The criminal

42. Dublă identitate

               Stăteam sprijinită de tocul ușii, privind cum Derek glumea cu oameni necunoscuți mie, dar care dacă ar ști cine sunt, probabil că m-ar spinteca. Nu știu de cât timp am rămas înțepenită acolo, dar nici nu voiam să atrag prea mult atenția, deși o făceam, involuntar. Toate astea datorită rochiei pe care Shane m-a convis să o cumpăr deoarece credea că trebuie să arăt mortal de sexy. Ar fi trebuit să ne rezumăm doar la sexy pentru că atmosfera era deja mortală aici. Deși era confecționată dintr-un material subțire și se termina sub genunchi, despicată pe un picior și cu bretele extrem de subțiri, îmi era groaznic de cald. Dar dacă prin asta nu atrăgeam destul atenția, negrul strălucitor al rochiei sigur o făcea. Din fericire, nu eram chiar un glob de disco. 

               Fără să-mi dau seama, m-am trezit trasă în brațele unui necunoscut, care acum mă privea zâmbind. Am deschis gura cu intenția de a protesta, dar nu eram în stare să zic nimic. Și nici nu aș fi apucat, fiindcă în nici o clipă, Derek a fost lângă noi, iar tipul s-a mai îndepărtat puțin, odihnindu-și totuși mâna pe talia mea.

               - Ia te uită, știam eu că o să apară cineva imediat ce o ating! zise tipul, râzând. 

              Avea un zâmbet ciudat deoarece nu-ți puteai da seama ce simte în acel moment. În mod clar, nu emana bucurie și nici înfățișarea lui nu-l făcea să arate mai plăcut. 

                - Tu trebuie să fi Serena, continuă el. Samuel, încântat! 

               Am zâmbit doar, incapabilă să mai spun ceva. 

                - Derek, amice! Nu mi-ai spus că soția ta e așa ... uau! 

                - Sam, nu te-ai schimbat prea mult. Deloc, aș zice. 

                - Poate că nu, dar tu sigur te-ai schimbat, prietene. Auzi la el, căsătorit! Nici măcar nu m-ai chemat la nuntă, glumi el. Ce s-a întâmplat cu escapadele tale? Era un mare aventurier să știi, îmi spuse Samuel. 

                 - Nu știu, nu mi-a vorbit niciodată despre ele, i-am făcut eu jocul.

                 - Te-ai cam dezumflat prietene, râse Sam. 

                 - Unele lucruri chiar nu merită pomenite. Nu vrei să luăm ceva de băut? mă întrebă Derek, încercând să mă îndepărteze de Samuel.

                  - De fapt, chiar vreau să aud despre ce e vorba cu escapadele acelea, i-am răspuns, inocentă. 

               Chipul său se întunecă și mă trase de lângă Samuel printr-un simplu gest, care nu-i făcu prea mare plăcere gazdei. Până și Sam părea șocat, dar uimirea de pe chipul lui se transforma încet în indignare. Își dădu seama că eu nu știam nimic și Derek ascunde ceva,  dar din păcate, nu mai îndrăzni să spună ceva.

               Așa că a rămas lângă ușă, privindu-ne în timp ce ne îndepărtam, dar privindu-ne insistent. Derek nu-și slăbea strânsoarea așa că mi-am tras mâna dintr-a lui și pot să jur că am simțit cât de mult de abține să spună ceva. Mă conduse în bucătărie, în care erau prezenți doar angajații lui Samuel, plătiți atât pentru mâncare cât și pentru a-și ține gura. Puteai ucide pe cineva acolo iar ei ar fi continuat să toarne alcool în pahare, fără să bage de seamă.

                - De ce nu poți pur și simplu să faci ce ți se spune? începu Derek, pe un ton aspru. 

               Nu-mi mai vorbise niciodată așa. Deși eram antrenată pentru orice situație și știam că am o șansă în fața lui, frica mi se strecură în oase și am rămas mută. Îmi era frică de el și începeam să văd doar defectele mele, pentru că nu eram destul de puternică încât să mă pot lupta.