Elementarii si Cheile din Erydanus- Vol 2

Faraonii

         - Mai avem mult? se văicăreşte Kyle.
         - Suntem aproape. îi răspunde Megan privind în jos.
         După trei zile de zbor am ajuns pe continentul african. Locul în care trebuie să fim este Egiptul. Sub noi se vedeau nişte pătrăţele de mărimi diferite. Am planat spre ele. Nisipul era fierbinte din cauza soarelui care dogorea pământul. De la nivelul solului, acele pătrăţele erau de fapt nişte piramide uriaşe.
           - În care intrăm? întreabă Valentina.
           Megan stă puţin pe gânduri, spunându-ne să mergem spre cea mai mare piramidă.
           - E atât de cald! mă plâng. Am nevoie de apă...
           Cad pe nisip deshidratat. Nu mai puteam respira, simţeam cum mă topesc încet. Jake s-a întors din drum să mă ridice. În jumătate de oră am ajuns la intrarea în Piramida Regală, după cum o denumeau localnicii. Această cladire se afla în jurul unui sat. Oamenii de aici ne priveau atât de ciudat. O fetiţă de vreo zece ani cu păr negru şi ochi căprui m-a văzut în starea aceea jalnică şi a venit să-mi dea apă.
          - Mersi! îi spun puţin răguşit.
          Aceasta îmi zâmbeşte. Mama ei venise repede s-o ia din preajma noastră. La intrarea în piramidă stăteau trei paznici care nu ne lăsau să intrăm. Megan a vorbit cu ei, dar erau prea încăpăţânaţi. Mă înfuriau acei idioţi bătuţi în cap.
          - Mike, calmează-te! îmi şopteşte Cassie văzându-mi culoarea ochilor şi expresia feţei.
          - Mă irită. Trebuie să ne mişcăm cât mai repede.
          Megan a ajuns să se negocieze cu ei, dar tot nu ne lăsau. M-am băgat în discuţia lor dând-o la o parte pe Megan.
           - Ascultaţi aici! Trebuie să intrăm în acest sanctuar pentru a găsi ceva care ne-ar putea salva.
           - Nu. Nimeni nu are voie să intre, mai ales oameni aşa îmbrăcaţi şi ciudaţi ca voi. Păgânilor!
           - Bine..Atremonium pentare!  Nisipul de sub ei a început să se mişte, înghiţindu-i. Vedeţi, aşa se eliberează drumul.
           Ceilalţi n-au mai zis nimic, doar m-au urmărit în acel sanctuar. Holul era destul de mare cu ziduri foarte vechi. O adiere ne împinse cu câţiva paşi mai în faţă. Clic.. se auzea un mic sunet venit dinsre podea.
            - La pământ! strig lăsându-mă în jos.
            Dintr-o crăpătură apăruse un topor care se legăna dintr-o parte în alta. Am trecut încet pe sub el continuându-ne drumul. Presimt că vom muri până ajungem în Sala Regilor. La următoarea cotitură drumul ne-a fost luminat de nişte torţe poziţionate pe partea dreaptă. Pe pereţi se vedeau tot felul de desene şi imagini cu diverşi oameni. M-am oprit la o imagine foarte familiară.
            - Mike, ce este? întreabă Megan venind spre mine.
            - Acest desen îmi pare foarte familiar, dar nu mai ştiu de unde.
            În pictură se aflau mai multe personalităţi cu diferite puteri. Doi dintre ei aveau aripi, alţi doi păreau a fi lupi, zece aveau exact aceleaşi simboluri cu ale noastre, iar de partea cealaltă era probabil reprezentat întunericul.
            - Asta e o parte a istoriei noastre! exclamă Cassie. Ce caută aici?
            - Probabil strămoşii noştri au construit aceste piramide. zise Connor. Vezi, aici se află nişte piramide. arată cu degetul spre un colţ al tabloului.
            - Seamănă cu pictura din camera secretă a bunicii. le spun presupunând.
