Save Me

Chapter 22

*Suga*

Au trecut 2 zile in care am cautat-o peste tot.Nu știu unde ar putea fi.Nu am dormit deloc,nu am mâncat,doar am căutat-o.E prima oară când sunt atât de îngrijorat pentru o persoană.
-De ce?mă tot întreb de o zi încoace.
Mă duc la baie pentru a mă spala pe față.Ma uit in oglinda.
-Oribil.Oribil chiar și pentru tine, Yoongi!spun și îmi privesc reflexia in oglinda.
Îmi scutur capul și imi trec nervos mâna prin păr.
-De ce dracului ai plecat fix când aveam cea mai mare nevoie de tine?!tip și dau cu pumnul in oglinda.
Mii de cioburi sar in toate părțile, facandu-ma sa tresar.Sange mi se prelinge pe braț,picând pe jos.
Mă îndepărtez de oglinda dând negativ din cap.
Aud ușa camerei mele trantindu-se .
Mă uit spre cioburi,apoi spre Jimin care tocmai intra pe ușă.
-Hyung!Hyung,ce ai făcut?!spune acesta zgâlțâindu-ma.
Mă împinge pe pat și ia trusa de prim ajutor din sertar.
-De ce...?spune cu o expresie dezamăgită pe față.
Nu pot să îi răspund.Nu am cuvinte.Pastrez o expresie rece pe chip,deși durerea provocata e aproape insuportabilă.
-De ce tremuri? Yoongi,revino-ti!spune acesta, trăgându-ma de tricou.
O lacrimă mi se prelinge pe obraz,dar o șterg cu rapiditate.
-Ai de gând să mă bandajezi?Sau trebuie sa o fac singur? spun, enervat.
-Î-îmi p-pare rău...spune acesta,lăsând capul în jos.
-Jiminie...spun oftând.Nu e vina ta.Imi pare rău.
Privesc cum surâde și îmi bandajează mâna.
-Uite!Ești ca nou... Aproape...spune, scarpinandu-si ceafa.
-Multumesc,spun mai mult pentru mine.
Acesta mă ia în brațe, punandu-si capul pe umărul meu.(YOONMIN EXISTA)
-Nu vreau sa suferi, hyung.
-O sa fiu bine...spun șoptit.
-Dar arăți oribil.Ar trebui sa te odihnești,spune, uitandu-se adânc în ochii mei.
-Degeaba mă odihnesc fizic,daca psihic mai am puțin și cedez.
Acesta oftează și se duce în baie,probabil pentru a strânge cioburile.
-Te voi găsi,Byeol.Iti promit! șoptesc,apoi ies din camera.

*Byeol*

Este deja ora prânzului,iar eu stau inchisa in camera mea de mai bine de jumătate de oră.
-E timpul să mănânci!tipa LeeHyun de la parter.
-Nu vreau sa mănânc!tip și eu la randul meu.
-Ori mananci acum,ori nu mai mănânci deloc!

Pe cine puteam să pacalesc? Stomacul meu efectiv plângea după mâncare.Oftez apăsat și părăsesc camera,trântind ușa în urma mea.
Cobor în bucătărie,unde toți băieții erau la masă.
-Bună!spun toți în cor.
-Da..hei!spun și eu,apoi mă așez pe scaunul din dreapta lui SungJin.
JaeHoon îmi întinde un bol cu ramyun și se așează și el la masă.
Priveam undeva in gol pe geam.Ma gandeam la cat de proasta sunt că am plecat.Ma gândeam la Yoongi,la Haneul,la Taehyung...la toți.Poate a fost o greșeală să plec.Sau poate nu.Ce poate fi mai minunat decât să stai cu un grup de asasini?
-Tu nu mănânci?mă întreabă RaeBin.
-Uhm...ba da.
Iau bețișoarele de pe masa și ma pun pe mâncat.Dar nu mănânc prea mult.Nu are sens.Ceva nu se leagă.De ce se poarta atat de frumos cu mine?Băieții ăștia îmi trezesc niste suspiciuni.
-Nu prea ai mâncat.Ce este cu tine?ma întreabă LeeHyun.
-Nu am poftă de mâncare,spun sec,privind bolul.
-Trebuie să mănânci,spune,timp în care îmi umplu un pahar cu apă.
-De ce?spun și duc paharul la gură.
-Vei fi slăbită.Nu putem face antrenamente cu tine dacă ești slăbită,spune JaeHoon.
-Antrenamente?întreb puțin speriată.
-Da.Tu credeai că te-am luat degeaba?Vrem sa te facem o asasină.
-Asasină?întreb mărind ochii.
-Dah!Ce e atât de greu de înțeles?!spune RaeBin.
-Dar nu vreau sa fiu o asasină.Sau vreau?mă întreb singură.

