Save Me

Chapter 3

Ok,guis,prima de la media e Haneul,iar doua e Byeol.Asa,că sa vă dați seama.

Ahh,la naiba!Încerc să mă ridic din pat,dar,ce sa vezi? Haneul dormea ca o văcuță pe mine,ce îți poți dori mai mult?
O împing ușor,aceasta căzând pe jos.
-Futu-i! Byeol,te mănâncă?
-Sorry bae,dar stăteai pe mine,la ce te așteptai,să îți dau și un biscuite?
Haneul pufnește și mai tranteste o înjurătură apoi se ridică și se uita amețită prin camera.
-Cat e ceasul?intreaba ea,apoi se scarpină in creștetul capului,privind în gol pe geam.
Îmi întind mâna pana la noptieră,căutând telefonul.
-Este 8:53.Ai vreo treabă azi?Te grăbești să pleci undeva?
-Da,mă duc la sală sa mai repet.Vrei sa vii?
-Ma gândeam să mai dorm,spun și închid ochii.
-Yaaa!Nu mai dormi nici un minut in plus!In momentul asta te ridici din pat Kwang Hee Byeol!
-Si daca nu?spun pe un ton somnoros, întorcandu-ma cu spatele la ea.
Doamne,cred că în viața anterioară am fost pat, serios.Atat de mult îmi place să dorm,încât pot să îmi fac o cariera din asta.Somnul e unul din talentele mele,pot să dorm lejer douăzeci de ore fara pauze.Acum,revenind,Haneul tipa la mine din toți plămânii.Serios,ce plămâni buni are.
-Byeol!Ridica-te din pat!Spune Haneul trăgându-ma de picioare și mâini.Daca nu te ridici,te voi uda cu apă sfințită!
-Pacatoaso!Spun,apoi mă ridic din pat și ma târăsc spre baie.
Îmi pieptăn părul,apoi mă îmbrac intr-un trening Adidas,finalizând cu adidașii negrii.Imi aranjez camera și cobor scările cu grijă, pentru a nu îmi rupe vreo mana sau vreun picior.
Ajung în bucătărie și iau din frigider cutia de lapte.Imi pun cerealele intr-un castron și torn laptele.Avand in vedere că Haneul urăște laptele,mai mult pentru mine.Mananc în liniște ascultând predicile tatălui meu despre cum că ar trebui sa avem o familie,iubiți și sa fim faimoase,ceea ce mă amuză total.
După ce mănânc tot ce am pus în bol,îmi iau rucsacul și plec spre sală,împreună cu Haneul.
-Deeciii....
-Fara deci,o întrerup eu pe Haneul.
-Ma lași să termin?spune ea deja nervoasa de corectarile mele .
-Da,spune...Spun eu și strâng și mai mult volanul, pregătită de ceea ce avea să spună.
-Cand înregistrezi melodia?Ai linia melodică și tot ce îți trebuie....
-Haneul...pun eu pe un ton iritat.
-De ce nu vrei? Versurile sunt superbe,chiar transmit un mesaj și...
-La dracu' Haneul!Tu nu înțelegi, nu?Doare al dracului de tare sa stiu că părinții mei biologici sunt la mama naibii,iar eu cant o melodie pentru ei sperând că ce?Că se vor întoarce și își vor cere scuze?Că totul va fi bine?Ca vom fi iar o familie fericită?Nu,Haneul...Singurul lucru care se va întâmpla dacă eu cant tâmpitele alea de versuri va fi faptul că voi intra in cea mai mare depresie a vieții mele.Asta vrei?Sa mor plângând știind că părinții mei m-au abandonat într-un orfelinat?Că din cauza unei boli psihice eu nu mai am părinți?Asta nu se va întâmpla...Cu siguranță ei au uitat de mine!Nici nu cred că le pasa.In 12 ani de zile ai văzut macar un mesaj?Ai primit vreun apel pe telefonul mobil?Vreo scrisoare?Nu.Sa îți spun de ce? Pentru ca au ascultat un copil bipolar de 7 ani,atunci când le-a spus că nu vrea sa mai audă de ei!De asta,Haneul!
-Ah, Byeol...Îmi pare așa rău!
-Nu!Nu îți pare!Tu nu înțelegi cum mă simt.Habar nu ai ce urme lasă chestia asta in inima mea.Habar nu ai cum mă simt când mă trezesc dimineața,când mă culc,sau când fac orice alta activitate.Nu știi cum m-am simțit în toți anii ăștia.Uneori,mă gândeam să pun mâna pe telefon și sa sun...Sa îi întreb de ce au renunțat așa ușor la mine.Niciodata nu am reușit să treac peste.E greu, știi?Eu niciodată nu încetez sa mă gândesc la ce a fost.Am remușcări, știi? Mă gândesc unde am greșit,de ce am fost atât de proastă încât să le spun că ceva e in neregula cu mine.
-Byeol...Te înțeleg...
-Ce?!Nu,te asigur...Nu înțelegi.Nu ai cum sa înțelegi.Te-au părăsit și pe tine parintii,sau cum?Nu cred, Haneul.Cu tine nu am vorbit niciodată despre cum mă simt.Nu ti-am spus niciodată cat de greu e sa ai mentalitatea mea.Nu ti-am spus că atunci când refuz sa merg cu tine să repet sunt de fapt la psiholog încercând să mă tratez de chestia asta.Nu ti-am spus niciodată cat de greu am fost acceptată la o școală normală.Pentru că nu am simțit nevoia să mă descarc intr-un astfel de mod.Nu am simțit nevoia să mă descarc până acum.

Am ieșit din mașină și am alergat pana la cea mai apropiata bancă, pentru că dacă mai sateam acolo 10 secunde,sigur o loveam pe Haneul.Nu tine de mine ceea ce se întâmpla.Nu mă pot controla.Nu pot...
Am început să plâng atât de tare,cu lacrimi atat de mari.Ma simțeam atât de distrusă pe interior,încât îmi venea să....Să....Ahhh.
Puteam simții lumea care mă privește că pe o ciudată,dar asta sunt,nu?Sunt o orfană,un om abandonat.Da,acum am o familie...dar, familia mea adevărată?Eu cine sunt?Un simplu om...Un om distrus pe plan sentimental și psihic.Asta sunt.
-Byeol!Byeol,iarta-ma!Nu am vrut sa te fac să plângi!Nu am vrut sa îți aduc aminte de trecut.Imi pare rău....
-Stii ceva,Haneul?O sa înregistrez melodia.
-Nu, Byeol...Te afectează prea tare...Nu o face.
-Aici e vorba de ce vrei tu,sau de ce vreau eu?
-Byeol..
-Taci, Haneul!Pot sa decid singura pentru mine.

M-am ridicat de pe bancă și am pornit înainte spre clădirea uriașă care cuprindea sala de dans, instrumente muzicale și canto.
I-am explicat domnului care înregistrează tot ce e nevoie apoi am intrat in acvariu și am început să cânt.Bineinteles că melodia era pe ritmuri de rap,așa a fost făcută.
Am cantat așa cum nu am mai făcut-o vreodată,la final putând observa lacrimi uriașe pe obraji.
-Byeol,ai fost superbă!
-Serios?
-Da!Iubesc melodia.
-Super,acum..Cat mai așteptăm..Hai să dansăm.Vreau sa scap de starea asta.

Yaa,am mai postat unuuu!