            - Să ştii că seamănă foarte mult. aprobă Lina. Însă, de ce localnicii se uitau ciudat la noi? Credeţi că suntem de vină cu ceva?
            - Păi, eu aş avea o idee. afirmă Metis privind din nou imaginea. La şcoala de magie ne-a învăţat despre istoria timpurie a Elementarilor. Se spune că mai multe războaie au avut loc aici, pe Pământ, cu foarte mult timp în urmă. După ce întunericul a fost sigilat, zeul Elias a aruncat blestem asupra piramidelor şi a deşertului. Nu ştiu de ce a făcut-o, poate a fost părăsit sau cineva drag a murit. Zeii au luptat de partea Elementarilor, iar muritorii au crezut că noi suntem cei răi şi ne-au progonit. Suntem uşor de recunoscut oriunde ne-am duce.
           - Vrei să spui că zeul războiului a adus "misterul" piramidelor? întreabă Jake.
           - Nu doar misterul, ci şi blestemele asupra morţilor aflaţi aici.
           - Eu zic să ne grăbim înainte să dăm peste acele cadavre. le propun tuturor.
           Culoarele nu se mai terminau, zici că eram într-un labirint. Truc.. altă capcană. De data asta trebuiă să fugim, deoarece din micile găuri ale pereţilor ieşeau săgeţi toxice. Tot se sfârşise la o prăpastie cu spini. Pentru a trece pe partea cealaltă aveam nevoie de un pod. Am rotit de trei ori mâna după am lăsat-o să cadă lin, rostind " Petro dalemus" un pod de piatră apăruse, ajungând pe partea cealaltă cu bine. Eu eram în faţă tot timpul. Îi ghidam după cum simţeam pulsul venit din partea cheii. În capătul holului se afla o ușă până în tavan, de ambele părţi aflându-se două statui cu capete de câine.
           - Am ajuns. le zic.
           Încerc să împing uşa, dar era prea grea. Băieţii au venit să mă ajute, însă aceasta nu se clintea. Ne-au ajutat şi fetele şi nimic. M-am enervat puţin. Cu o lovitură de pumn am spart uşa de piatră. Nu mă durea deloc, deşi eram şocat din cauza forţei mele brute. Am pășit într-o sală imensă cu sute de sarcofage aliniate în coloane. În centrul încăperii se afla o statuie imensă a regelui Ethos, după cum scria pe o plăcuţă. Avea în mâna dreaptă un toiag ca cel al faraonilor obişuiţi, pe cap o coroană în stil egiptean şi la gât obiectul căutat de noi, cheia pământului. Mă uit la Megan, ea la mine. Privirea sa îmi dădea de înţeles că eu sunt cel care trebuie s-o ia.
           - Levitatum corpulis. mă înalţ până la gâtul statuii, luând cheia.
           Ajung alături de ceilalţi, punând obiectul într-un săculeţ. Acea adiere de mai devreme se simţea din nou, doar că asta nu era o briză uşoară, ci nişte spirite care posedau ceea ce se afla în acele sarcofage.
           Trebuia să plecăm neapărat de acolo. Dacă ieșim prin tavan ajungem în vârful piramidei? Ieşirea ne era blocată de câţiva faraoni treziţi din somnul de frumuseţe. Erau nişte schelete cu piele şi bandaje şi arme destul de tăioase. Kyle luase forma de lup, iar Edward îşi scosese colţii. Mewina şi Ysera aveau armele pregătite, Jake se aprinse, Hygeia începuse a-i fermeca şi Metis căuta nişte vrăji în varianta de buzunar a cărţii de magie Vrăji de bătălie.
          Megan lovise o dată podeaua făcând ca tot în jur să se cutremure. Valentina folosise arta iubirii pentru a-i ţine ocupaţi în timp ce Eleanor îi expulza cu strigătul sonic. Chris şi Adam lucrau împreună, Lina folosea rafalele de vânt pentru a-i ţine la distanţă, Cassie elibera cadavrele de spirit, iar Connor îi încetinea pentru ea. Erebus îi inducea în eroare cu teleportările sale. Eu nu ştiam ce să fac. Îi ajutam pe fiecare cu ceva. Am observat că ei sunt uşor de bulversat şi nu le place lumina naturală. Atunci, ideea mea cu acoperişul se va pune în practică.
