Save Me

Chapter 12

-E bipolara?spune el mărind ochii.
-Da,spun eu și las o lacrimă să îmi alunece pe obraz.

Sta un timp nemișcat,cu ochii ațintiți asupra peretelui.Ofteaza adanc,apoi își mușcă buza inferioară.
Puteam observa lacrimi in ochii lui,știam că vrea să îmi spună multe,dar nu putea scoate nici un cuvânt.Avea o expresie rece,dar părea distrus.Nu înțelegeam de ce,o cunoaște pe Byeol de cel mult o lună,nu putea avea sentimente pentru ea.Poate doar îi părea rău,sau poate mă inselam eu.
-Te înțeleg,dacă o vei judeca,dacă o vei ignora de acum înainte,sau o vei crede o alta persoana.
-Acum totul are sens... spune și se ridica de pe canapea,parca ignorând tot ce am spus înainte.Acum înțeleg tot!spune el și isi cuprinde tâmplele cu o mâna,apoi urcă scările in pas alert.
În urma de aude ușa de la camera trantindu-se.

*Suga*

Încerc să îmi opresc lacrimile,dar nu pot.E doar un copil,presupun că e atât de afectată.Nu pot să cred, taieturile,țipetele, sentimentele ei,acum înțeleg tot.Acum înțeleg de ce m-a rugat sa o salvez.
-Nu e drept! spun și lovesc cu piciorul noptiera de lângă pat.
-De ce plâng pentru o persoană ca ea?De ce mă consum,de ce?De ce nu sunt in stare sa îmi recunosc sentimentele?!
Mă arunc în pat,pe spate și privesc tavanul.
"Poate...Până la urmă,ar trebui să uit de ea.Ar trebui să o tratez cu indiferență,poate așa,nu voi mai suferi."
-Dar la dracu',nu pot!ma trezesc vorbind cu voce tare, ridicându-ma în șezut.
Îmi astup gura cu palmele,lăsând o lacrimă să se prelingă in neștire pe obraz.Ma așez iar în pat, strângand o perna la piept și
afundandu-mi capul în ea.
E atât de greu...

*Byeol*

Sper că nu,sper că Haneul nu i-a spus lui YoonGi.
Deja tremuram din toate încheieturile,mă rugam ca undeva acolo,universul sa fie de partea mea.
Haneul intra in camera,cu o fata dezamăgită.
-I-ai s-spus?intreb eu printre sughițuri.
Afirma din cap.Deja simțeam că explodez.
-Nu pot să cred!spun și ma așez în pat,deoarece aveam impresia că mă lăsa picioarele, pregatita sa cedez in orice moment.
-Dar,Byeol,trebuia să afle la un moment dat.Nu o puteai tine așa la nesfârșit.
-Asta îți doreai?Sa mă părăsească toți?Sa fiu marginalizată de toată lumea? Judecată întotdeauna?De ce mereu,atunci când îmi fac prieteni,tu strici tot?De ce mereu,atunci când țin la o persoană,vi tu și rupi orice legătură între mine și ei?
Ți se pare corect,Haneul?Vrei sa trăiesc așa în continuare,cu tubul de pastile lângă mine,făcând vizite săptămânale la psiholog?Sa fiu abandonata mereu?!De ce faci mereu asta?De ce îndepărtezi fiecare persoana la care țin? Răspunde-mi Haneul!!

Încercam din răsputeri să îmi mențin calmul.Ea doar tăcea și îmi evita privirea.
Răspunde,Haneul!
-Ce vrei de la mine?!răspunde ea.Esti bipolara! Oamenii trebuie să se aștepte la reacții din astea! Trebuie să știe în fața cărui pericol se expun!Tu nu ești o persoană normală!
-Si e vina mea că m-am născut? spun eu,pe un ton stins.E vina mea pentru asta?Sunt un pericol pentru tine?De ce taci Haneul?! Asta e adevărul?!Mă consideri un pericol?!Tu nu faci decât să înrăutățești situația!Tu doar îndepărtezi lumea de mine.Tu mă urăști?!O faci intenționat?!
-Nu, Byeol,întreci măsura...
-Intrec măsura?!Oare așa o fi?Tu m-ai văzut,tu știi in ce stare sunt?!Știi că mă trezesc cu gândul să mor?Știi că mă critic în din cauza asta,că mă simt ultimul om de pe pământ, asteptand să mă duc mai repede,sa nu mai incurc pe nimeni?Știi că mă simt ca un eșec în fiecare zi a vieții mele?!Nu știi...pentru că tu nu ești ca mine,spun,apoi ies din cameră, abținându-mi lacrimile,pe care le ținusem in mine atâta timp.
Mă proptesc de un perete,așezată în fund,privind tavanul.

