Save Me

Chapter 24

*Byeol*

După minunata crima de care sunt foooarte mandra,am decis sa mă plimb prin pădure.
Băieții erau în casa,presupun ca dormeau sau ceva.
-Mi-e dor de tine...mă aud șoptind.As vrea sa fii aici cu mine.Ce ar fi dacă ți-aş face o vizita? M-ai primi cu brațele deschise?Sau m-ai da afară în suturi din viața ta?
Îmi alung repede gândurile și pășesc ușor pe frunzele uscate.Vara s-a terminat."Se pare ca ai fost doar o iubire de-o vară."gândesc.
Mă așez pe un buștean și privesc un copac cu forma abstracta. Îmi scot telefonul din buzunar și îmi verific instagramul.Aceleasi mesaje pe care le primeam în fiecare seara de la el."Ce faci?"; "ești bine?";"Îmi e dor de tine..."
Simțeam cum lacrimi așteaptă sa cada pe obraji. De mult nu am mai avut sentimentul ăsta.
Acum,un alt mesaj îmi acapara privirea.
"Eu renunț. Îmi pare rău să o spun,dar chiar renunț. Am ajuns la concluzia ca mă zbat degeaba încercând sa te caut.De fiecare data când îți dau mesaje mă mulțumesc doar cu seen,cartela ta nu mai exista de mult,iar eu aștept ca un tăntălău venirea ta.Nu Byeol.Asta ia final acum.Desi mă doare al dracului de tare sa știu ca voi pune punct,nu îmi dai de ales.Am suferit ca ultimul ratat după tine,am plâns atâtea nopți la rand,nici nu mai știu de mine .Desi te iubesc enorm,eu nu pot continua sa cred ca o "relație" la distanta va funcționa. Nu pot continua cu nimic din toate astea. Am încercat sa dau de tine,dar nu mi-am dat seama ca în timp ce făceam asta mă pierdeam pe mine.Incă te iubesc,încă o fac.Daca ai fi aici cu mine te-as lua în brațe și nu ți-aş mai da drumul.Dar nu ești. Iar absenta ta m-a făcut sa îmi dau seama de multe lucruri. Îmi pare rău că trebuie să ne luăm rămas bun așa. Adio...Byeol.-Yoongi"

Nu îmi dau seama cum ar trebui sa reacționez. Inafara de o durere profunda în capul pieptului nu simt nimic.
Sa îi dau mesaj?Da...îi voi da mesaj.

"Doar mai așteaptă puțin...Te rog.Nu se va termina așa. Voi veni.-Byeol"

*Suga*

Intru în camera mea și mă trântesc pe pat.A fost o zi obositoare.
Telefonul îmi vibrează în palma facandu-ma sa tresar.Il deschid și încep sa plâng la propriu de fericire. Ea...chiar mi-a răspuns.
Citesc mesajul și un zâmbet tâmp îmi apare pe fata.
Mă grăbesc sa îi răspund,gândindu -mă ca se va deconecta.

"Pana când sa mai aștept?-Yoongi"

"Voi încerca să fug.Dar am nevoie de ajutor.Trebuie sa mă aștepți undeva.Dar mai întâi trebuie să ies de aici.-Byeol"

"Ce?De unde sa ieși? Mă sperii...-Yoongi"

"Doar ai încredere. Ai mașina?-Byeol"

"Da.Pentru ce?-Yoongi"

"Vrei sa mă vezi sau nu?-Byeol"

"Ai dreptate.Unde te aștept? -Yoongi "

"La poalele munților.Deja am început sa alerg.-Byeol"

"Vin acum.-Yoongi"

