Save Me

Chapter 13

*Byeol*

Și iată-ne.Trei nebuni care aleargă pe strada,cu înghețata intr-o mâna și o doza de suc in cealaltă.
-Vedeti clădirea aceea înaltă?spune Jimin și arata cu degetul spre o clădire cu 10 etaje,când în sfârșit ne oprim din alergat.
-Atat de mică e,nu o văd!spune V și se uita prin jur debusolat.
-Aisss,voi nebunilor!Haideți să ne suim pe acoperiș!spun cu un zâmbet copilăresc pe față, trăgându-i pe băieți dupa mine.

Luam liftul,cu destinația acoperiș.Usile acestuia se deschid larg,noi îmbulzindu-ne să ieșim toți 3 pe ușă.Incep sa râd și cedez, lăsându-i pe ei sa se ducă primii.
Îmi dau hanoracul jos și mă așez pe el,admirând priveliștea.Langa mine se așează băieții,care își dau măștile jos și încep să mănânce din înghețată.Ii urmez,făcând acelasi lucru,așezând și doza de suc undeva pe jos.
După ce terminam admiram cerul plin de stele strălucitoare.
-Eu tot nu înțeleg,se trezește V să spargă liniștea.Tu nu prea ai trăsături asiatice!constata el.
-Ugh,așa este aprob eu și oftez adânc.
Jimin mă privește curios, asteptand povestea mea,pe care nu eram pregătită să le-o spun.
-In primul rând,spun eu,trebuie să am încredere în voi că nu scuipați nici un cuvânt din toată discuția asta cuiva din casă,ne-am înțeles?zic și arunc cate o privire spre cei doi.Acestia aprobă,cu o simpla mișcare a capului.
-Mama a fost originara din Coreea,iar tata,ei bine..Vine din America.Cred,dacă nu a murit deja...spun și privesc undeva spre cer,la cea mai strălucitoare stea.
-Adica cum?întreabă Jimin, lăsându-l pe Taehyung cu gura căscată.
-Nu mai știu nimic de părinții mei,de mai bine de 12 ani... zic și las capul în jos,trecând mâna prin păr.
-Jur că nu înțeleg nimic!spune V și scutură din cap.
-Yah,e o poveste lungă... spun eu și mă uit la el,admirandu-i trăsăturile faciale.
-Avem timp!Mâine e vineri!exclama Jimin.
-De unde sa incep?oftez eu.La vârsta de 7 ani,am fost abandonată de către ai mei,in orfelinat.
-De ce?intreabă Jimin trist.
-Chiar vreți să știți?întreb stergandu-mi cu podul palmei lacrimile de pe obraji.
-Da!aproba ei,V punandu-si mâna pe umărul meu.
-La acea vârstă,chiar în acea zi,am aflat că sunt bipolara,afirm si las capul în jos,cu frica că ei mă vor judeca.
-Hei...spune Taehyung.Nu pari a avea probleme psihice...In plus,nu e chiar atât de rău.
-Ma tratez.Merg la psiholog de două ori pe săptămână,iau pastile cu pumnul,mă duc la recuperare din cauza șocului...spun și îmi las iar capul în jos.
-Hei...spune Jimin ridicându-mi barbia,nu știam că bipolarii sunt asa frumoși.
Scap in chicot,apoi cei doi mă iau în brațe.
-Multumesc băieți, apreciez,spun și le răspund la îmbrățișare.
-Oricand ai nevoie,vorbește cu noi,serios,spune Taehyung și îmi ciufulește părul.
-Si Haneul e sora ta vitrega,nu?întreabă Jimin.
-Da,răspund eu sec.
-Acum înțeleg,spune Taehyung și se ridică în picioare.Este timpul să mergem acasă.Sigur ceilalți își fac griji.
-Cat este ceasul?întreb eu plictisită.
-Este 2 și 17 minute,spune Jimin.
-Oo,doar atât?Mai putem sta puțin?Nu vreau acasă!spun pe un ton copilăros.
-Trebuie sa mergem acasă pentru că e târziu!spune Jimin și se ridică.
-Dar nu vreau acasă!mă îmbufnez eu.
-Ba da,mergem acasă!spune V și ma ridica de pe jos,apoi îmi pune hanoracul iar Jimin îmi pune masca.
-Sunteti mai răi decât mama! spun eu și îmi încrucișez mâinile la piept.
-Shh,ești obosită..spune V și îmi pune degetul la gură.
-Mdah...spun eu și îmi prind parul intr-o coada dezordonată.

