Elementarii si Cheile din Erydanus- Vol 2

Ce e aia? partea 2

           Eu şi cu Chris ne plimbam pe acele culoare, întrând în diferite încăperi, care mai de care ciudate. Nu părea a fii o altă lume, ci un fel de navă extraterestră. Chris îmi face semn să fac linişte şi să mă uit în faţă. După colţ se vedea o umbră.
            - Şi ce facem acum? îl întreb în şoaptă.
            - Atacăm, cred. Eşti pregătit?
            - Da...nu ştiu.. Hai s-o facem!
           Mergem în linişte spre inamic. Vrem să-l luăm prin surprindere. Chris părea că are situaţia sub control, dar eu mă căcam pe mine de frică. El a luat-o în faţă sărind la propriu pe acea fiinţă...
             - Auu...să te i-a naiba! Ce te-a apucat? zise acea persoană.
           - Eleanor? întrebăm amândoi în cor.
           - Da. Cine altcineva?! zise ea sarcastic.
           - Scuze că am sărit pe tine. Am crezut că eşti vreo creatură din aia ciudată. se scuză Chris, încercând s-o ajute să se ridice.
           - Apropo.. legat de ciudăţenii. I-aţi văzut pe ceilalţi? Eu nu-i mai găsesc şi cred că li s-a întâmplat ceva. spuse fata cu o voce tremurată.
           - Sincer să fiu... nu am văzut pe nimeni. Am crezut că s-a întâmplat ceva, că era vorba să ne întâlnim la intrare. zic eu.
           - Păi aşa a fost. Dar ştii cum e Megan. Mereu vrea să exploreze. Când a văzut acea grădină a continuat să meargă, luându-ne după ea. Şi la un moment dat ne-am despărțit că Jake a vrut s-o facem. Şi aşa, fiecare a luat-o pe un drum greşit. Eu m-am pierdut de grup acum jumătate de oră. Nu ştiu pe unde să-i mai caut...Voi aţi văzut locul ăsta? E aşa ciudat, cam prea tehnologic, adică uită-te la acest panou de comandă, scrisul este identic cu cel de pe Venorá.
            - Alt tărâm? întreb dându-mi ochii peste cap.
            - Ce? Nu... este o planetă. Din galaxia noastră. Ştii...în univers există mai multe galaxii şi planete populate, dar oamenii nu au ajus atât de departe. mă lămureşte Eleanor.
            - Venorá? Dar ce caută ei pe Pământ? întreabă Chris. Doar nu vor să lase şi această planetă fără viaţă, nu?
            - Nu ştiu ce au în plan. Dar presupun că asta vor face. I-am auzit pe unii cum discutau despre Pământ, în timp ce-i căutam pe ceilalti, dar nu am înţeles prea mult...şi cam asta e. Acum, să plecăm de aici. Nu vreau să dau nas în nas cu vreun Venorian.
             Am părăsit acel hol, îndreptându-ne spre o uşă din metal, care se deschide doar cu ajutorul acelui panou de pe perete. Eleanor a întins mâna spre acel aparat. Imediat uşa s-a deschis..se pare că puterile ne funcţionează, e bine. Dincolo de acea uşă, se afla o sală mare, cred că cea mai mare încăpere în care am intrat de când am ajuns aici. Noi ne aflam undeva la etaj. Jos exista un fel de punte peste un bazin cu apă, dar se oprea pe la jumătate. În centrul punţii era un spaţiu mai mare pe care puteai să stai, unde erau construite tot felu' de aparate de comandă, iar din tavanul înalt cineva ataşaşe nişte tuburi groase, care intrau în apă. În fine, am coborât câteva scări până la etajul inferior, unde se afla o altă uşă, aceasta fiind deschisă.  E prea linişte pentru o navă atât de mare. Din nou, ne aflam pe un culoar care ducea la o altă sală, destul de întunecoasă.
             - Ce e locul ăsta? întreb examinând încăperea.
             - Nu ştiu, dar e foarte frig. se plânge Eleanor.
             Mă prind cu mâinile de balustrada îngheţată privind în jos să văd la ce înălţime eram. Începea să mi se facă rău..sub noi nu se afla nimic, doar o gaură abisală. M-am îndepărtat de bara rigidă lovindu-l din greşeală pe Chris.