Nici nu am mai stat sa întreb ce dracului caută în munți .Am fugit pana la mașină și am apăsat accelerația pana în fund,conducând rapid pe străzile întunecate ale orașului.
Ajung intr-un final la locul stabilit .Am oprit mașina și mi-am sprijinit capul de geam.
Nu știu dacă aveam emoții. O văd după o luna în care nu am ținut legătura. O luna în care am m-am consumat enorm.Cred ca am plâns cât pentru un an întreg sau mai mult.
O bătaie în geam mă trezește din transa.Ies și trântesc portiera în urma mea.
A rămas la fel. Aceași ochi ce mă fixat cu o privire fără emoție , același par de culoare gri lăsat în bătaia vântului, aceleași buze subțiri, același zâmbet.Se pare ca sunt singurul care s-a schimbat.
-Yoongi...spune aceasta aproape șoptind.
-Byeol...spun și mă apropii ușor de ea.
O cuprind intr-o îmbrățișare strânsă.Aveam nevoie de îmbrățișarea asta.
Se desprinde din îmbrățișare și mă privește. Puteam sa observ ca plânge. Și eu plângeam. Îmi prinde fata între palme și îmi șterge lacrimile.
-S-sunt aici!spune, printre sughițuri.
Îmi apropii fata de a ei,putând sa îi simt respirația pe obrajii mei.O sărut, prinzând-o de talie și tragand-o mai aproape de mine.Isi pune mâinile peste umerii mei,astfel făcând ca distanta dintre noi sa fie milimetrica.Ma desprind din sărut și îmi lipesc fruntea cu a ei.Imi era dor de ochii ei albaștrii, de zidul de gheata din privirea ei.
Dar stratul de gheata nu s-a topit și de data asta.Ma uitam confuz în ochii ei,așteptând o reacție. Nimic.Incerc sa îmi mut privirea în alta parte.
-Haide acasă!spun și o apuc de mână.
-Yoongi...eu nu pot veni acasă,spune aceasta aproape plângând.
-C-cum adică?
-Mă vor găsi.Vor veni după mine.
-Ce? Cine va veni după tine?întreb.
-Ești confuz.E normal sa fii așa. Am foarte multe sa îți spun. Dar îmi e teama ca te vei depărta de mine.Ca mă vei urî.Eu nu vreau sa mă urăști.
-Spune-mi cel mai oribil lucru pe care l-ai făcut. Voi continua sa te iubesc exact ca prima oară.
-Ba nu.

*Byeol*

Aveam senzația ca eram urmărită. Mă uit ușor în spate,analizând începutul pădurii. Îl văd pe LeeHyun, însă continui sa rămân calma. Acesta îmi face un semn cu pistolul, apoi zâmbește sadic.
-Yoongi,fugi!spun împingându-l în mașină.
Îmi scot pistolul din buzunarul hanoracului și trag în pom,astfel speriindu-l pe LeeHyun.
Urc în mașină,respirand greoi.
-Pornește și du-ne la un hotel,cat mai departe de aici . LeeHyun sigur îi cheamă și pe restul!
-Cine face ce?!țipă Yoongi.
-Doar fa ce ți-am spus!Îți voi explica totul când ajungem.

Mașina pornește rapid și la fel de rapid gonește prin oraș.Ma uit în oglinda retrovizoare unde văd celebra noastră duba.
-Rahatrahatrahat!tip și îmi încarc pistolul.
Deschid geamul și îl atenționez pe Yoongi sa fie atent la drum.Trag înspre rotile dubei,aceasta răsturnandu-se în apropierea drumului.
-Poți sa îmi spui și mie ce dracului se întâmpla?!spune acesta nervos.
-Ți-am spus.Vor veni după mine.
-Cine?întreabă acesta,evident călcat pe nervi.
-Uh...Yoongi.Promite-mi ca nu te vei depărta de mine.Macar dacă o faci,promite-mi ca nu vei spune nimănui.
-Promit.
-Când am plecat, am fost practic "răpită" de niște tipi.Am aflat ca sunt psihopată,iar apoi m-au obligat sa omor un om nevinovat.Mi-au spus ca dacă nu îl omor,mă omoară ei pe mine. După ce l-am omorât, dorința sa continui era tot mai mare. Acum sunt o asasina plătită.
-Ce?!spune acesta privindu-ma preț de câteva secunde.
-Îmi pare rău că nu ți-am spus. Nu voiam sa fii aproape de mine,tocmai din cauza ca te-ar putea omorî și pe tine.Nu vreau sa mori!Ești singura persoana pe care o iubesc cu adevărat!spun,simțind cum plânsul mă bufnește.
-Intr-un fel,tu m-ai protejat.Nu sunt supărat pe tine.Sunt încă detașat de situație. Trebuie sa îmi revin...
-Tu chiar nu înțelegi? Sunt o psihopata!Te pot omorî oricând.
-Nu poți.
-De unde ești atât de sigur?întreb.
-Sunt slăbiciunea ta,Byeol.

Doar mie mi se pare ca e un capitol de cct?
Îmi pare rău că nu am postat ieri,doar ca m-am băgat la somn târziu și m-am trezit foarte târziu,fiindcă dureri de burta și chestii.Ma rog.Imi pare rau daca is greseli de ortografie,anddd,mulțumesc pentru voturi și comentarii. VA IUBESC! ❤💚💛