Save Me

Chapter 42

*Yoongi*

Și aici, și chiar acum, lumea mea s-a sfârșit. Stau lângă patul ei, plângând, așteptând sa se trezească. Unica mea floare. Singura mea iubire.
-Te vei trezi...nu-i așa? Nu mă vei lasa aici, acum. Nu poți face asta. Nu poți pleca așa!Nu poți, mă auzi?!tip și mișc inconștient patul ăla nenorocit.
-Yoongi, trebuie sa dormi.Au trecut doua zile. Spune Haneul și îmi mângâie ușor umărul.Voi avea eu grija de ea.

M-am uitat la Haneul. Apoi, m-am uitat în jur și am putut simți durerea împrăștiată peste tot în camera.
M-am ridicat din genunchi și i-am mângâiat fața rece lui Byeol.
-Nu pot sa o las aici.Chiar dacă știu ca voi veți avea grija de ea.Nu pot.

J-Hope mă mângâie încurajator pe spate.
-Te vom suna imediat ce se va întâmpla ceva.Iti promit.
Am oftat.
-Du-te acum.Ai nevoie de odihna, îmi spune Jin.

Mă uit la Byeol.Apoi îi privesc și pe ei, înșirați toți pe scaune și cu fețele lor triste și cu lacrimi în ochi și la dracu' cu situația asta. Oftez și ies pe ușa, știind ca merg degeaba acasă,  fiindcă nu voi închide ochii în următoarele ore.

*Autorul povestește*

Durere.Durerea e singurul lucru care ne face sa ne simțim vii.Asta simțea Byeol, asta simțeau toți.

Spatele îi ardea și nu se putea mișca, nu își putea deschide ochii, dar putea auzi toate vocile ce o înconjurau.
Și totuși, chiar dacă încerca să se trezească, nu voia sa le vadă fețele triste.
A stat cu ochii închiși, auzindu-i pe toți suspinând, ridicându-se sau vorbind în șoaptă.Nu știa de cât timp este treaza, nu știa cât e ceasul.

Au mai trecut zile.Yoongi a refuzat sa mai doarmă, stand cu ea.Nu conta ca avea un concert.Nici ca albumul nou nu este gata, iar coregrafiile nu sunt terminate.
"Doar lasă-mă aici și du-te la repetiții.Nu e de ca și cum o sa plec sau ceva.", încerca Byeol sa spună, însă vacarmul ei nu putea fi auzit de catre Yoongi.
"Ce contează dacă îmi deschid ochii acum?Nu are sens.De ce mă dor atât de tare?Ce e în neregula cu ei?Frate, spatele meu...".
A încercat sa doarmă, însă suspinele de lângă urechea ei o deranjau, ba chiar o făceau și pe ea sa plângă.

Și-a adunat toate puterile și a deschis ochii.Lumina orbitoare a becului ce ardea degeaba în încăpere, a facut-o pe Byeol sa lăcrimeze și sa își dorească sa îi închidă la loc.
-Te-ai trezit! Nu pot sa cred!se alarmă băiatul și își șterse lacrimile cu podul palmei.
-D-...
-Nu te chinui sa vorbești! O sa fie dureros.Te rog, doar stai liniștită.
Byeol își mișca frenetic ochii prin încăpere, pana ce privirea îi cade pe cătușele prinse de glezna ei și de pat.
"Nununununu.Nu se poate".
-Y-yoongi?spune ea cu vocea tremurândă și cu lacrimi în ochi, ce se întâmplă?
Ochii lui Yoongi se umplu de lacrimi.

-Nu...spune ea și da din cap, impingandu-se cu mâinile de cearșaful alb, pana ajunge în șezut.
Se izbește cu spatele de perete, schimonosindu-se.
Știa ca nu trebuia sa deschidă ochii.
Își acoperă fata cu mâinile și începe sa plângă, sa plângă de durere și de groaza și sa regrete atât de mult tot ce se întâmplă, sa își dorească sa nu se fi născut și polițistul ăla sa o fi împușcat în cap, sa se fi terminat totul acolo.
Yoongi se uita la ea, simțind cum lumea i se destrăma.Se apropie și o cuprinde cu grija, pentru, probabil, ultima oară.

*Byeol*

-Oare ăsta e finalul?Așa trebuie sa se sfârșească tot?șoptesc, simțind cum pansamentul de la spate se umple de sânge. Îmi strâng cu putere ochii obosiți, lăsând lacrimile sa îmi cutreiere obrajii.

Este a treia zi de când m-am trezit.De când Yoongi a fost rugat sa iasă din salon și nu a mai venit, de cand nimeni nu a mai venit.

Sunt singura.Singura mă voi ridica și și singura voi merge mai departe.De astăzi, nu îmi voi mai cauta putere în nimeni. Eu sunt singura mea putere.

***
Zilele au trecut.Am reușit sa merg singura.Imi șterg lacrimile și intru în mașina ce avea sa mă duca la centrul pentru boli psihice. Totuși,  norocul a făcut astfel încât sa nu îmi petrec viața în închisoare.

-Se pare ca ne luăm adio, ultima mea familie, spun și oftez.

*Yoongi*

-De astăzi, iti este interzis și ție, și celor 6 prieteni ai tai sa o vedeți pe Byeol. Regula se va aplica și la Haneul, dacă vrea sa rămână trainee, bineînțeles.
-Dar Bang-
-Am încheiat discutia, Yoongi.Acea fata nu mai are ce căuta în viața ta! Sau este mai importanta decât cariera la care ai visat atâția ani?întreabă și se apleacă peste birou.
-Este atât de aiurea cum îmi controlezi viața, nu crezi?spun eu printre dinți.
-Se muncește foarte greu la album, ce ar fi sa le dai o mana de ajutor și celorlalți?
-Byeol este foarte importanta pentru mine, dumneavoastră chiar nu înțelegeți?
-Atunci alege: Byeol sau cariera?
Un zâmbet mârșav îi apare pe față.
-Sunt atât de scârbit de tine și alegerile astea!spun și mă ridic, părăsind biroul.

Sunt cam dezamăgită de mine ups.Am postat atât de greu, cred ca și bunica-mea ar fi fost mai rapida.
Îmi pare extrem de rău. Serios. Voi încerca să revin cât mai curând cu un capitol, și nu postez fiindcă îmi e lene, nu postez fiindcă am timpul destul de împărțit, iar programul de școală e așa futut încât îmi vine sa mor. Va rog iertați-ma ;-;