Christian povestește :
Au trecut câteva săptămânii bune de la momentul din parcare , iar de atunci nu am mai văzut-o. Încă sunt confuz , al naibii de confuz . Dacă și ea e măcinată de aceleași gânduri ca ale mele , de ce le ignoră ? Sigur nu sunt nici pe departe în măsură să comentez asta , dar totuși . Nu-mi place în postura în care mă aflu , chiar nu înțeleg de ce a trebuit să fie ea. Din toate persoanele existente , fix ea. Aș fi înțeles dacă era o femeie apropiată de standardele pe care mi le bifasem dar fata șatenă , nu e nici pe aproape . Dar oricât aș încerca să fiu indiferent cu toată situația asta , nu pot. Nu-mi place că trebuie să depind de altcineva , mă face să mă simt atât atât de incapabil.
Încerc să îmi revin cât mai repede și să-mi alung gândurile cu putință deoarece , vocea mamei nu dă semne că o să se oprească până nu-i răspund .
"Dragă , dragă ce se tot întâmplă cu tine în ultima vreme . Comportamentul tău chiar mă îngrijorează ."îmi întorc privirea și dau peste ochii săi blânzi ce mă privesc cu îngrijorare . Acum că aud asta dela ea , chiar mă pune pe gânduri . Deși e mereu ocupată și nu stă așa mult acasă pe cât și-ar dori , fiind mai toată ziua la birou, a observat micile schimbări asupra mea . Stau puțin și mă analizez și chiar nu prea îmi vine să mă recunosc . Nu mi amintesc să fi fost atât de neglijent cu aspectul meu fizic sau mai important să mă frământ atât de mult . Nu eram un obsedat înainte dar nici un nepăsător cum sunt în momentul de față .Pantalonii gri , ușor largi și nelipsitul tricou negru accentuează și mai mult cuvântul casnic ceea ce îmi rănește puțin orgoliul . Parul care înainte era aranjat până la cel mai mic fir acum stă în toate părțile și semnalează că ar trebui să merg să mă tund. Răsuflu greoi și încerc să găsesc ceva ce să spun să mă scoată din situația asta .
"Trec printr-o schimbare de stil și încerc să mă decid cum îmi stă mai bine . "Odată ce realizez ce am scos pe gură îmi vine să îmi dau una . Cică schimbare de stil , pe naiba . Dacă a arăta ca un casnic ce crede că totul s-a sfârșit și că nimic numai are rost se poartă sezonul acesta ar trebui să mă decid să încerc altceva cât mai repede . Doamne , am început să gândesc ca în telenovele și asta e doar vina Martei . Din vina ei am urmărit acele seriale siropoase și dramatice de prost gust .
"Chiar asta e ?"vocea sa caldă și ușor răgușită îmi dă impresia că nu crede nici măcar un cuvânt din ce am spus .cine naiba ar crede tâmpenia asta . Eu nu sunt așa nici pe departe iar starea asta nu mă reprezintă .
"Da . Vreau să ies din monotonia asta . M -am cam săturat de ea . " spun ușor plictisit încercând să nu dau de privirea sa . Chiar nu vreau ca ea să se bage , vreau să rezolv toate astea de unul singur . Poate că ea știe mai bine fiind trecută prin viață și pusă la încercare de astfel de momente doar că cel mai bine e să mă descurc singur .
"Dacă prin schimbare înțelegi în a-ți afișa fața asta de om îngândurat și plin de griji , te sfătuiesc să găsești altceva . " vorbele sale mă trezesc la realitate . Tocmai ce a aruncat cineva spre mine cu o găleată plină cu gheață . Lăsând la o parte aspectul meu neglijent se pare că lucru ce o îngrijorează este starea mea de spirit . Și aici sunt total de acord cu ea. Chiar sunt cu moralul la pământ . Poate că e din cauza ca ea m-a refuzat . Nu am mai primit niciodată un refuz și mai ales de la o fată . Orgoliul meu e la pământ și asta din cauză că era prea mare iar atunci când a căzut s-a cam împrăștiat .
"Sunt doar niște mici probleme ce nu îmi dau pace. Nu e un lucru care să te îngrijoreze atât de mult . Încerc să le găsesc un mod de a le rezolva . " mici pe naiba. Măcar de ar fi așa, dar ele nu sunt nici pe aproape . Trebuie să le rezolv cât mai repede . Trebuie să mi o scot din cap pe fata șatenă altfel lucrurile o să se complice și mai mult .
CITEȘTI
Rămâi lângă mine
Romance"Uneori , cel mai bun mod de a ajuta pe cineva este doar să-i stai alături ! "