Elementarii si Cheile din Erydanus- Vol 2

La înălțime

           Drumul spre Himalaya nu a durat chiar atât de mult pe cât mă așteptam, cu toate că mă simțeam epuizat și aveam o durere de cap, totul mergea binișor. Mă întreb cum va fi când vom ajunge pe culmile muntelui. Deja puteam simți briza rece venită dinspre contient. Dârdâiam puțin, ce-i drept, dar cu ajutorul elemntului de foc puteam alunga frigul.
          - Îmi e foame! se plânge Kyle ca de obicei.
         Megan, săraca trebuia să aibă grijă de el tot timpul, de parcă el nu ar fi putut, numai că-i place să facă pe copilul neajutorat și plictisit de viață. Ne-am oprit la poalele muntelui într-un sătuc pentru a mânca ceva. La fel ca și în Egipt, oamenii ne priveau ciudat, într-un mod disprețuitor. Stau și mă întreb dacă și aici au avut probleme cu mânia zeilor. Nu pot să cred că zeii au fost chiar atât de aspri cu bieții muritori, acum înțeleg de ce nimeni nu-i mai venerează. Când vom găsi toate cheile și vom pune capăt dezastrului, o să punem la punct toate divinitățile, iar cei care se împotrivesc noilor reguli, vor fi expulzați în Vortexul Timpului, iar în locul lor vor veni alții mai buni.
         - Nu sunteți bine veniți aici! zice unul dintre localnici.
         - Ne scuzați, dar ne grăbim. îi spun domnului care venea spre noi.
         - Știm ce sunteți, iar din cauza voastră suntem condamnați la moarte.
         - Nu noi suntem problema, ci întunericul. Noi vrem să facem bine și să-i ajutăm pe ceilalți.
         - Minciuni! s-a năpustit asupra mea cu un topor, dar Jake a sărit pe el luându-l la pumni.
         - Jake, oprește-te!
         Surprinzător, s-a oprit. Ceva nou pentru el și pentru mine, deoarece știm cu toții că atunci când se enervează, nimeni nu-l oprește, doar prin forță și multe rugăminți.
         Domnul s-a ales doar cu ochiul vânat. Toți localnicii se uitau speriați, dar totuși cu o ură în privire. Fără a mai sta prea mult, am pornit spre vârful muntelui. Am creat un câmp de căldură în jurul nostru pentru a alunga frigul, iar până în vârf, în urma noastră s-a format o dâră verde-pal. Nu mai puteam vedea absolut nimic din cauza norilor. O imagine neclară mi se formează în minte. Lăcașul unde se află Cheia Aerului e foarte aproape, pot s-o simt.
          - Mike, cât mai avem? întreabă Lina extenuată după acea urcare.
          - Suntem aproape, doar că nu deslușesc locul. Pare a fi într-o zonă unde razele soarelui se reflectă în zăpadă.
          - Aici nu se reflectă nimic, e doar ceață și viscol. Nu pot vedea nimic.
          - Poate pentru ca locul e ascuns.
          Închid ochii canalizadu-mi puterea pentru a găsi locul. Tot corpul a fost împânzit de vene albastre care pulsau neîncetat, șerpuind prin zăpadă după care se urcau pe suprafața gazoasa împrăștiindu-se peste tot, unindu-se, multiplicandu-se până când în fața noastră se vedea falnic pe crestele muntelui lăcașul căutat, scăldat de razele soarelui.
          - Mike ești un geniu! exclamă Cassie luându-mă în brațe.
          - A fost o nimica toată. Acum trebuie sa găsim cheia.
          Am întrat în acel templu în liniște. Totul era pustiu și neîngrijit. Mergeam pe un hol înalt și foarte lung până când ajungem într-o curte interioară. Locul era acoperit de o cupolă de sticlă, unele bucăți au căzut, lăsând pe jos mii de cioburi. În centru se afla un copac mare, fără frunze, uscat, iar de fiecare creangă atârna o cheie, toate păreau la fel, nici nu puteai să-ți dai seama care e cea bună, ca și cum am fi căutat acul în carul cu fân.
          - Și acum? zise Lina privind cheile.
          - Trebuie să o găsim pe cea bună.
          - Eu zic că e asta. spuse Kyle în timp ce ia o cheie la întâmplare.
          Podeaua din acel loc a început sa se surpe, lăsând o gaură abisală în loc.
          - Kyle, ai grijă! strigă Megan care îl prinse de mână.
         Trebuie să fie o șansă să luăm cheia potrivită fără să mai activăm și alte capcane. Am stat un moment pentru a mă gândi cum trebuie procedat. O briză ușoară făcea ca fiecare cheie să scoată un zgomot ca cel al clopoțeilor, iar atunci m-a lovit inspirația. Dacă ma folosesc de puterea cristalului vom găsi mai ușor cheia. Încercam să-mi eliberez puterile sacre, dar nu funcționau, ceva îmi blochează puterile. Ajung din nou în acel vid unde vocea Creatorului răsună cu ecou.