           - Cassie, când îţi fac semn trebuie să le atragi spiritele afară din trupurile lor, Chris la trei captezi lumina pentru a-i orbi. Între timp, Erebus şi Connor distrageţi-le atenţia.
           - Şi tu ce vei face? Mă întreabă Chris.
           - Ce ştiu ce-l mai bine. îi zâmbesc. Voi sparge acoperişul pentru a intra lumina. Megan, când bucăţile de piatră vor cădea tu trebuie să le dai de-o parte să nu cadă pe noi. La final voi avea nevoie de rafalele Linei pentru a menţine sufletele într-un loc, iar mai apoi eu le voi distruge.
           - Ok. Să-i dăm drumul.
           Erebus şi Connor le distrăgeau atenţia, Cassie era pregătită pentru exorcizare, Chris la fel. Privesc centrul tavanului apoi îmi i-au avânt şi-l lovesc spărgându-l în mii de bucăţi. Megan şi-a folosit telepatia pentri a da la o parte bolovanii care se prăbuşeau. Când razele solare au pătruns înăuntru, Chris le-a îndreptat spre grupul de mumii. Acestea gemeau de durere, iar Cassie le-a făcut să tacă, extrăgându-le sufletul. Lina formase o tornadă de spirite, dându-mi undă verde. Închid pentru o fracţiune de secundă ochii, iar când i-am deschis aceştia aveau o combinaţie de culori. Pe corp îmi apăruseră simbolurile Elementarior, iar între palme formam o bilă de energie, care sper, că va fi îndeajuns de puternică încât să extermine acele suflete. Rostesc cu voce tare:" Eterno triunom solvenda spiritus!" Bila de energie se mărise, scoţând scântei. Cu toată puterea care îmi mai rămase am aruncat bila aceea spre tornada de spirite. Un fum dens şi o lumină puternică ne făcuse pe toţi să uităm unde ne aflam. Când totul se risipise, observasem că piramida era complet distrusă.
           Ne-am ridicat, ieşind dintre pietre. Tot satul se adunase la fosta intrare, privindu-ne cu dispreţ. Mă simţeam foarte vinovat, aşa că am reconstruit piramida şi i-am adus înapoi pe acei paznici. Chiar şi aşa, reacţia lor era aceeaşi, doar fetiţa care îmi dădu-se apă venise lângă mine, îmbrăţişându-mă. Mama sa a venit repede, luând-o de lângă noi şi certând-o.
          - Mama, copiii aceştia nu sunt răi. Ne-au salvat de blestem. Uite! îi arată vârful piramidei, care avea o culoare aurie. Nu mai suntem sub acel blestem datorită lor.
          Majoritatea oamenilor aprobau spusele fetei. Mama ei s-a uitat la ea, apoi la noi şi a zis:
          - Vă mulţumim. Ştim că de la voi a pornit asta. Era vina voastră.
          - Îmi pare rău să vă contrazic, dar nu noi am aruncat acel blestem asupra voastra, ci zeul Elias, zeul infernului. O să-l facem să plătească pentru ceea ce a făcut. Acum ne scuzaţi, dar trebuie să plecăm. îi spun acelei doamne.
           Locuitorii ne-au dat câteva provizii şi ne-au găzduit până mâine. Drăguţ din partea lor. Seara, în mijlocul satului s-a făcut un festin cu mâncare tradiţională. Barbăţii spuneau glume, femeile dansau şi copiii se jucau. Noi stăteam la masă împreună cu căpetenia satului, mama acelei fetiţe.
           - Mike, care e următoare locaţie? mă întreabă Lina.
           - Hm..închid ochii pentru o clipă. Munţii Hymalaia, aici vom avea nevoie de tine căci se află cheia aerului.