelor vrăjitoare pentru a intra aici.
       - Te rog, lasă-l. Nu ştiu de ce, dar chipul lui îmi e foarte familiar. Cred că l-am visat.
       - Şi aştepţi să te cred? Ţi-am zis, pare periculos.
       - Nhu..şopteşte băiatul.
      Ashley i-a întins o mână, trăgându-l spre noi. Odată ce a trecut de scut toate rănile şi bubele au dispărut. În faţa noastră se afla un tânăr la fel de înalt ca și mine, păr şaten, lung şi creţ. Ochii săi negri te făceau să te cutremuri puţin. Trecerea timpului i-a făcut să-i crească puţin barba. După hainele cu care era îmbrăcat nu părea a fi de pe Pământ. Purta o cămaşă albă din pânză, nişte pantaloni negri aproape rupţi, iar la brâu avea o curea de care era ataşată o armă. Văzând arma, m-am dat un pas în spate.
        - E ok, nu mai funcţionează de mult. Eu sunt Alaric, un tânăr fugar de responsabilităţi. Voi cine sunteţi?
       Ne-am prezentat fiecare, după care am intrat în casă. Noul nostru oaspete studia fiecare detaliu după aceea spuse:
        - Frumos, îmi place. Seamănă cu interiorul unei case din Varda.
        - Eşti de pe Pământul de Mijloc? întreabă Ashley.
        - Da..
       Făcuse o mică pauză de parcă îşi aduse aminte ceva.
        - ..Irisa.
       Ashley îl privea întrebător, neştiind ce să zica.
        - Scuze, cred că te-am confundat, deşi îmi pari foarte cunoscută, adică toţi semănaţi cu nişte vechi prieteni de-ai mei pe care nu i-am mai văzut de foarte mult timp.
        - Îmi pare rău. zise Ashley tristă. Apropo, cum de tu ai supravieţuit? Şi cum ai ajuns aici?
        - Bune întrebări. Totul a început acum câteva luni. Eram la vânătoare, deoarece sunt un vânător şi aşa îmi câştig existenţa, furând şi dând..în fine. Cum spuneam, mă aflam prin păduri, aproape de oraşul Tarn când un miros toxic îmi invadă nările. Animalele alergau spre mine, de parcă ceva putred se întâmplase. Văzând norul acela verzui am fugit, însă nu am fost destul de rapid, acesta ajungându-mă şi îmbolnăvindu-mă. Zile la rând nu aveam ce mânca şi ce bea aşa că am cerut ajutor oamenilor din zonă. Nimeni nu s-a uitat la mine, ignorându-mă complet. Timpul trecea şi mâncarea se împuţina pentru toţi. Aşa am ajuns în starea de adineauri. Însă, cum am ajuns aici, nici eu nu ştiu să explic. Probabil printr-un portal deschis care m-a absorbit, aducându-mă în pădure.
        - Să înţeleg că, în acest moment, pe tărâmul celălalt oamenii mor de foame? îl întreabă Jiulia.
       - Da. Doar Varda şi teritoriile învecinate sunt protejate, dar nu pentru mult timp.
       - Mai spunene despre prietenii tăi. îi propune Sam.
       - Pe vremuri eram un clan numit Clanul lui Estés, provenit de la întemeietorul oraşului Alden. Cei din zonă îl denumeau Oraşul Hoţilor, dar nu e deloc aşa. Fiecare venea din locuri total diferite, iar întâmplarea a făcut ca toţi cinci să fim în aceeaşi echipă în lupta cu giganţii. Ţi-am zis Irisa, deoarece semeni cu ea. Avea aceeaşi nuanţă de albastru deschis şi roşeaţă în obraji, iar felul cum vorbea mă calma, de aceea am fost împreună. Tu de exempul, arată spre Josh, îmi aduci aminte de cel mai bun camarad, Ethos. Sam tu semeni cu Roya, prinţesa fugară din Eldarin, iar Jiulia e leită cu Freyja, o nimfă a pădurii.
       - Şi ce s-a întâmplat cu tine şi Irisa? îl întreabă Ashley.
       - Am luat-o pe drumuri diferite. Ea provenea la fel ca Roya, dintr-o familie regală, fiind prinţesa din Alduin...
      A urmat o tăcere apăsătoare.
      - ...Şi nu am încetat nici până azi să mă gândesc la ea. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea sau cu ceilalţi. Poate i-a ajuns blestemul din urmă.
       - Nu-ţi face griji, îl mângâie pe umăr Ashley, îţi vom găsi prietenii.
       - Ai aceeaşi atitudine ca şi ea.
         Perspectiva lui Ashley
      Deodată, nişte bubuituri se aud de afară. Ne strângem toţi la geam, văzând că mai multe creaturi şi una dintre vrăjitoare încearcă să spargă scutul. Alaric începuse să mârâie puţin. L-am prins de braţ privindu-l în ochi. Îi puteam simţi furia, dar trebuia să-l calmez. Îmi venise o idee.
       - Fiecare să i-a ceva ascuţit sau tare.
       Toţi au căutat cuţite, sticle, extintorul şi cărţi. Am ieşit afară alergând spre pericol, ce idee bună Ashley, îmi zic în gând sarcastică. Liderul acelui grup era Serpentiah. Când ne-a văzut s-a dat un pas în spate.
        - Ce căutaţi aici? zise privindu-ne cu dispreţ.
        - Cred că ne confuzi. îi zic urmărindu-i fiecare gest.
        - Nu aş uita acei ochi niciodată. Eşti Irisa, prinţesa din Alduin. Credeam că ai pierit când am venit peste palatul alor tăi.
        - Ştiam eu că e adevărat. zise Alaric privindu-ne. Era la mintea cocoşului. Irisa, tu eşti.
        - Dar eu nu-mi aduc aminte nimic. Niciunul dintre noi nu ştim despre ce vorbiţi.
        - Eu da.
        O voce masculină se auzea din spatele nostru. Ne-am întors, văzându-l pe Sauron stând în pragul uşii de la intrare. Alaric mârâi din nou.
        - Alaric, e ok. E de-al nostru. îi zic încercând să-l calmez.
        - De unde ştii?
        - Ne-a ajutat în tot acest timp. Ai încredere.
        - Copii, ştiu că nu sunt foarte agreat de voi, dar credeţi-mă, sunt de partea voastră.
        - Prea bine. Atunci dovedeşte-o.
        Sauron venise lângă noi fără a spune vreo vorba. Din palton scoase un săculeţ cafeniu din care azvârlise un praf roşu peste noi. Sectum peteron, şoptise. După ce particulele roşiatice au dispărut în minte mi se derulau scenarii dintr-o altă viaţă. Tot ce spusese Alaric era adevărat, chiar eram prinţesa din Alduin...