Save Me

Chapter 43

*Autorul povestește*

Se așează pe pat, în șezut, cu mâinile pe genunchi. Strâmbă din nas, închise ochii și își mișca capul. Injecția administrata de către doctor nu îi făcea prea bine.
Desi nu stătea în cele mai rele condiții, camera cu pereți albi o deranja enorm, hainele albe date de către asistenta nu îi stăteau deloc atât de bine pe cât se aștepta, iar mirosul neplăcut de pastile o făcea sa verse.
-Ești pregătită pentru încă o ședință de terapie? O întrebă asistentul ce dădu buzna în cameră, fără măcar sa anunțe.
-Cum aș putea să ratez una?întreba Byeol, pe un ton grav, fără viață.

Barbatul îi puse cămașa de forță, putând astfel sa se asigure ca psihologul nu va păți nimic, apoi așeză fata pe scaun și pleca.

-Bună Byeol, se aude câteva secunde mai târziu. Te simți bine astăzi?
-Nu am fost vreodată mai bine,  spuse fata, zbătându-se.
-Ai mai avut vreun vis ciudat seara trecuta? Întreba femeia în vârstă, fixându-şi privirea pe corpul fetei, ce într-adevăr, slăbise considerabil.
-L-am visat, spuse ea oftând.Am visat ca mergeam în parc, ne plimbam pe aleea pavata, plina cu frunze arămii. Apoi mi-a dat drumul la mana și a spus: " nu voi uita vreodată ce ai facut, criminală ce ești ". Și...l-am împușcat, spuse ea, mișcându-și capul, pentru a-şi îndepărta  șuvițele ce îi intraseră în ochi.
S-a aplecat cu fata spre terapeutul ei, râzând.
-L-am omorât cu mana mea.

Femeia și a luat carnețelul și a spus:
-Ai înnebunit din cauza celui pe care îl iubești.
Iar ea, i-a strigat în față:
-Savoarea vieții nu o simt decât nebunii!rânjind și facand-o pe femeie sa facă un pas în spate.
-Bine, Byeol, este timpul sa încercăm alta tehnica.
S-a ridicat în picioare, și a lăsat carnețelul jos.
-Te voi lovi, pentru a simți durerea provocată de tine altor persoane.
Byeol se uită cruciș la ea, însă nu spusese nimic.
Prima palma o făcu sa tremure. La doua închise ochii, iar la a treia nasul îi sângeră.
-Mai da-mi o palmă!urlă ea, mișcându-se agresiv pe scaun.
-De ce?întreba terapeuta, confuza.
-Fiindcă următoarea persoana care va suferi vei fi tu. Tu vei fi următoarea mea victima !

*Byeol*

Nu credeam ca o sa doară atât de tare. Nu credeam ca voi uita și voi fi uitată. Credeam ca după ce îi omor pe toți, voi trai în sfârșit fericită. Fericită ca mi-am răzbunat părinții, fericită ca totul s-a terminat și ca pot lăsa totul în trecut.
Dar am greșit. Trecutul nu rămâne niciodată în spate. Trecutul te va urmări, te va face sa suferi cu amintirile lui, pana vei vrea sa nu mai trăiești. Trecutul este doar un inamic silențios, dureros, mortal.
Faptul ca unii oameni se obișnuiesc cu el, îi face mai puternici. Însă cum poți fii puternic, când lași totul în spate și alergi după o viață nouă? Cum poți pur și simplu să speri la o viață mai bună, când tot ce era bun ai lăsat în urmă? Cum poți sa iubești iar, dacă iubirea adevărată pur și simplu sta în spatele tău, iar tu alergi după o persoana atât de nesemnificativă?
Te urăsc Yoongi. Te urăsc fiindcă m-ai făcut sa te iubesc, apoi am plecat și tu ai continuat sa mă cauți. Te urăsc tată. Te urăsc fiindcă nu ai putut sa îmi oferi ceea ce toți copiii au. Iubire părintească. Te urăsc mamă. Te urăsc fiindcă nu ai putut sa mă iubești așa cum te-am iubit eu. Însă va iubesc. Va iubesc fiindcă mi-ați fost piedici în viața, piedici care au pus sentimente la bătaie, piedici care au făcut din mine un monstru. Și mă detest, mă detest ca nu am putut sa va țin aproape, ca nu am luptat îndeajuns de mult pentru voi. Dar nu e prea târziu sa mă întorc și sa lupt pentru iubirea voastra. Totul a fost o bătălie, o bătălie în care nu am fost pregătită destul. Dar războiul se apropie, iar atunci voi da tot ce am mai bun, pana la ultima suflare, ca sa va văd mândrii.

*Yoongi*

-Ați auzit? Ați auzit?Țipă Jungkook, alergând rapid spre noi.
-Ce sa auzim?întreabă Namjoon.
-Byeol...

Mi-am ridicat tulburat privirea, ferecându-mi palmele, brusc reci.
-Ce este cu Byeol? Este bine?întreba la rândul sau Taehyung, lăsându-şi sticla cu apa într-un colț al sălii.
-A fost dusă la cel mai exigent centru de corecție pentru boli mintale din oraș, spune Jungkook, scăzând tonul când observă că mă uit la el exasperat.

Lacrimile mi se formau în colțurile ochilor, și încercam din răsputeri sa le împiedic sa cadă.
-Yoongi, ești bine?întrebă Jin, venind spre mine.
-Eu? D-da, de n-n-aş fi?Cred că trebuie să mă odihnesc puțin, spun, și ies fulgerător din sala de repetiții, alergând până la lift. Trebuie sa o văd. Trebuie sa știu ca e bine.
-Yoongi!țipă Taehyung în urma mea. Unde ai de gând sa te duci? Nu poți pleca, așa, pur și sim-...

Nici nu am mai dat importanță cuvintelor lui V, am alergat și am tot alergat prin agenție, până am reușit să urc în mașină și să îmi trântesc capul pe volan.
-Ce tocmai vrei sa faci, Min Yoongi? Doar nu o sa te duci acolo, în mijlocul zilei, cu o mie de reporteri nebuni pe urmele tale, fără nici un fel de bodyguard sau orice alt însoțitor.

Îmi mișc capul ușor în stânga și în dreapta, simțind picurii de transpirație ce se scurgeau din păr pe obraji.  Nu știu ce ar trebui sa fac sau cum ar trebui să reacționez. Nu știu ce decizie sa iau.

Unde ar trebui să mă duc acum? Este ora paisprezece, orașul este agitat, în niciun caz nu am cum sa ajung acolo, acum.

Pornesc mașina și merg acasă, fiindcă în mod clar nu mă mai pot întoarce la agenție acum.

Poate îi voi face o vizita mai târziu.

Chum Drum Bedrum. Tobele va roooggg: m-am întors sa va fac viața un calvar.
Ă, ar trebui sa reacționez cumva?
Sunt o putoare, știu. Ar cam trebui sa primesc niște pumni.

M-am trezit azi de dimineață și eram: ar cam trebui să postez (sigur ar trebui).
Așa ca iata-ma. Dacă va întrebați de ce nu am postat. În fiecare week-end mă pun sa scriu la capitol. Mă apuc, scriu câteva rânduri, apoi :well, enough for today.
Si asa mi se duce viața pe apa sâmbetei.
Va iubesc oricum, ați ridicat cartea asta foarte sus, și ca sa fiu o persoana și mai modesta, am scris asta fiindcă nu mai aveam idei.
Va pupci, Dudă is out.