         - Toate cheile sunt niște falsuri. Dacă vrei să găsești Cheia Aerului simte briza, lasă-te purtat de val și ascultă sunetul celorlalte chei, ele te vor purta către adevăr.
        Revin cu picioarele pe pământ, repetând în minte ceea ce mi-a transmis Creatorul. Simte briza.. De ce aproape toate artefactele pierdute au câte o ghicitoare de genu? Știam că eu trebuie să fac acest lucru, chiar dacă Lina ar fi cea potrivită, dar eu sunt cel care deține acum controlul, eu sunt menit să adun cheile și sa reîntregesc coroana. Am meditat la aceste aspecte până când acea briză sufla ușor printre crengile copacului. O mică vibrație m-a făcut să tresar, vizualizând cheia. Era aici, în fața noastră, doar că vântul o ținea ascunsă în umbră. Am întins mâna pentru a o lua însă era înfiptă în scorbura copacului. Realizasem de fapt că acea gaură era o broască, ceea ce înseamnă că acest copac e poarta sper o altă lume. Învârt încet cheia în broască, aceasta scoțând un mic clinchet. Un vânt cald a ieșit din spatele acelei "uși", orbindu-ne cu lumina care aștepta de mult să iasă. În cele din urmă, am rămas cu cheia în mână, iar în fața noastră se deschise un portal. Am adăugat cheia la colecție după care ne-am continuat drumeția, pășind prin portal.
            Dincolo de acesta se afla o pădure care nu fusese demult pârjolită. Încă mai zburau mici fluturi de cenușă împânzind locul. O dâră de arsură proaspătă ne atrase atenția, se pare că ducea spre un mic sătuc din munți. Am pornit într-acolo, văzând cum arde din temelii acel sat, iar bieții oameni strigau după ajutor. Cine ar fi putut face acest lucru? E clar că nu ne mai aflăm pe Pământ, dar această pădure nu-mi este deloc familiară, nici Mewina nu știe exact unde suntem.
         Am încercat să-i ajutăm pe bieții locuitori mistuind flăcările, deși fusese prea târziu. Toți muriseră arși de vii.. Dâra se continua, ieșind din oraș și îndreptându-se spre zonele joase ale acestui teritoriu. În acea noapte am rămas în sat. Am aprins un foc de tabără și am înălțat un acoperiș deasupra capului. Eu și Jake am stat de pază în acea noapte. Nimeni nu zicea nimic, doar priveam în gol flăcările care-și continuau dansul dezordonat. Îl priveam pe Jake în tăcere observând ca ceva nu-i în regulă. Mă așez lângă el punându-mi capul pe umărul lui, dar el se retrage, de obicei nu făcea asta.
          - E totul bine? îl întreab privindu-l în ochi.
          Evita contactul vizual, privind fascinat focul, de parcă ar avea o pofta nebună de a se juca cu acesta.
          - Uită-te la mine, ce ai?
          Mă privește timp de câteva secunde după care se întoarce către foc. Oare îi supărat pe mine? Dar nu ar avea vreun motiv.
          Un foșnet venit din spatele nostru îmi distrage atenția. Merg sa verific cine e, poate e vreo arătare gata să atace. Nu e nimeni...zgomotul vin din partea opusa acum, mă ghidez după sunete, dar fără sa văd pe cineva. Ilicydum vedeam arunc o vrajă de demascare, prinzând mica noastră ființă în capcană. Praful argintiu o învăluise scoțând-o din lumea umbrelor. Era o fată care alerga foarte repede în cerc încât m-a amețit. Funingina roia în jurul taberei noastre, aprinzând copacii și încolțindu-ne. Ceilalți s-au trezit puțin panicați. Vedeau și ei cum fata alerga în cerc, cauzând aprinderea focului, atunci Mewina tresare.
            - Cred că știu unde suntem. E un loc numit Wendlyn, departe de Berelyand și de celelalte ținuturi. E cel mai nordic punct al Pământului de Mijloc. Citisem odată despre aceste locuri, dar niciodată nu am avut ocazia sa le vizitez. Se spune că Rhona, fiica Focului și a Luminii a fost exilată aici pentru a nu face rău nimănui. Puterile ei sunt instabile și probabil de aceea am găsit totul ars, caută un drum pentru a se întoarce acasă.
           - Ce-i drept și Jake se comportă ciudat și nu ciudat în sensul obișnuit. Uitați-vă cum privește focul, nu zice nimic, doar sta acolo cu acea poftă nebună în privire, iar faptul că s-a oprit foarte repede din a-l bate pe acel localnic din Himalaya îmi dă puțin de gândit.
          - Mike, ai grija!....