Save Me

Chapter 20

*Haneul*

Următoarele 5 zile au fost un chin.Aveam debutul peste aproximativ 3 luni,iar eu nu mă puteam concentra la absolut nimic .Îmi era atat de greu sa schițez un zambet încat efectiv renunțam.

-Nu este bine!Mereu gresesti la acest pas!imi spune coregrafa.
-Iarta-ma Seiji.Lasa-ma sa mai incerc o data,spun reluandu-mi pozitia.
-Cred ca e destul pentru astazi,spune Jungkook și se ridică de pe podea oftând.Ma prinde de mână,însă mă smucesc.
-Dar trebuie sa imi iasa!Promit ca ma voi concentra!spun,privind spre oglinda din fata mea.

Niciodata nu m-am vazut asa.Aratam oribil,dar nu mai oribil decat ma simteam.Nu mai aveam lacrimi sa plang.Nu mai aveam energie sa ma misc.Nu mai aveam putere sa sper.
Și îmi imaginam cum o sa fie la debut când mama și tata vor fi lângă scenă felicitandu-ne.Cand vor aplauda și vor canta cu noi...Acum va fi un loc gol lângă scenă,va fi un loc gol in inima mea,o urma adâncă în sufletul meu.
Am ajuns la concluzia că noi, oamenii,trăim ca să rănim și sa fim răniți.Ne-am născut ca sa murim.De ce sa nu murim acum?De ce sa așteptam clipa când corpul cedează sub propria greutate?

Ies din transa,simțind cum doua mâini mă zgâlțâie de colo până colo.
-Haneul! Haneullllll!ii aud vocea lui Taehyung.E timpul să mergem acasă!
-Dar trebuie să repet coregrafia... șoptesc inca cu gândul la ipoteza mea despre viața.
-Este târziu.Ce ai spune daca ne-am întâlni mâine la aceeași oră?întreabă Seiji pe un ton blând.
-Da...da...aprob eu încet,simțind cum rămân fără glas,iar lacrimile mă îneacă.

Jungkook mă prinde de mână,iesind cu mine pe ușă.Ajunsi in fața mașinii,acesta urca cu mine in spate, Taehyung și Jin fiind în fața.

Ma uit pe geam,privind cum totul se misca prea repede...Era deja noapte,iar întunericul punea stăpânire pe oraș.Nu îmi place să fiu așa.Nu îmi place de mine...urăsc când totul se termina așa.
Simt o mana caldă peste piciorul meu,dar nu pot să îmi întorc capul.Nu vreau să mă vadă plângând.Urasc sa plâng în fata lui.
Un oftat din partea sa mă face să tresar.Imi întorc intr-un final capul, privindu-i chipul.Privirea lui îngrijorată mă face să mă simt așa prost.
Ochii lui ciocolatii mă cercetează curios, privindu-ma trist.
-Ce ai spune să ieșim undeva in noaptea asta?mă întreabă el,in șoaptă.
-Scuze, Jungkook.Apreciez ce faci pentru mine,dar nu am starea necesara pentru a ieși .
-Te rog...fa-o pentru mine.Va fi distractiv!
-Huh...bine,spun intr-un final, privindu-i​ zâmbetul.Zambetul meu preferat.L-as privi o zi întreagă fara sa mă satur.Ma sărută scurt,iar eu îmi pun capul în scobitura gâtului sau, inhalându-i parfumul puternic.
Mașina se opreste brusc, facandu-ma sa tresar și sa mă uit confuză spre Jin.Portiera se deschide,în mașină intrând Suga și J-Hope.Le fac loc sa se aseze,apoi ne continuam drumul in liniște.

*Byeol*

Eram in bucătărie,band a doua sticla de vodka.Nu știu dacă eram sau nu mangă.Nu îmi aduc aminte aproape nimic,in afara de colosala pierdere suferită,și de faptul că vreau să mă răzbun.Simt cum nervii îmi circula prin vene, înlocuind treptat tristețea.Strang din ce in ce mai tare paharul in mâna,până simt cum pumnul îmi amorțește și cioburi îmi străpung pielea adânc.Privesc spre mâna care îmi zvâcnea apoi o scutur,împrăștiind sânge și cioburi peste tot.
-Am pățit și mai rău,spun calma,apoi fug de la bar pana în camera mea și a lui Yoongi.
Nu aveam de gand sa ma bandajez,deși lăsăm dare de sânge pe podea.Trantesc ușa de perete și intru in camera,apoi mă așez pe pat, sprijinindu-mi capul în palme.Eram conștientă că sunt plină de sânge dar nu îmi păsa prea mult.
Privesc spre geam,unde stelele își făceau apariția pe cer.