-De ce trebuie să fie mereu așa?spun și lovesc podeaua cu pumnul.Imi șterg nervoasa lacrimile,apoi îmi proptesc iar capul de perete.

Aud zgomote de la parter,dar tot nu am puterea sa ma ridic de jos,așa că rămân în aceeași poziție,închizând ochii.
O umbra îmi acoperă fața,dar tot nu vreau să îmi ridic pleoapele.
-Poti doar să ma ignori,cum face toată lumea? spun,pe un ton stins,strângând și mai tare ochii, pentru a îmi opri lacrimile.
-Nu pot.
-Namjoon?spun eu,iar într- un final îmi deschid ochii.
-Ce este cu fata asta tristă?întreaba el, așezându-se pe jos lângă mine.
-M-am certat cu Haneul și cu YoonGi,răspund sec,apoi oftez,aplecându-mi capul.
-Se pare că ai un caz grav de tristețe acută!te voi duce la doctor!a spus el,apoi a zâmbit,în obraji formandu-se doua gropite drăguțe.
"Pf,dacă ar fi doar tristețe"gândesc eu.
-Doctor,ce doctor?întreb  intr-un final.
-La specialistul nostru!spune el ,și chicotește.

Se ridică de pe jos și își aranjează hainele,apoi mă ridica și pe mine și îmi șterge lacrimile cu degetele mari.
-Nu mai plânge,e păcat de ochii tai frumoși,spune și mă trage pe culoar,până la o camera in care nu am intrat până acum.
Deschide ușa fara macar sa bată, surprinzându-l pe Taehyung pe covor intins pe spate.
-Omule,am o problema!spune Rap Monster,ignorând postura in care stătea V.
Acesta se ridică numaidecât,și își întoarce privirea spre noi.
-Byeol,ai plâns?întreabă el și vine într-un suflet spre mine,sufaocandu-ma cu o îmbrățișare.
-Cine a plâns?întreabă Jimin​,ieșind din baie. Byeol!Ce s-a întâmplat?spune și aleargă,la fel ca și celălalt nebun,spre mine.
Cum spuneam,urăsc să fiu luata la întrebări,așa că am încercat să mă calmez.Am inspirat adânc,apoi i-am aruncat o privire lui Namjoon, asteptand ca acesta sa le explice băieților.
-Nu conteaza ce s-a întâmplat.Vreau doar să o înveseliți pe Byeol.
-Ai venit la cine trebuie!spune Taehyung și ma trage spre pat, facandu-i semn lui RM sa plece.
"Ii voi mulțumi mai târziu"spun eu în gând.
-Bun,sa incepem!spune V.Pentru început,ai nevoie de o îmbrățișare calda,așa că,unde e ursulețul meu koala?întreabă el și zambeste simpatic spre Jimin.
-Aiciii,aiciii!spune Jimin și bate fericit din palme,apoi se apropie de mine,și mă cuprinde strâns în brațe.
-Bun,acum,ai nevoie de un cântecel.Preferi sa cânți tu,sau sa cantam noi?
-Hmmm,vreau sa cant eu.Aveti vreo chitara sau ceva la îndemână?
-Dadadada!spune Jimin și îmi întinde o chitară.

Incep sa cant instrumentalul de la Butterfly,in speranța că poate Taehyung are dreptate.
După un minut de cântat,mă opresc și oftez...
-Nu ajută!Ma simt la fel de prost!spun eu și îmi las capul în jos.
-Atunci... spune el și își freacă gânditor bărbia,mergem sa luam înghețată!
-Acum?Este aproape 10 seara,și tu vrei sa luam înghețată?spun eu uimită de gândirea lui de copil mic.
-Cazurile grave cer masuri drastice,și în plus,o sa fie distractiv! spune el și îmi zâmbește.

Jimin doar aprobă din cap,și ma trage de mână afară din camera lui V,pana la mine in camera.Intra fara sa bată,și trece pe lângă Haneul,Jin și Jungkook,fara sa ii salute.
Ajunge la dulap și îl deschide,luând din el un hanorac,apoi iese din camera și ma trage după el.
-Imbraca asta,apoi urmează-ma!
Iau hanoracul pe mine,apoi merg rapid după el,până intr-o alta încăpere,care presupun că era camera lui.Ia de acolo doua măști.Una și-o pune pe față,iar pe cealaltă mi-o înmânează,ca pe un premiu.

Ieșim afară din casă,însoțiți de Taehyung.Jimin mă ia de o mâna,iar V de alta.
-O sa avem grija de Maknae,tipa fericiți amândoi,facandu-mă sa surâd.

No bun.Am mai terminat un capitol.
Mersi pentru voturi și vizualizări ^^,sunteți niște scumpi.