The criminal

11. Un vechi prieten

                       - Shane! Am spus sărindu-i în brațe.

               Shane Hansen a fost cel mai bun prieten al meu din copilărie. Am crescut împreună și puteam spune că la un moment dat, am făcut o pasiune pentru el, ca oricare fată de vârsta mea, de la școală. Ce-i drept, pe atunci nu aveai cum să-i reziști. cu părul nisipiu, ochi albaștri și un zâmbet molipsitor, plus un simț al umorului, părea tipul perfect. Doar că eram copii, iar ce se întâmplase atunci, acum e doar o amintire dulce-amăruie. Familia lui se mutase în Anglia, cu câteva luni înainte de asasinarea părinților mei, iar de atunci, nu ne-am mai văzut. 

                Știam că m-a căutat, dar nu era posibil să ne întâlnim, așa că la momentul actual, au trecut patru ani de când nu ne-am mai văzut. Nu se schimbase atât de mult, înafară de culoarea părului, care era mai închisă cu câteva nuanțe. Speram doar să fie același tip minunat, care m-a susținut de fiecare dată. 

                  - Și eu mă bucur să te văd! spuse el, puțin șocat.

                  - Ce s-a întâmplat? 

                  - Nimic, nu te îngrijora imediat! Doar că nu te-am mai văzut de atâta timp și arăți... diferit. Adică arăți bine. Și e normal, fiindcă nu ne-am mai văzut de un car de ani dar nu mă așteptam. Ar trebui să tac probabil, încheie el, zâmbind. 

                   - Și eu sunt la fel de surprinsă. Ce te aduce pe aici?

                   - O grămadă de lucruri, dar voiam să profit de timpul liber și să te văd. Îmi pare rău, am venit neanunțat, ar fi trebuit să-ți scriu mai bine. 

                    - Atunci bănuiesc că avem multe de povestit. Haide, intră!

                  Ezită puțin apoi intră. Știam că îi era greu să intre în casa în care, acum câțiva ani, atmosfera era atât de primitoare și veselă, iar acum era scena unei crime. 

                     - Nu pare nimic schimbat, afirmă el.

                     - Încă nu mă simt în stare să fac schimbări, i-am zis, zâmbind amar. 

                     - N-am vrut să te fac să te simți prost. Îmi dau seama că e prea mult. Nu ne-am văzut de atâția ani și acum apar din senin. Mă mir cum de m-ai primit în casă, glumi el. 

                     - Crede-mă, nimic nu mă m-ai surprinde, am spus, așezându-mă pe scaunul de la masa din bucătărie. 

                   Shane era așezat în fața mea și studia neliniștit casa, dar probabil își făcea mai mult griji pentru sănătatea mea mintală, decât pentru ce era casa în sine. 

                      - Te-am căutat, începu el.

                       - Și m-ai găsit.

                       - Nu. Chiar te-am căutat, Serena. La câteva zile după... accident. Și în lunile următoare, am tot încercat să dau de tine. Casa a fost închisă și mi-am dat seama că nu te vei mai întoarce mult timp. Doar că numele tău nu era nicăieri.

                       - S-au întâmplat multe, i-am zis, mușcându-mi buza. Dar am fost bine, nu mai eram în pericol. Mătușa Maddie s-a ocupat de tot. Cu tine ce s-a întâmplat? Cum a fost viața în Anglia?

                       - Fără un scop precis. Voiam să intru în armată dar apoi m-am înscris la poliție. Eram destul de pasionat așa că în scurt timp am primit o ... ofertă, să zicem. Lucrez aici la un caz și cred că va dura destul de mult timp.