*Domnul autor povestește :))*

Fata dadu drumul vocii sale interioare fara pic de reținere,iar din toți plămânii scoase un țipăt de disperare ce ar putea fi înțeles doar de persoanele trecute prin aceeași stare ca și ea.Urletul sau plin de remușcări reusi sa acopere toată încăperea,dar nu și vocile din capul ei.Voia sa le certe pentru că sunt prea gălăgioase.Nu o ascultau,defapt nimeni nu o asculta,ceea ce o aduse pe Byeol in stadiul unei depresii superficiale,iar o singură secundă îi luă să arunce dintr-o mișcare tot ce era pe birou.Pixuri și creioane,caiete,foi mototolite pline cu versuri fara sens,scrise de ea în speranța că își poate alina singura durerea,de a-si acorda sprijin propriu,toate au fost plonjate pe podeaua rece și plină de sânge.
Își pierduse și ultimul gram de liniște sufletească,se săturase sa urle înăuntrul său.Da cu piciorul în scaunul de lângă ea,acesta căzând cu foarte mult zgomot.
Acum,in schimbul lacrimilor fierbinți,își dorea ca furia să pună stăpânire pe întreg corpul ei, facând-o astfel un om mai puternic,imun la dificultatile ce se vor ivi.Isi simțea picioarele​ tot mai moi, anunțând că fata va ceda in scurt timp.Isi musca obrazul pe interior și închide ochii,in minte apărându-i un singur cuvânt: RĂZBUNARE.
Se sprijină cu mâna strângă de biroul din lemn negru lăsând lacrimile fierbinți sa ii alunece pe obraji.Se ura,avea de gând să plece departe.Departe de tot ce iubește,departe de viața ei.Si așa a și făcut.Si-a luat banii și telefonul,a aruncat cartela și a fugit în negura nopții.
-Imi pare rău,șoptește ea,și închide ușa în urma ei.

*Byeol*

Planul era simplu.O sa plec pentru o vreme departe de tot ce mă înconjoară.Sa uit de tot,apoi să mă întorc de ca și cum nimic nu s-a întâmplat.
Mergeam cu mâinile în buzunarul hanoracului,cu gluga pe cap și masca pe fata de aproape jumătate de oră.Lacrimile încă îmi udau masca,gândul îmi era în altă parte,eram practic aeriană.
Am dat cu piciorul intr-o piatră și am scăpat o înjurătură urâtă,care ar fi trebuit cenzurată,dar nu m-am mai putut abține.Eram cu totul pierdută.

-Un cartier! Dar ce minunat!spun eu ironică,privind spre băieții din fata unei scări de bloc,cum fumează​ și își etalează cuțitele in cel mai frumos mod.
Sa mă întorc înapoi?Nici gând.Deja mă observaseră,deci ar fi putut să alerge după mine.
Am ales să pășesc încrezătoare spre ei,de ca și cum nu ar fi acolo,doar pentru a îmi continua drumul.
Imi țineam respirația și pășeam fara pic de zgomot,dar pacat,eram în cadrul vizual a 4 băieți.
-Mai,mai,mai!Ce avem noi aici?întreabă unul dintre ei, stârnindu-mi râsul.
-Asta e o replica din filme?spun eu,începând să râd și mai tare.
-Nu schimba subiectul, păpușă.
-Păpușă?De unde știi că sunt fata?Poate sunt băiat.Te-ai gândit la asta?spun eu, ofensată.
-De ce comentezi atât?intreabă iar primul băiat.
-Ce ar fi sa o omorâm direct și gata?întreabă un altul.
-N-aveti decât.Chiar nu îmi pasă.O sa sfârșesc și mai repede,oricum aveam de gând să mă sinucid o data și o dată!scuip eu cuvintele, întinzându-mi mâinile,așteptând ca un cuțit să îmi între in piept sau burtă.
Nici o mișcare.Nimeni.Nici un cuțit.
-Nu aveți de gând să faceți nimic? întreb eu pe un ton dojenitor.
-Te luam acasă.Cu noi, hotărăște,presupun "liderul" lor.
-Perfect!oricum aveam de gând să plec de casă!spun și aplaud ușor,din cauza durerii ce se instala in palma mea.
-Asta e o răpire,nu ai de gând să plângi sau sa tipi?
-Nu îmi pasă,spun și dau din umeri nonșalanta.

Salutariii!*parca is copil d-ala fără viață lol*
Deci,fara deci,oi postat,bla bla,nota autorului...știți voi.
Mă bucur că îmi citiți cartea și sper că o sa va placa in continuare 😇
Va iubesccc💓
Va pupa Dudă 👻