Save Me

Chapter 1

~Flashback~

-Mamico,te rog,nu vreau la psiholog!Sunt bine!Nu vezi?
-Byeol, trebuie!
-Dar nu vreau!!Nu,nu,nu!
Sunt trasa cu forță prin aglomerația de oameni până la mașină.Nu vreau la psiholog!Încerc să mă împotrivesc,insa tata mă ținea strâns de mâna dreaptă, provocându-mi răni.Am început să plâng.Lacrimi cristaline îmi udau obrajii îmbujorați.
-Mami,te rog! spun aproape în șoaptă.
Eram sigură că nu eram bine.Stiam că sunt nebună,și mai mult ca sigur știam ce se va întâmpla dacă familia mea va afla.

Intru aproape forțat pe usa de culoare neagra a încăperii.Privesc inevitabil interiorul camerei.O canapea neagră, simplă,un scaun și un birou.Pereții albi erau încărcați cu tablouri fara sens,pline de pete de culoare,sau cu desene abstracte pe care un copil de vârsta mea nu le-ar fi înțeles.Aud ușa trantindu-se in spatele meu, facandu-ma să tresar.Mii de fiori îmi străbăteau șira spinării, provocându-mi plânsul.
-Buna!Eu sunt doamna psiholog.Tu ar trebui să fii Byeol.Imi pare bine.
-Ce vrei de la mine?Nu sunt nebună!Am 7 anișori,nu am cum sa fiu nebună!Am inceput sa rad isteric în fata afirmației făcute mai devreme.
-Haide sa discutam,Byeol.
-Nu am ce sa discut cu tine!Vreau acasă!Vreau la mami!
Am început să trântesc vazele și bibelourile aflate pe birou,apoi sa rup foile din dosare.Toata criza mea de isterie a durat cinci minute, apoi am simțit o siringa în gât.Ochii mei s-au închis brusc,apoi o liniște mormântală a pus stăpânire pe camera doamnei psiholog.

Mă trezesc in mașina tatălui meu,cu capul sprijinit de geamul rece.
-Tati?Mami?Unde mergem?
-La o plimbare draga mea! spune mama cu o voce scăzută.
-Mergem acasă?
-Nu,puiule,tu nu mai mergi acasă.
-Poftim?De ce?Ce am făcut,mami?
Inima îmi bătea din ce in ce mai tare,începeam să respir din ce in ce mai repede, lacrimile imi inundau obrajii,udandu-mi rochița multicoloră.
Mut privirea spre geamul fumuriu analizând panorama.
-Tu nu ai făcut nimic,nu e vina ta.Doar că eu și tati avem treabă și...Trebuie sa te lăsăm în grija cuiva mai mult timp.
-Si o sa vă întoarceți după mine?
-...
-Mami?

Mașina se opreste.Ma ridic de pe bancheta moale și deschid ușa.Privesc clădirea de culoare gri,cu garduri înalte din fier și ferestre fumurii.
-Ce e locul ăsta?Nu puteai să mă duci la bunica?
-Asta va fi noua ta casă.
-Noua mea casă?Ne mutam aici?
-Noi nu ne mutam aici...Doar tu te muti aici.Vezi tu,Byeol...Noi renunțăm la tine.
-Nu!Mami!Te rog,nu!Tati,fa ceva!Va rogggg!Eu va iubesc!Nu îmi puteți face asta!
-E pentru binele tau.
-Binele meu?Aveți de gând să mă lăsați aici și îmi spui că e pentru binele meu?

Privesc pierduta spre părinții mei.Au de gând să mă abandoneze intr-un orfelinat?
Vad lacrimi pe obrajii mamei mele.
-Nu pot să cred.Va urăsc! Niciodată,dar NICIODATĂ sa nu mă vizitați.Sa nu mă sunați sau să îmi dați mesaj!Nu vreau sa mai aud de voi!Va urăsc cu toată ființa mea!

Iau troller-ul din mâna lui tata și fug spre intrarea orfelinatului.Mai arunc în ultima privire spre părinții mei.
-Adio!
Intru in orfelinat și privesc cu lacrimi in ochi noua mea casă.
Toată lumea îmi adresa întrebări la care nu eram pregătită să răspund.Pe troller era lipită o hârtie pe care am înmânat-o unei îngrijitoare.
Aceasta citește apoi mă ia de mână și ma trage după ea pe un culoar lung și prost luminat.Intru intr-o camera simplă,cu nuanțe de alb și roz,care mă dezgusta total.
Mă trântesc pe perna moale și încep să plâng.
"Noua mea casă...."

Au trecut 3 zile in care am stat închisă în camera și am plâns.Am refuzat să ies afară la joacă,să mănânc sau sa fac alte activități.Nu mai aveam părinți.Nu mai aveam o casă sau o familie.Eram pe cont propriu în fața unei noi lumi.Nepregătită pentru această călătorie,acest drum pe care trebuia să îl parcurg singură.
Ușa se deschide larg,pe ea intrând o fetița cu parul blond și ochii verzi.In urma ei,o femeie destul de înaltă și slabă privea spre mine.
-Buna!Eu sunt Kwang Min Haneul.Imi caut o surioara.
-Si ce te face sa crezi că eu pot fi surioara ta?spun eu pe un ton rece.
-Cati ani ai?Mi se adresează ea de ca și cum nu ar fi auzit întrebarea pusă mai devreme.
-Sapte.
-Eu am opt.Cum te cheamă?
-Song Hee Byeol.
-Imi pare bine, Byeol.Mami,îmi place de ea.Vreau sa fie surioara mea!
-Esti sigură Haneul?
-Da!
M-am uitat buimacă la Haneul.Oare știe că sunt nebună?Oare chiar mă va accepta in viața ei?Oare familia ei va fi de acord sa mă adopte?

Au trecut 5 zile.Haneul trecea zilnic pe la orfelinat,îmi aducea dulciuri și jucării,ieșea cu mine la locul de joacă și mă însoțea peste tot.Intre noi se legase o prietenie.
-Maine o sa te muti la noi,nu ești fericită,Byeol?Eu sunt foarte fericita,spune Haneul entuziasmată.
-Da,spun și schițez un zâmbet.

Boommm, pretenași!Asta e noua mea carte.Sper sa va placă.Am idei și chestii pentru ea.O sa postez mâine următorul capitol.Nu știu cât de des o sa postez de acum înainte, pentru că am școala și e cam greu cu testele și chestii.Dar voi incerca sa postez măcar o data la 2-3 zile.Hai pupici.