The criminal

44. Bizar

           - Se simțea pierdută și s-a agățat de ceea ce a putut, nu e vina ei. Nici unul dintre noi nu și-a dat seama în ce stare era.

           - Ce ar trebui să facem mai departe?

            - Să nu mă mai vorbiți pe la spate, le-am sugerat eu, deschizând ochii.

             Cei doi stăteau pe covor, cu fața spre mine, păzindu-mă ca pe o prințesă din turn. Nu eram nici prințesă și nu voiam să stau într-un turn, deși, în ziua de azi, mai bine acolo decât printre oameni, mai ales atunci când le vezi adevărata față.

             Am tușit puțin ca să-mi dreg glasul. Mă durea spatele și înțepenisem de la dormitul pe canapea, dar nu-mi venea nici în ruptul capului să dorm din nou în patul acela matrimonial. Doar gândul la acea nuntă, mai mult formală, îmi făcea scârbă. Mi-am luat gândul de la asta și am revenit în prezent.

                 - V-a mâncat pisica limba? Le-am zis, amuzată.

                 - Cred că ai febră.

                 - Sau delirezi, adăugă Shane. De ce nu plângi și suspini?

            Aș fi fost tentată, dar nu mai puteam da timpul înapoi.

                  - Ei, haide. La ce bun? Ce a fost, a fost.

                  - Sigur ești bine? interveni Michael.

            Asta e propoziția care probabil scoate unele persoane din sărite, mai ales dacă le întrebi același lucru de mai multe ori. Eram bine, fizic și speram că și psihic. Probabil și faptul că aveam puterea să mă abțin din a-mi plânge de milă, era tot un mecanism de apărare. Ca să uit. Voiam doar să-mi iau gândul de la el și așa aveam să mă simt mult mai bine.

                  - Da. Și am auzit ce spuneai mai înainte. Ar trebui să te faci psiholog.

          Amândoi au stat cu mine toată noaptea și se vedea că nu au dormit. Mă simțeam mai mult decât recunoscătoare pentru asta și pentru faptul că am așa prieteni.

          Bipăitul telefonului mă scoase din visare și mi-am ridicat privirea la timp, ca să văd cum expresia lui Michael deveni tot mai gravă.

              - A ieșit?

              - Da, zise el nemulțumit. Nu au dovezi concrete și cum nici nu există vreo reclamație scrisă din partea ta...

              - Am înțeles. L-au reținut peste noapte doar pentru că era beat și violent.

              - Ceva de genul, mormăi Shane.

            O oră mai târziu, mă aflam la Agenție, în sala de antrenament, încercând să-mi iau gândul de la faptul că e din nou liber. Michael căuta în continuare informații despre Emily, iar Shane dormea, mai mult ca sigur. De fapt, nu eram acolo doar ca să-mi iau gândul de la Derek, ci și ca să mă simt în siguranță. Agenția devenise singurul loc sigur, momentan.

            Misiunile mi-au fost anulate, cu pretextul că asta era cea mai importantă misiune acum. Îmi era greu să cred că seara trecută nu s-a dus tot de râpă și am fost compromiși. Documentul cu informații, pe care Derek trebuia să-l transporte, lipsea, și totul era doar o chestiune de timp până când aveam să aflăm ce a făcut de fapt cu el. Ne-a turnat sau pur și simplu l-a pierdut? E și asta o înscenare?