             - Scuze. îi zic întorcându-mă spre el.
             - Nu-i nimic. Uite..îmbracă-te cu asta. şi-mi întinde un pulover din lână, frumos tricotat.
             - De unde-l ai?
             - Există o vrajă. Dacă vrei te învăţ într-o zi.
             - Ok.
             Am pornit pe acel culoar până am dat peste nişte scări care duceau la nivelul de sus. Urcăm încet dârdâind de frig. Cam din zece în zece metri se găsea un bec, dar nu lumina îndeajuns ca să vedem ce se afla în jurul nostru. Pe la mijlocul culoarului începea o punte ce trecea peste gaura abisală şi lega partea dreaptă, zona în care ne aflam, de cea stângă. Pe la mijlocul punţii era construită o camera, luminată de două neoane. Fiecare pas pe care îl făcea pe acel pod se auzea în întreaga sală.
            În acea cămeruţa erau aliniate una lângă alta, de-o parte şi de alta, un fel de cosciuge din sticlă, conectate prin nişte tuburi de oxigen sau apă...ceva de genul ăsta.
            - Mă sperie locul ăsta. Zici că suntem în filmele alea cu extraterştri, iar astea sunt ouale lor, gata să eclozeze. zic eu privind acele capsule aburite.
            Şterg puţin suprafaţa de sticlă a geamului şi rămân şocat. Mă dau un pas în spate lăsându-mi lacrimile să-mi inunde ochii.
           - Mike, ce este? mă întreabă Eleanor venind spre mine.
           - Ui..i.te!... îi zic printre lacrimi.
           - O doamne!! şi-şi pune mâna la gură. E..e chiar Jake?
           Dau afirmativ din cap. Mă las încet în jos privindu-l pe Jake. Era băgat în acea capsulă, plutind în apă. Nişte cabluri subţiri îi erau conectate la creier. Nu mai purta talismanul la gât..
            - Ce s-a întâmplat mai exact în scurta perioadă în care încercam să vă prindem din urmă.
            - Chiar nu mai ştiu. Totul e în ceaţă. Ştiu că mă plimbam prin acele încăperi singură. I-am pierdut de când am păşit pe navă.
            Chris venise la noi. Era şocat de-a dreptul. Se aşează lângă mine luându-mă în braţe, şoptindu-mi:
             - Am încercat să-i pătrund în minte, Eleanorei. Ştiu ce s-a întâmplat.
             - Ce?
             - Când ea se plimba prin acea grădină, probabil nu a fost văzută de gărzi şi de aceea a reuşit să scape. Ceilalţi au fost capturaţi şi aduşi aici, doar că nu ştiu cine le-a făcut asta şi de ce o face.
            - Înţeleg. Crezi că-l putem scoate de aici?
            - Să încercăm.
            Se ridică în picioare, canalizându-şi energia asupra uşii, încercând s-o spargă . Nimic... mă ridic şi eu vrând să-l ajut. În ajutorul nostru vine şi Eleanor, dar în zadar, nu ne funcţionează puterile sau poate capsula e făcută special pentru a ne respinge puterile.
           - Nu mai încercaţi că nu ve-ţi reuşi! zise o voce masculină.
           - Cine eşti tu? întreabă Chris.
           - Da-ţi-mi voie să mă prezint...sunt profesor Xenovius. Sunt om de ştiinţă şi fac diverse cercetări.
           - Şi ce vrei de la prietenii noştri?
           - Am descoperit că voi nu sunteţi nişte simpli adolescenţi. Voi nu sunteţi pământeni, iar puterile voastre vor activa creaţia mea mai repede decât toţi oamenii adunaţi... zicând asta întreaga sală este luminată, lasând la vedere sute, chiar mii de capsule pline cu oameni.
            - Eşti nebun!! îi zic eu.
            Profesorul îşi dă ochii peste cap şi-şi învârte bastonul frumos lăcuit prin aer. El era îmbrăcat ca un om de ştiinţă, cu halat alb şi ochelari, dar erau de vedere. Avea un cap imens, la propriu, se vedeau venele cum pulsează. Faţa îi era foarte îmbatrânită, având un ochi albastru de sticlă şi unul normal, căprui. Lângă el se aflau două matahale cu ochi mari, negri, piele solzoasă şi o gură cu dinţi ascuţiţi. Cred că aveau doi metri jumate, pe lângă un metru treizeci ai profesorului.
