15. Evadarea

12.5K 784 50
                                    

                   Ce sa fac ? Cum sa scap de idiotii astia? Sigur Michael si-a dat seama ca am fost rapita , dar unde naiba sunt ? 

                   Am renuntat la trasul de franghii pentru ce nu ma ajuta... deloc. Atunci casca mea incepu sa bipaie. 

                 - " Serena? Serena , unde esti ? " 

             Aleluia!

                  - Michael ! Nu stiu , idiotii aia m-au rapit si m-au legat! 

                  - " Cine? Cand te-au luat? "

                   - Nu stiu. Am stat ascunsa cum mi-ai spus tu si m-am trezit cu un picior in abdomen apoi nu am mai vazut nimic. Am lesinat. Si m-am trezit aici cu psihopatii astia care au niste ganduri...

                    - " I-ai inregistrat? "

                    - Da . Vor sa jefuiasca cea mai mare banca de aici! Vineri Michael! 

               Atunci usa se deschise si inauntru intra blondul , Noah. Marai si se indrepta spre masa.                      

                     - Michael! Am tipat .

                  Noah lua dispozitivul si-l arunca in perete iar acesta se facu bucatele.

                     - Nu-ti fa griji , nu o sa scapi asa de curand de aici. 

                     - Du-te naibi. Am spus .

                     - Mai usor. Chiar si legata se pare ca esti agrasiva.

                     - Si ce aveti de gand sa faceti cu mine?! Am tipat nervoasa. 

                     - Tu ce crezi?

                     - Cred ca ma veti lasa sa putrezesc aici si o sa ajung  ca un schelet , iar celalalt gand... 

                       - Nu o sa putrezesti aici. Ti-e foame ?

              Nu idiotule , stau aici de o zi , nu am mancat nimic si nu mi-e foame. 

                       - Nu as manca ce mi-ai da tu. 

                       - De ce?

                       - Poate imi pui otrava in mancare. 

                       - Atunci nu-ti mai aduc nimic.  

                       - Nici nu-mi trebuia. Am bombanit. 

             Iesi de acolo si am inceput din nou sa ma gandesc la un plan. Apoi mi-am adus aminte. Aveam un mic cutit un buzunarul de la spatele pantalonilor. L-am pus acolo in caz de urgenta. 

                Si noroc ca aveam si mainile legate la spate. Mi-am dus mana si am strecurat-o in buzunar , apoi l-am scos. Am inceput sa tai incet , incet franghiile. Dupa ce le-am dezlegat de tot am scapat cutitasul jos. Incheieturile ma dureau groaznic. Le-am frecat putin si apoi mi-am dezlegat si picioarele. M-am ridicat si am facut cativa pasi ca sa ma dezamortesc. Eram slabita , nu mancasem nimic. M-am prins de masa asteptand sa-mi treaca greata. 

                     Am scos pistolul si l-am incarcat. Mi-am aranjat putin hainele si am scos si spray-ul lacrimogen. Am auzit pasi si m-am ascuns dupa usa. 

                  Aceasta se deschise scartaind iar inauntru intra Noah , cu o tava de mancare. Nu am mai asteptat urmatorul moment si i-am dat cu spray-ul in ochi. Scoase un tipat si-si puse mana la ochi. I-am dat si eu un picior in abdomen , asa , ca revansa. 

                      Am inchis usa si dupa ce i-am mai tras cativa pumni l-am pus pe scaun si l-am legat. 

                          Am iesit afara destul de precauta. Dar nu cunosteam cladirea asta. Nu stiam pe unde e iesirea. Am luato pe hol , destul de atenta sa nu apara alt idiot. 

                            Pana la urma am reusit sa ies de aici. Afara era noapte , totul era intunecat.  Dar peste cine am dat afara? Tocmai  peste altii. M-am ascuns in spatele cladirii si am asteptat sa treaca , apoi am luato la fuga. Ce fraieri...

                             Am luat telefonul si l-am sunat imediat pe Michael. In scurt timp veni si el. Ma localiza dupa semnal. 

                             Am mers inapoi la acea sectie unde m-au interogat , le-am dat dovezile , apoi am mers la somn.

                            A doua zi , Michael a spus ca trebuie sa-i spionez din nou , de data asta mai putin si cu mai multa grija. Plus ca o sa plec numai la noapte. Stateam in camera , cand telefonul imi suna. 

                    Era Derek.

                                 - Alo? Am spus. 

                                 - Serena? Ce faci? 

                                 - Bine , pe acasa pe la... matusa Mary. Tu ce faci? 

                                 - Bine , imi e dor de tine. Cand te intorci? 

                                 - Mmm , nu stiu , am si un unchi care e in spital... si nu stiu. 

                                 - Ce a patit ?  

                                 - Pai , ce patesc batranii. Nu stiu cand vin .    

                                 - Am inteles. Atunci , mai vorbim la telefon. 

                                  - Sigur. Pa Derek. 

                                  - Pa Serena . 

                Am inchis si m-am trantit in pat. Cum puteam sa-l mint asa usor?  

                De ce nu-i puteam spune pur si simplu adevarul?

                Nu stiu... dar nu puteam... 

                Dar as putea avea incredere in el? 

                Nu. 

               Nu pot avea in credere in nimeni. 

              Niciodata nu voi mai putea avea incredere in cineva , absolut niciodata.

             

The criminalUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum