Stau cu pistolul în mână de mai bine de o oră. Ochelarii de protecție au început deja să mi se aburească și mușchii mei protestează. Dar îmi place prea mult senzația. Pistolul e ca o extensie acum și nu mă mai înfior de fiecare dată când ating metalul greu și neted. Știu că ceea ce s-a întâmplat nu e nici de cum sfârșitul. Știu că el așteaptă, așa cum a putut aștepta toți acești ani. Și știu că eu voi fi cea care trebuie să-i facă față acum. Eu sunt prada.
- Nu crezi că exagerezi puțin? Șopti cineva lângă urechea mea.
- Nu ști că nu e bine să te furișezi în spatele unei persoane care ține o armă? I-am spus lui Michael, lăsând pistolul pe masă.
El râse amar și mă urmă până la ușa vestiarului. Transpirația îmi curge pe spate și începe să-mi fie tot mai frig.
- S-a întâmplat ceva sau te-a trimis Shane să mă supraveghezi?
- Sunt prietenul tău, nu e nevoie ca Shane să mă trimită să te supraveghez și știi asta. Te supraveghez oricum.
Am pufnit, dându-mi jos jacheta și uitându-mă chiorâș la el.
- Cred că voi fi în siguranță două minute cât mă schimb.
El râse din nou, dar apoi deveni serios.
- Ai primit un bilet.
Bum. Bum...bum. Inima mea o luase la goană deja. Doar cuvântul acela îmi provoca palpitații și nu din cauză că era vreun bilet de dragoste.
- Vin imediat, am zis.
Michael plecă, fără să mai adauge altceva.
Nu-mi aduc aminte cum m-am schimbat în haine curate și uscate, apoi am urcat, ajungând la parter și în secunda următoare deschideam deja ușa de la biroul principal. Încăperea era plină de agenți și toți mă priveau ca pe un exponat. Sau nu, ca pe un animal dus la tăiere.
- Arată-mi! I-am cerut, cu o voce mai tăioasă decât intenționam.
- Ar trebui dus la o analiză, începu el să trăncănească. Trebuie scanat și am putea vedea dacă sunt amprente...
- Credeam că te-ai învățat minte, Mike. Tipul ăsta e cu 10 pași înaintea noastră! Crezi că e atât de prost să lase amprente?
- Trebuie să încercăm!
- Arată-mi biletul!
- Nu te mai purta ca o eroină! Crezi că-l poți prinde singură?!
- Te rog frumos, arată-mi biletul, am zis, încercând să mă calmez, conștientă de faptul că încă zece perechi de ochi ne priveau.
Michael mă privi o secundă în ochi, apoi izbi pe neașteptate masa cu palma. Era poate, mai nervos decât mine, dar se supuse. Îmi întinse biletul, atent să nu-l atingă prea mult. Evident că avea să-l analizeze pentru că așa era normal iar el voia să se respecte protocolul. Cred că era singurul om capabil să facă totul ca la carte și uneori îl invidiam pentru asta.
Biletul nu conținea nimic altceva decât adresa de la casa părinților mei și o oră. Unsprezece seara.
- Ce înseamnă asta? Am întrebat, cu speranța să nu fie ceea ce cred eu.
CITEȘTI
The criminal
Mystery / Thriller*Povestea continuă cu partea a 2-a* Ce se întâmplă atunci când părinții tăi mor și nimeni nu știe cum și de ce, iar tu ești trimisă la orfelinat? Dar când te îndrăgostești de persoana nepotrivită și totul începe să fie un haos? Răzbunare, e tot ceea...
