Elementarii si Cheile din Erydanus- Vol 2

Suflete pierdute

        Nici nu mai ştiu de cât timp am plecat. Traversam Pacificul cu încetinitorul. Nicio pulsaţie de la vreuna dintre chei. Mă gândeam în continuu la prietenii pe care i-am lăsat în urmă. Dacă vraja nu va funcţiona?
        - Eşti bine? mă întreabă Cassie îngrijorată.
        - Da..cred. Nu mai ştiu.
        - Ştiu că ţi-e greu. Tuturor ne este. De asta trebuie să luptăm, ca s-o distrugem pe Batress. Sauron e de partea noastră, iar acum totul e cât de cât ok.
        - Nu e nimic ok. De ce sunt eu alesul? Nu putea fi altcineva cel care se va revendica?
        - Îţi promit că vom găsi o cale să scapi de această povară.
        Ochii mi se înceţoşau. Totul se întuneca şi devenea rece. Din nou mă aflam în acel vid, dar de ce?
        - Mike, ascultă cu atenţie. tună o voce, vocea Creatorului.
        - Creatorule, tu eşti?
        - Da. Acum fii foarte atent. Mai sunt şase chei. Una dintre ele se află pe tărâmul celălalt.
        - Atât?
        - Lasă-mă să termin. Ultima cheie se află în Inima de Fier. Ai mare grijă. Dupa ce vei reîntregi cele zece chei, trebuie să le înmânezi Gardienilor.
        - Care Gardieni? Şi unde îi găsesc?
        - Toate la timpul lor. Acum..ascultăţi inima.
        Vocea a dispărut, iar totul revenea la normal. Cassie se uita foarte ciudat la mine.
         - S-a întâmplat ceva? o întreb.
         - Nu, doar că mi s-a părut că ai încremenit.
         - Aa, păi am vorbit din nou cu Creatorul. Una dintre chei se află pe Pământul de Mijloc şi tre' să găsim nişte Gardieni.
         - Gardieni?! se aude vocea lui Metis din spate. Am auzit bine?
         - Da, de ce? Ştii ceva despre ei?
         - Cei zece Gardieni ai Erydanusului sunt de fapt statuile care împrejmuiesc templul. Îmi aduc aminte că am mers într-o excursie cu grupul avansat de vrăjitori, chiar înainte de toate războaiele. Legenda spune că, acum mii de ani Gardienii au fost creaţi pentru ai ajuta pe Elementari să păstreze ordinea în univers. Au participat la multe lupte de-a lungul anilor. Se spune că au primit ordin de la Creator să păzească cetatea din Erydanus. Acceptând, s-au transformat în stane de piatră, iar jurămintele lor au luat forma cheilor pe care le căutăm azi.
          - Wow. Asta da legenda. zise Jake ajungându-ne din spate.
          - Ştiu, iar ca să-i activam trebuie să le înapoiem cheile.
          - Atunci să ne grabim. grăbeşte viteza lăsându-ne muţin în urmă.
          Eram destul de departe de oraş şi de viruslul care continua să se extindă. Gândul îmi stă la cei de acasă şi la părinţi. Ce n-aş da ca ei să fie aici. Parcă dorinţa mi-a fost ascultată. Soarele parcă explodase. Nu mai puteam vedea nimic în faţă. Când luminozitatea scăzuse i-am putut vedea pe cei care ne-au dat viaţă şi restul rudelor care decedaseră.
          - Mama? întreb nesigur.
          Aceasta zâmbi. Îi puteam simţi durerea din suflet. Parcă ne uitam la un televizor cu ecran plat. Fiecare începuse să plângă de dorul lor.
          - Enzo, tu eşti? zise Kyle cu lacrimi în ochi.
          - Frate, ce mare ai crescut. îi răspunse acesta.
          - Îmi e dor de tine.
          - Ştiu..şi mie. Nu uita ce te-am învăţat. Luptă ca să câştigi, nu te lăsa. Tu eşti următorul lider al haitei.
          Imaginea cu fratele mai mare al lui Kyle dispăruse. Oare de ce? Fiecare vorbea cu familia sa, iar la final rând pe rând dispăreau. Nu ştiu dacă acesta a fost un moment frumos de reuniune sau ne-a nădăjduit.
          Mii de şoapte şi pulsaţii răsunau în capul meu. Simţeam toate cele şase chei cum se activaseră în acelaşi timp. Era prea mult pentru mine. Credeam că cedez. Placa de sub mine dispărea încet. Acum cădeam în gol slăbit şi inconştient.
          - Mike, venin acum! auzeam o voce familiară. Levitatum corpulis!
          Ceva mi-a atenuat căderea. Totul era în ceaţă.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