          - Acum mă scuzaţi. Aş vrea să mă retrag. Vor avea grijă de voi asistenţii mei, Gulor si Pyton.
          Se întoarce şi părăseşte încăperea lăsându-i pe cei doi să ne bage în capsule.
          - Nu te grăbi! strig eu la profesor şi-i îngheţ picioarele.
          Începe să râdă, avea un râs de psihopat şi foarte enervant.
          - De ce râzi?
          - De asta...şi-mi arată talismanele pe care le ţinea în mână.
          Medalionul lui Jake se aprinde, dezgheţând cubul de gheaţă în care i se aflau picioarele.
          - Cum face asta? îl întreb pe Chris.
          - Nu poate. Talismanele astea nu au destulă putere. Dacă le foloseşte des îşi pierd magia. Ele sunt un fel de mijloc de a ne amplifica puterile, dar nu sunt nelimitate.
           - Aha. Deci trebuie să-l lăsăm să le folosească?
           - Cel mai bine e să n-o facem. Încearcă să-l opreşti, eu cu Eleanor încercăm să-l eliberăm pe Jake. Dacă reuşim te voi contacta prin nestemata medalionului.
            - Bine. Baftă!
            - Baftă!
            Îmi fac loc printre cele două matahale luându-mă după profesor. Pentru un pitic se ţine bine pe picioare. Am ajus în sala bazinului. El era jos la calculatoare. Se uita la mine cu un zâmbet ştirb, iar cu degetul arătător de la mâna stângă apasă pe un buton, pornind o alarmă asurzitoare. Din apă se ridică o fiinţă cu patru mâini şi cinci ochi. Pielea sa solzoasă strălucea în lumina neoanelor. Acesta era conectat la mii de tuburi. Era de-a dreptul uriaşi, cam 5 metri. Îl priveam înspăimântat. Profesorul apasă pe alte butoane care au deconectat tuburile, făcând ca acea bestie să ragă din toţi rărunchii. La gât avea o zgardă controlată prin telecomandă.
           - Salută-l pe Feringot! zise profesorul râzând.
           - Omule, tu nu ai toate ţiglele pe casă! îi zic de la etaj.
           - Aşa a zis şi medicul. L-am omorât, dându-i organele la micuţele mele animale. Uşa din spatele profesorului şi din partea mea stângă se deschise, intrând matahalele sale cu nişte cuşti mari şi grele. Nu voiam să mă gândesc ce se poate afla acolo...dar ştiu că erau nişte bestii feroce după urletele pe care le scoteau.
           Nu am mai stat mult pe gânduri. M-am întors să-i ajut pe ceilalţi doi să-i salveze pe oameni. Se pare că au reuşit să-l elibereze pe Jake. Acesta era puţin ameţit.
           - Jake! Eşti bine? îl întreb.
           - Huh...da...cred. Mă doare capul şi mă simt extenuat.
           - Trebuie să-l scoatem de aici. zise Chris.
           - Dar cu ceilalţi cum rămâne? Nu-i putem lăsa aici. Profesorul se foloseşte de energiile lor pentru aş hrăni noua creaţie. îi spun.
           - Ok..dar nu putem să stăm să luăm fiecare capsulă în parte. Ar dura o eternitate. Trebuie să existe vreun buton sau ceva care să deschidă toate capsulele.
           - Poate..telecomanda profesorului Xenovius ne-ar putea ajuta. Cu ea controlează bestia.
           - Mă ocup eu de profesor. zise Eleanor.
           - Te vom ajuta. Nu vei reuşi de una singură. Pe lângă acel gigant mai are şi nişte "animăluţe". îi spun.
           - Ok..să mergem!
           - Jake, eşti mai bine? îl întreabă Chris.
           - Da. Starea de slabiciune se duce repede. Mă mai doare puţin capul, atât.