Ieșim din lift și studiem cu atenție străzile pustii ale orașului.
Mai aveam 5 străzi până acasă așa că am ocolit un bloc, intrând intr-un cartier.
Pe strada prost luminată,erau 6 fete.Am trecut nepăsători pe lângă ele.
-Stai...acela nu e Jimin oppa? întreabă una dintre fete.
-FUUUGII!e singurul lucru pe care l-am auzit înainte să încep să alerg.

Alergam de mai mult de un sfert de oră,și pot sa jur că dacă nu aveam condiție fizică leșinam.
Ne-am oprit intr-un gang.Dar fetele erau pe urmele noastre.Un gard de sârmă de aproape 2 metrii,ne separa de ieșire.
-Trebuie să sărim!tip eu iar ei mă aproba.Sariti voi primii!Eu mă descurc.
Aștept să sară,iar eu îl ajut pe Jimin, deoarece își agățase pantalonii.
Fetele mai aveau cel puțin 5 metrii și ne ajungeau.M-am dat 3 pași în spate și mi-am făcut avânt.Am ajuns pe gard,dar una m-a apucat de picior.
-Rahatrahatrahat!tip eu și încep să dau din picioare.
Fata rămâne cu un adidas de al meu,iar eu sar pe partea cealaltă, alergând, aproape mâncând pământul.

Băieții mă așteptau la colțul blocului.Incep sa respir sacadat și simt inima cum aproape îmi iese din piept.
Arunc și celălalt adidas prin apropiere ca să nu dea de bănuit,apoi sar în brațele lui Taehyung.
-Ce mă bucur că ești bine!spune acesta.
Eram mult prea speriată,și habar nu aveam de ce.
-Hei, linișteste-te!spune Jimin mângâindu-ma pe spate.
-Byeol, tremuri!tipa Taehyung.
-D-doar d-duceti-ma a-acasa!mă bâlbâi eu.

Și se pare că soarta face ca eu și Suga sa ne întâlnim.Baietii l-au sunat sa vina sa ne ia.Nu am mai protestat,nici macar nu am scos un cuvânt despre chemarea lui,având în vedere că îl puteau suna și pe Jin.
În 2 minute o mașină neagră și destul de silențioasă se opreste fix în fața noastră.
YoonGi coboară și vine glonț spre mine.Se uita la mine și da din cap dezaprobator.Ma uit la el cu o privire tristă apoi îmi las capul în jos.Baietii deja intraseră în mașină, ocupându-si locurile.
Îmi ia obrajii între mâini și ma forțează să mă uit la el.
-Am fost îngrijorat..spune și se uita adânc în ochii mei.
Nu spun nimic.Nu fac nimic.Nu tradez nici un sentiment.
Mă strânge în brațe iar eu ca   o proasta ce sunt,din instinct îmi pun mâinile in jurul gatului său, aducandu-l și mai aproape de mine.
-Aveam nevoie de o îmbrățișare ca asta,îmi șoptește el în ureche.Acum,haide acasă.Vreau sa dorm!
Am zâmbit involuntar și am mers la mașină,ocupând locul din dreapta.Baietii dormeau duși pe bancheta din spate.
-Cum ii vom duce în casă?întreb eu in șoaptă.
-Cine a spus că îi vom duce în casă?spune el pe un ton amuzat.

Îmi simțeam pleoapele grele,atat de greleee.Am închis ochii,iar într-un final am adormit.

*Suga*

-Am ajuns,spun eu în șoaptă.Byeol!Hei!
La naiba,a adormit!Sa o las în mașină?Sa o duc in casă?Uh,sunt pe cale sa fac o fapta bună.
Ies din mașină și închid portiera,apoi o iau pe Frumoasa Adormita în brațe și închid ușa cu piciorul.Merg pe alee și deschid ușa cu cotul,apoi o închid iar cu piciorul și urc pe scări.
Mă uit la fata ei,alba ca laptele,cu o expresie calmă.M-a luat în brațe.Aaaaa!Calm Suga,calm.Nu e de ca și cum nu te-a mai luat o fata în brațe.Dar ea nu e orice fată!

Inspir și expir de câteva ori apoi apăs pe clanța ușii, de la camera ei.Haneul dormea întinsă în tot parul,deci Byeol nu avea să doarmă decât în camera mea.Ca sa vedeti ce băiat bun sunt.
Am mers până în capătul culoarului și am descuiat ușa,apoi am pus-o pe Byeol cu grija pe pat.M-am schimbat intr-un tricou și pantaloni scurți,apoi m-am trântit in pat,lângă ea.
Doamne,și ce frumoasa era.Nu am putut rezista tentației de a o lua în brațe.I-am inspirat parfumul și mi- am afundat capul în parul ei,cu miros de căpșuni.