Elementarii si Cheile din Erydanus- Vol 2

Singurătate

              Perspectiva Mike
       L-am făcut pe Jake să vină după mine. Mai bine n-o făceam. Era linişte aici fără toţi ceilalţi pe capul meu. Credeam că mi-am găsit un refugiu.
        Când mi-am făcut apariţia m-am gândit la tot ce s-a întâmplat. Nu voiam să mă întorc. Oricum vraja are un fel de secret. Toţi au vrut să revin pe Pământ, dar incantaţia spune că şi persoana dorită trebuie să aibă aceeaşi dorinţă cu cel pe care-l cheamă. Eu nu am vrut, am folosit o altă vrajă care împiedica întoarcerea mea, de aceea eram translucid.
          Cu Erebus nu am nimic. De fapt eu l-am chemat în umbră. I-am spus că nu are rost dacă mă ajută. Voiam să fiu singur, în linişte. El a fost înţelegător şi m-a lăsat în pace.
          Iată-mă aici, într-o alta lume..alb negru. Mă aflu tot pe Pământ, doar ca nimeni nu mă vede sau mă aude, dar eu pot face asta. În fiecare zi îi aud cum discută despre dispariţia mea. Mewina încearcă de câteva zile să gesească o soluţie, dar ceva i se întâmplă, nu se poate concentra..Erebus încearcă să-i blocheze gândirea, doar pentru ca eu să rămân de negăsit.
          Jake se ţinea scai de mine tot timpul. Îmi punea tot felul de întrebări stupide:
          - Mike, de ce ai făcut asta? Cu ce am greşit? Ce e locul ăsta? Mike..vorbeşte cu mine!!
          - Lasă-mă în pace! Taci din gură şi vezi-ţi de treaba ta! Noi doi nu mai avem ce discuta.
          - Mike!! îmi apucă încheietura mâinii, trăgându-mă spre el.
          - Jake..dă-mi drumul!
          - Nu. voia să mă sărute, aşa că i-am dat un cap în gură.
          - Auu!! De ce ai făcut asta?
          - Pentru că nu te vreau. S-a terminat. Gata..punct. Dispari din viaţa mea. Regret fiecare moment petrecut cu tine.
          - Dar..
          - Niciun dar! Lasă-mă singur. Nici aici nu mă poţi lăsa în pace? Nu înţelegi că eu am pus punct relaţiei? Jake..pleacă. au început să-mi dea lacrimile.
          - Bine..am să plec, dar să ştii că-mi pare rău pentru tot. Sper să mai vorbim...Încă un lucru..cum mă întorc?
          - Nu poţi până când ceilalţi vor face din nou încantaţia. Ca să te întorci..trebuie să-ţi doreşti asta.
          - De asta erai o fantomă?
          - Am făcut o mică vrajă învăţată de la tata. Şi..da, nu am vrut să mă întorc, de aceea nu a funcţionat cum trebuie ritualul.
           - Mike.. chiar în acel moment Chris trece prin el.
           Ne aflam în living ca fiind nişte fantome.
            - Ugh...ce naşpa se simte.
            - Ştiu.
            - Mike..uhm..tu unde ai dormin până acum?
            - În camera mea. Ce întrebare stupidă.
            - Ba nu e.. În fine. Deci..ai dormit cu mine în pat..
            - Da. Deşi tu nu trebuia să dormi acolo, dar mă rog. Ştii pe unde e ieşirea..aşa că poţi pleca oricând din casă. îi spun în timp ce urcam la etaj.
             - Dar..Mike..nu am unde să merg. Te rog! Lasă-mă să mai stau câteva zile.
             - Îmi pare rău..dar nu pot. Este casa mea..ce ar fi dacă ţi-ai mişca fundul ăla la tine acasă..doar încă o mai ai..so..good night!
           Oftează şi pleacă, dar ceva nu merge bine. Mă ia ameţeala. Jake apasă pe clanţă, deschizând uşa, iar în acel moment cad pe jos. El vine să mă ajute. Mergem în camera mea, unde mă pune în pat.
            - Uhm..gh..Jake? zic eu deschizându-mi ochii.
            - Mike! Eşti în regulă? De ce ai căzut?
            - Nu ştiu, dar în momentul când ai deschis uşa, vederea mi s-a înnegrit şi a început să mă doar capul, de parcă ceea ce făceai nu era bine.
            - Şi eu am simţit asta. Acum totul e mai bine. Sunt aici lângă tine. se apleacă să mă sărute, dar îmi dau capul într-o parte. Uff...sper să mă ierţi vreodată.
            - Poate..doar dacă meriţi.
