Save Me

Chapter 16

*Haneul*

Trebuie neapărat să vorbesc cu Byeol.Nu îmi place situația asta,de 2 zile nu mai vorbește cu mine,o vreau înapoi în viața mea pe surioara mea mai mică.
Părăsesc camera lui Jungkook și mă îndrept spre camera lui Suga,din cate am înțeles.
Tot ce sper e sa nu doarmă,fiindcă e trecut de miezul nopții.
Deschid cu grija ușa,și o vad pe Byeol la birou, scriind.
Ii pun mana pe umăr,iar aceasta tresare si se întoarce spre mine,cu o privire​ speriata.Avea ochii plânși,un creion ros in mâna și un zâmbet slab, aproape inexistent.
-Ah,Noona,m-ai speriat, spune aceasta pe o voce stinsă.
-Um,îmi pare rău,ii șoptesc.
Mă așez pe pat,cu grija de a nu-l trezi pe Yoongi,care dormea dus.
-De ce ai venit?spune absentă,aruncând creionul pe birou.
-As vrea sa vorbesc cu tine despre ce s-a întâmplat,ii mărturisesc,lăsând capul în jos.
-Ce mai e de discutat?Mi-ai dezvăluit secretul,apoi mi-ai rănit sentimentele.De fapt,eu nu mai am sentimente.Sunt o carcasa goala.Nu prea mai ai ce sa rănești la mine...spune și strâmba din nas, privindu-si mâinile,pline de cicatrici.
-Regret...ii spun,privind-o in ochi.Nu vreau sa te rănesc.
-De ce tot aduci vorba de rănire?întreabă ea ușor enervată.Nu m-ai rănit.Doar...m-ai dezamăgit.
-Nu spune asta,ii zic,cu o voce tremurândă,simțind gustul amar al lacrimilor.Te rog...
-Nu.Nu mă mai ruga.Nu vreau sa fac pe dura,e ultima oară când sufăr din cauza ta.
Își șterge lacrima ce stătea sa ii cada pe obraz,apoi se uita cu o expresie dură spre mine.
-Ma faci să mă simt oribil...ii șoptesc.
-Deja plângi?mă întreabă ea,cu o voce seacă,de-a dreptul rece.
-Da...
-Bun.Aici voiam să ajung.
-Voiai sa mă faci să plâng?
-Nicidecum.Voiam sa vezi cum mă simt de fiecare dată când mă faci bipolară.De fiecare dată când spui cuiva sa stea departe de mine, pentru că nu știi de ce sunt in stare.De fiecare dată...spune si se ridică de pe scaun,făcând pași lenți spre fereastră.
-Byeol-ah... iartă-ma!
-E ultima șansă.Nu o irosi.
-Multumesc, multumesc!spun si ii sar în brațe, așezându-mi barbia pe umărul ei,din cauza diferenței de înălțime.
-E noapte...îmi este somn.
-Atunci te las sa dormi... Noapte buna,Maknae.
-Da, noapte buna.
Închid ușa în urma mea și fac pași mici spre camera lui Jungkook,simțind oboseala acaparându-mi toți mușchii.

*Byeol*

Era logic că nu o sa mă pun la somn,nu?M-am așezat pe pervaz,meditând asupra situației,privind în gol străzile pustii.
Am nevoie sa vorbesc cu cineva despre cum mă simt.Cineva care sa mă asculte și să îmi dea sfaturi.
Dar cine?Nu am nici un prieten.Imi sunt singura prietenă,asta excluzând-o pe Haneul,care nu era intr-o forma prea bună.
Aud ușa,așa că mă întorc brusc.Taehyung intra pe ușă,venind spre mine.
-Ai nevoie de ceva?
-Nu.Sunt bine, mulțumesc.
Deși în interiorul meu strigam după o îmbrățișare,un umăr pe care să plâng și un zâmbet strâmb de-al lui,am refuzat.Nu vreau sa îl încarc pe el cu problemele mele.
-Stiu că nu ești bine.
-De unde?
-Am simțit.
-Esti fratele pe care nu l-am avut niciodată,spun și îl cuprind într-o îmbrățișare.
Zâmbește ușor,apoi imi prinde mâna intr-a lui.
-Haide să ne plimbăm.