           - Mike, Mike! Trezeşte-te! mă zgâlţâia Eleanor.
           - Tempora mandis. rosti Megan.
           - Nu merge. Ce facem? întreabă Connor panicat.
           - Ştiu eu ce e de făcut. interveni Adam. În Mike se află sute de suflete. Există o incantaţue care i-ar putea scoate afară sau să-i îngheţe. Însă..nu e cert sută la sută că acele spirite sunt bune.
            - Merită să încercăm. Asta ne mai lipsea, ca Mike să-şi piardă inconştienţa. comentă Jake. Bine că am găsit această insulă, dar nu putem sta mult.
            - Ok, tot ce trebuie să facem e să ne ţinem de mâini în jurul său. spuse Adam. Acum rostiţi după mine. Solfamis betrevare morganyum perrá.
            O rafală puternică de vânt se aşternuse peste noi. Inima începea să mă doară, de parcă s-ar fi despicat în mai multe bucăţi. Corpul mi se ridicase la câţiva centimetri de sol.
            - Helio feris poténtaremus. rostiseră toţi după Adam.
            Din corpul meu ţâşneau afară toate sufletele, gemând şi zburând halucinant ca mai apoi să se împrăştie prin lume. Coboram lin, făra vlagă şi fără a respira.
            - A mers? întreabă Ysera de după un tufiş.
            - Cred că da. Acum să sperăm că se va trezi. Cerul îşi schimbă încet culoarea. confirmă Adam privind cum bolta cerească prinde o tentă de verde şi gri.
            - Mike, trezeşte-te! zise Lina.
            Nu primea niciun răspuns. O puteam auzi, dar nu aveam forţa de a mă ridica sau de a deschide ochii.
            - Ai zis că a mers?
            - Lina, ai răbdare. Vraja a fost destul de puternică. Are nevoie de puţin timp până se stabilizează.
            - Cred că m-am stabilizat. zic de jos cu o voce răguşită.
            - Mike! Slavă cerului că eşti bine! exclamă Cassie bucuroasă.
            Încercam să mă ridic, dar îmi era destul de greu. Nu aveam destulă putere să pot face o vrajă sau să ridic vreun deget.
            Am petrecut noaptea pe insulă. Jake aprinsese focul, Megan şi Kyle au adus ceva de mâncare, iar Chris îmi ţinea companie.
            Dimineaţa, mă simţeam mult mai bine. M-am trezit primul, iar ca să nu fac gălăgie am mers la o plimbare. Ne aflam aproape de apă. Aqua forzerio. Am rostit în şoaptă. Din apă au ieşit nişte tentacule care se încolăceau în jurul mâinii mele învăluindu-mă. Am stat aşa câtva timp doar pentru a-mi încărca puterile la maxim.
            După mica mea meditaţie, am mers la ceilalţi. Eram gata de plecare, doar că nu ştiam încotro s-o luăm. Cum a zis Creatorul, ascultă-ţi inima. Aceasta zicea să mergem sper vest, catre Egipt. Mici pulsaţii veneau din acea zonă. Fiecare şi-a luat zborul. Următoarea oprire Africa.