            - Ce trebuie să fac ca să îţi treacă supărarea?
            - Nu ştiu. Vreau să fie linişte, pace, exact cum era înainte, când eram doar amici. Parcă pe atunci totul era perfect.
            - Şii...dacă, să zicem că rămânem prieteni şi că nu o să mai fim foarte apropiaţi, m-ai ierta?
            - Da..cred..adică, mi-ar lipsi acele îmbrăţişări, dar găsesc eu persoana potrivită care să mă facă fericit.
            - Deci, vrei să spui că eu nu te-am satisfăcut?
            - Ba da, doar că acum, lucrurile stau altfel, flacăra s-a stins.
            - Da...ai pus tu apă şi de aia.
            - Pai nu-i vina mea că ai aţâţat focul.
            Îşi apleacă capul trist. De ce mă face să mă simt vinovat? Uh..urăsc când face asta. Îl priveam, se pare că i-au dat lacrimile, deci el chiar mă iubeşte. Atunci, de ce a zis că îi pare rău că m-a întâlnit?
           - Pentru că eram nervos. zise el printre lacrimi.
           -..?!
           - Ţi-am citit gândurile. Mike, scuze pentru că am reacţionat aşa. Ştiu că încă mă iubeşti. Simt asta, de aia am put să-ţi pătrund printre gânduri. Legătura a reapărut.
           - Ştiu..eu am vrut să apară. Jake..să zicem că te iert..dar promite-mi că nu o să mai zici lucruri joşnice despre mine pe la spate. E valabil şi pentri ceilalţi.
          - Am înţeles!
          - Bun :3. Acum treci şi sărută-mă aşa cum ştii tu mai bine.
          Zâmbeşte pervers..uh..mi-a fost dor de zâmbetul său..dar să nu ne i-a valul..relaţia dintre mine şi Jake e în schimbare, adică..suntem un cuplu, doar că nu la fel ca înainte. Dacă nu exista acea legătură între noi, eu şi cu el aveam drumuri diferite.
          Jake se pune deasupra mea, sărutându-mă aprins. Îmi muşcă buza de jos, strecurându-se în lăcaşul meu. Am scos un mic icnet, la această mişcare. Limba sa explorează fiecare colţişor, reamintindu-şi unde se află, apoi îmi cheamă limba la un mic tango. Mâna sa dreaptă ajunge pe suprafaţa pantalonilor mei. În acel moment l-am oprit.
           - Ce e, Mike? mă întreabă rupând sărutul şi privindu-mă cunfoz.
           - Nu pot s-o fac. Jake, îmi pare rău.
           Cobor din pat, mergând la geam. Priveam luna de pe cer şi-mi aduceam aminte de acele momente când eu şi cu el împărţeam patul. Lumina lunii devine mai puternică. Amândoi eram învăluiţi de razele sale, până când am ajuns pe un culoar. Era întuneric şi foarte frig. Ating peretele, iar un şir de torţe se aprinseră. Acest loc nu avea tavan, doar nişte..steluţe, care licăreau încet.
         - Mike? Unde ne aflam?
         - Suntem în "labirint". Am mai fost aici în prima zi când am dispărut. Să nu-ţi fie frică, ok?
         - Eu..fricos, Doamne fereşte!
         - Aha. Ce să zic.
         - Glumeam şi eu.
         - În fine.
         - Şi ce facem aici?
         - Păi..să zicem că o să ai parte de un film.
         - Adică?
         - Adica, acest loc poate să-ţi arate toate amintirile, visele, dorinţele. Funcţionează cu ajutorul luminii lunii, iar pe aceşti pereţi apar diverse momente din viaţa ta.
         - Înţeleg. Dar cum am ajuns aici?
         - Hehe..uhm..pai m-am gândit la acele clipe când noi ştii tu...
         - Aa..
         - Iar luna a înţeles că vreau să revăd momentul.
         - Păi ce mai aşteptăm? Să vedem!
         Deodată pe perete apare acea seară când eu cu Jake am făcut dragoste. Jake privea încântat.
         - Uhm..Jake, eşti bine?
         Băiatul saliva mai ceva ca un câine când vedea o bucată de carne.
         - Am uitat să-ţi spun ca nu ai voie să atingi imaginea că altfel se va şterge de tot, chiar si din memoria noastră.
         - Aa..ok.
         - Acum hai sa plecăm.
         Mi-am închis ochii, iar când i-am deschis ne aflam în dormitorul meu. Jake părea fericit.
         Eh..măcar l-am înveselit pe băiat. Nu am mai stat mult şi ne-am culcat.