Hmm, asasină.Criminala.Nu suna rău.Ce ar fi daca as omorî oameni?Fara mila,fara sa mă uit în ochii lor.Fara sa îmi pese de îndurările lor.Sa apăs pe trăgaci ca o psihopata,la final zâmbind.Sa le vad sângele scurgandu-se pe jos,pe mâinile mele și pe haine.Rosu intens.Culoarea mea preferată.
Dar e greșit.Gandirea mea e greșită.Nu pot omorî oameni.
-Nu vreau,spun.
-Aici nu e pe vrute, dragă.Nu vrei?Te obligăm,spune SungJin.
-Nu îmi puteți impune ce sa fac!Am venit cu voi doar pentru că nu aveam unde sa merg!tip, simțind cum nervii pun stăpânire pe mine.Nu pot face asta!Eu nu sunt ca voi! Psihopaților!
-Oare doar noi suntem psihopați,darga Byeol?Dacă ai știi de când te căutăm...spune LeeHyun.
-Sunteti la fel ca mine?întreb cu reținere in glas.
-Tu nu ești bipolara.Tu ești psihopata.
-Nu e adevărat!spun,dandu-ma câțiva pași în spate.
-Serios?spune LeeHyun întinzându-mi o foaie.

Apuc foaia și citesc printre rânduri cu voce tare:

Nume: Kwang Hee Byeol
Vârsta:19 ani

-Bla bla bla....Nu asta ne intereseaza,spune RaeBin și îmi ia foaia din mână.
- Ce trebuie tu să știi este că ești psihopata,ca și noi,spune LeeHyun.
-Nu are cum.Nu este posibil!spun eu dând negativ din cap.
-Tu ramai cu negația.Nu am nevoie de afirmarea ta când noi știm mai bine! spune RaeBin.
-Acum,avem treaba de facut.Trebuie sa te antrenam.Nu poți fi o leneșă!spune SungJin.

Nu mă puteam împotrivi,asa-i?Cine știe ce îmi puteau face.Puteam sa ajung ca fosta lui LeeHyun.
Mă uitam cu o expresie dezamăgită spre ei,știam că nu am nici o putere.Eram pierduta.Nu îmi surâdea ideea de criminală.Mi se pare o porcărie sa omor oameni nevinovați.
-Nu vreau sa fac asta.Nu e corect! spun,aproape plângând.
-Ce nu e corect?!spune JaeHoon,îndreptând un pistol spre mine.
-Tu glumesti nu-i așa? spun eu râzând.Arma ta nu e încărcată.
-Prost! spune LeeHyun.
-Byeol,vei înțelege că facem totul pentru binele tau.
-Binele meu? spun enervată.Binele meu?Ce poate fi bine in toată porcaria asta? FAPTUL CĂ OMORÂȚI OAMENI NEVINOVAȚI?tip la ei.
-Gata cu toate prostiile astea!tipa RaeBin trăgându-ma de mână spre o cameră în care nu am intrat până acum.
Mă împinge înăuntrul ei,băieții încercând să îl oprească.
-E prea devreme!tipa LeeHyun la RaeBin.
-Si cat vom mai aștepta?!Până când, LeeHyun?

RaeBin mă împinge cu putere căzând pe jos.Se duce intr-o alta camera, lăsându-ne pe mine și băieți aici.Intr-o camera care duhnește oribil,care are sânge pe pereți și arme pe o masă.Ma uit pierduta spre băieți.Se uita cu o expresie rece spre mine.Nu asta e viitorul pe care mi l-am imaginat!
RaeBin se întoarce târând după el un om plin de vânătăi,răni adânci și sânge uscat.Il trântește pe jos,la o distanta destul de mare de mine.
-Omoara-l!tipa spre mine, facandu-ma sa tresar.
Mă trage de par până mă ridic în picioare, facandu-ma sa tip înfundat.
LeeHyun îmi da un pistol.
-Am spus sa îl omori!tipa RaeBin și mai tare spre mine.
-N-n-nu pot!tip.
-Ori tu,ori el!spune acesta, punandu-mi un pistol la tâmplă.
Nu fac nici o mișcare.Nu pot face asta.
-Mai aștept mult?spune RaeBin.
Îndrept pistolul spre bărbatul din fata mea.
-Te rog...spune acesta cu o voce stinsă.
-Imi pare rău,nu am de ales!spun aproape plângând.
-Hai păpușă,timpul trece!îmi șoptește RaeBin in ureche.
-Iarta-ma!spun și apas pe trăgaci,iar bărbatul cade secerat la pământ.