           Am pornit în sala de lângă, sau cum îi spun eu, "laboratorul". Profesorul stătea în cameruţa sa, privind pe geam bestia care se plimba prin bazin.
          - Staţi. ne avertizează Chris.
          Eram la uşă. Acesta aruncă o privire prin zonă să vadă dacă nu sunt gărzi.
          - Drumul e liber.
          - Ar trebui să folosim vraja de invizibilitate. sugerează Eleanor.
          - Oki..."lumio invelum corpulis". spuse Chris în şoaptă.
          Aşa am făcut şi noi. Dar, se pare ca Jake nu putea. Şi-a pierdut puterile...fuck! L-am lăsat să aştepte lângă uşă. Noi trei am coborât câteva scări până la sala unde se afla profesorul. Chiar în acel moment a ieşit un gardian, reuşind să ne strecurăm înăuntru.
         - Ştiam c-o să veniţi. Ieşiţi din umbră. ne zise profesorul Xenovius.
         - De unde ştiai că suntem aici? îl întreb.
         - Pentru că am talismanele magice de pe Pământul de Mijloc. Acestea îmi conferă mai multă energie şi pot să-l alimentez pe Ferington.
         Îl priveam cu ură. Am zărit telecomanda pe o masă cu nişte borcane şi o tavă cu ustensile.
         - Eleanor! Telecomanda! o atenţionez pe fată.
         Aceasta se îndreaptă spre masă, dar profesorul îi taie calea. O privea de parcă mai avea puţin şi o viola, cu acel zâmbet pervers. Fata nu se lăsă mai prejos, folosindu-şi puterile. Îl îndepărtează pe profesor cu un urlet super sonic. În toată agitaţia am reuşit să pun mâna pe telecomandă, iar Chris pe cele şapte talismane.
         - Gărzi!!! strigă bătrânul încercând să se ridice de jos.
         - Să fugim! spuse Eleanor.
         Am ieşit chiar la timp. Gărzile erau în spatele nostru. L-am luat pe Jake îndreptându-ne spre " morgă", că aşa părea sala cu capsule. Chiar la intrare, în momentul când să vină paznicii am blocat uşa cu o calotă de gheaţă.
          - Şi acum să rezolvam asta. spun eu în timp ce priveam telecomanda.
          - Ştii cum funcţionează? mă întreabă Jake.
          - Nup, dar mă bazez pe instinct. îi răspund.
          Am apăsat pe primul buton..nimic..pe al doilea, a  început să răsune o melodie tristă. Al treilea deschidea acoperişul. Nu ştiam că poate să facă asta. Acum avem pe unde ieşi. Al patrulea închidea şi deschidea uşi, pe al cincilea a apăsat profesorul pentru al controla pe Ferington. Deci...al şaselea e cel bun. Sper să fie, că e ultimul buton. Apăs pe el cu emoţie. Nişte becuri roşii au început sa pâlpâie, iar o alarmă anunţa autodistrugerea navei.
          - Fuck this shit!! zic panicându-mă.
          - S-a zis cu noi. se plânge Eleanor.
          - Staţi putin. Priviţi! le arăt capsulele.
          Rând pe rând au început să se deschidă scoţând aburi. Se pare că ăsta era scopul butonului nr. 6.
          - Hai să-i ajutăm! zise Chris luându-şi zborul.
          Eram în urma sa. Eu l-am dus pe Jake pe acoperişi, după m-am întors să-i ajut pe ceilalţi. Căram cât mai mulţi oameni. Unii nu erau de pe Pământ, adică majoritatea.
           -《 Nava se v-a autodistruge în 5 minute, vă rugăm să părăsiţi teritoriul》
           Ne grăbeam din ce în ce mai mult, dar erau prea mulţi oameni. Unii au urcat singuri pe acoperişi şi de acolo au mers pe uscat. Ne aflam în contra-timp.
           - O sa murim aici! am auzit o femeie care plângea.
           Nu pot să cred, ce a fost în mintea acelui eşuat cu cap XXL? Chris ducea câte cinci deodată, eu cu Eleanor duceam câte patru. La un moment dat alarma se opreşte. Dincolo de zidul de gheaţă se auzeau răgetele animalelor profesorului. Gheaţa s-a spart lăsându-i să pătrundă înăuntru...