Save Me

Chapter 33

*Yoongi*

Am ajuns.In sfârșit am ajuns la vechea ei casa.De aici a pornit totul.Imi doresc sa aflu atât de multe despre ea,sa știu tot ce nu mi-a spus.Sa știu de ce e atât de rece,sa știu de ce plânge noaptea când se asigura ca nimeni nu o vede,de ce rade deși e trista,de ce în tot timpul ăsta nu a vrut sa îmi spună nimic.

Cobor din mașină și privesc cu atenție casa.Parea frumoasa înainte.Era genul de căsuța cu un etaj,ce îi ademenea pe oameni prin simpla ei prezenta și frumusețe.Era exact ca Byeol.Frumoasa la exterior,pretinzând ca totul e bine,cand în interior totul se dărâma  și rămâneau doar ruine.
Îmi aducea aminte intr-un fel și de casa mea.Acolo unde am copilărit.

"Are sufletul ca o piele tabacita.Doar prin durere se pare ca a putut deveni mai puternica."spun în gând și înaintez împreună cu Haneul și băieții.
Puteam sa observ în ochii lor îngrijorarea.Stiam ca și ei țin la Byeol.Deschid ușa.
Haneul intra prima.Eu după ea.
Mirosul de cadavru mă face sa vomit.Incerc sa îmi țin cât de mult pot respirația.
Jimin aprinde lanterna și o îndreaptă spre hol.
-Ar trebui sa ne despărțim.Cineva sa inspecteze etajul,altcineva sa rămână la parter,respectiv subsol,spune Namjoon.
-Eu,Jimin,Haneul și Taehyung la etaj.Voi rămâneți la parter,spun și încep sa urc scările, auzind in spate murmurul vocii lui Jin:"tipic Yoongi".
Haneul pășește cu prudență în spatele meu,ținându-l pe Taehyung de braț și trăgându-l după ea.Jimin stătea în dreapta mea luminând holul îngust.
-Haideți sa intram în prima camera,spune Haneul hotărâtă.
Taehyung înghite în sec și apasă pe clanță.Intra fără reținere și apasă pe întrerupător.Logic ca becul nu se deschide.
Jimin luminează încăperea.E o baie.Oglinda e sparta,sunt cioburi pe jos,geamul e larg deschis,cada este murdara,iar mirosul de praf persista.
-Nu cred ca avem ce sa găsim aici,spune Jimin și se uita la noi.
-Aprob.Spune Taehyung.
-Următoarea camera?întreabă Haneul.
-Următoarea camera,spun și oftez.
Ieșim din baie.Inca trei metrii și dam de un dormitor. Așternuturile erau așezate frumos pe pat,deși erau murdare.Un birou gol,un dulap cu haine.Pe dulap era o cutie.
-Haideți sa vedem ce este înăuntru.
Haneul o deschide și Jimin luminează înspre ea.O rochie de mireasa.Imi dau ochii peste cap și vreau sa închid cutia,însă Haneul se uita urat la mine.
-Așteaptă.
Scoate rochia și din interiorul ei cade o hârtie.
-Uitati!Un bilețel!spune Jimin și își îndreaptă lanterna înspre el.
Îl ridic și mă uit la scrisul caligrafic,așezat frumos în pagina.
Semăna cu scrisul lui Byeol,dar nu era al ei.

"Fiica mea.Am atâtea sa iți spun.Iti scriu asta cu speranța că într-o buna zi,chiar dacă eu nu voi mai fi,sa o citești.
In primul rand,iarta-ma.Nu am fost niciodată mama pe care ți-ai dorit-o.Nu am fost acolo pentru tine.Nu am fost la prima ta serbare,nu am fost acolo nici la aniversările tale.
Tu,ai fost,unica mea fiica.Nu am știut sa te prețuiesc.Am vrut,chiar am vrut sa fiu acolo pentru tine.
Acum,e momentul adevărului. E momentul sa iți spun tot ce ai vrut sa știi,sa iți răspund la toate semnele de întrebare.
Eu și tatăl tău ne-am cunoscut în America.Pe atunci eram o adolescenta tânără,dornica sa viziteze și sa călătorească.
O sa trec peste momentul întâlnirii noastre,fiindcă e plictisitor.Dupa ce ne-am mutat,am aflat ca el se ocupa cu afaceri ilegale.Arme,droguri,ținea psihopati care sa îi facă treburile murdare.Am vrut sa scap,sa fug,însă de fiecare data când mă prindea îmi aplica o pedeapsa.
Tot așa pana într-o zi,când a venit băut acasă.Am fost violată,Byeol...
Apoi mi-am dat seama ca nu aveam cale de scăpare.Eram prinsa în jocul lui,doar cineva de care se folosea.Ma doare sa spun asta,însă tu ai fost rodul unui viol.Si acum,când îți scriu acest mesaj,nu îmi pot stăpâni lacrimile.Il blestem pentru tot ce a făcut,dar îl iubesc,fiindcă dacă nu era el,nu te aveam pe tine.
De fiecare data când voiam sa petrec timp cu tine,eram împiedicată de el.Nu îmi permitea sa te văd, sa te strâng la piept așa cum ar trebui sa facă o mama.Imi spunea ca asta te va face puternica.Durerea,suferința.Imi spunea ca tu ești ca el,ca vei fi ca el.Nu am vrut sa îl cred.Nu puteam sa îl cred.Erai fetița mea,și te iubeam.Chiar dacă nu iti arătam.Chiar dacă nu aveam voie sa iți arat.
Apoi,am aflat.Avea o boala psihica.Si mai mult de atât, și tu aveai.M-a obligat sa renunț la tine.Nu am putut.A spus ca te va aduce înapoi.Ca,iarăși,toate astea te vor face mai puternica.Am refuzat,și îmi aduc aminte,am fost pedepsita atât de aspru,cum nu mai fusesem vreodată.Te-a luat cu forța și te-a băgat în orfelinatul ala nenorocit.Am plâns mult după tine.Stiu ca mă urasti.Apoi,ai fost adoptata.Tatăl tău a așteptat sa crești, apoi,ti-a omorât familia.Mi-a spus "o sa iți revezi fiica."Dar,după, mi-a sus ca daca vreau sa te văd, trebuia sa plătesc un preț.Iar prețul era viața mea.
Am acceptat. Chiar de ar fi fost sa te văd pentru ultima oară, voiam sa te știu bine.Pentru ca aveam nevoie de asta.M-a adus în vechea noastră casa.Mi-a spus:"e pe drum".Dar nu te-am văzut sau auzit.