Aprob printr-o simpla mișcare a capului,dandu-ma jos de pe pervaz, pentru a îmi lua masca de pe noptiera.
Îl sărut pe Suga pe obraz,apoi ii scriu pe o foaie cum că ies să mă plimb și sa nu se îngrijoreze.
Ies pe ușă inspirând adânc,apoi o închid fara zgomot.Ma furișez ca un ninja pe holul îngust până în camera lui Taehyung și întru rapid pe ușă.
Dau de un Jimin somnoros,in pantaloni scurți,fara tricou.
-Uh, Byeol,spune și încearcă să se acopere.
-Stai calm,nu trebuie să îți fie rușine,nu sunt un copil mic.
-Mok..spune și se trânteste în pat. Ce faci aici?
-Vreau să mă plimb cu Taehyung.Vrei sa vii?
-Nu..In seara asta nu.Sunt foarte obosit,am repetat toată ziua.
-Bine,atunci somn ușor,ii urez și îl învelesc mai bine cu pătura.
-Multumesc,Byeol,spune și se afunda cu capul in perna.
Ii zâmbesc apoi îmi îndrept privirea spre Taehyung care tocmai ieșise din baie.
-Mergem?
-Da.Haide!

Ieșim ușor din casă,închizând ușa în urma noastră.
-Cum ți-ai dat seama că nu sunt bine?Serios vorbind.Nu ai puteri d-alea...cum le zice...para-,ăm,chinetice?Sau telechinezie,citirea gândurilor...
-Nu,spune el râzând colorat.Nu am puteri.Dar ,nu știu,parca simțeam ca e ceva in neregula.
-Ma bucur că mă cunoști.
-Esti ca o carte deschisa.Usor de citit.
-Poate că m-am exteriorizat mult în ultima vreme...spun pășind apăsat, privindu-mi picioarele.
-Byeol,deși nu ne cunoaștem de mult timp,simt că îmi ești cea mai buna prietenă.Un fel de BFF dar fata.Simt că pot să îți spun orice,fara sa îmi fie teamă.
-Ma bucur sa aud asta.Ma faci sa mă simt mai bine.
-Dar tu ce ai?mă întreabă.
-Nu știu.Poate m-am săturat.
-Imi pare rău să te știu așa...spune el cu o urma de regret in glas.
-Nu,sincer,e ok.M-am obișnuit.M-am obișnuit să cred că totul va fi bine,că poate cândva voi trăi o viață mai bună...Am gânduri ciudate,mă trezesc in toiul nopții plângând,am vise oribile,stări de rahat,simt nevoia sa plâng,dar în același timp sa râd..Vreau sa fiu normala Tae, înțelegi?In fiecare zi sunt catalogata drept "psihopata" sau "nebună"...dar ei nu știu cât doare.
-Eu nu îți pot da sfaturi,fiindcă nu am trecut prin asta.Dar îți pot oferi un zâmbet larg,o îmbrățișare calda și un umăr pe care să plângi.Iar când ai o problema...stii unde să mă găsești...Sunt a doua camera cum mergi pe hol,îmi spune și zâmbește.
Chicotesc și il iau în brațe,apoi ne continuam drumul prin orașul pustiu.

Sincer,zâmbetul sau mă face mai bine.Eu îl pot numi un prieten bun,pe care oricine si-l poate dori.Ii sunt recunoscătoare pentru tot.Sunt foarte norocoasă sa am un prieten ca V.

Ce faceți pretenași?Sunteți bine?
Bai,sincer,va mulțumesc.
Vreau sa va întreb dacă merită să mai continui cu aceasta carte,fiindcă am idei mărețe.
Și fiindcă părerea voastră contează pentru mine,vreau să îmi spuneți cum vi se pare până acum ,dacă ar trebui sa schimb ceva la ea,ma rog,știți povestea.
Va pup dulșe.