The criminal

5. Ai încurcat-o

               

             -Ce naiba, omule? Îi râse tipul în față. Voiam doar să vorbesc cu domnișoara.

             -Trebuie să te calmezi, amice, zise altul, ridicându-se de la masă.

           Derek, se abținea cel mai probabil să nu se ia la bătaie cu ei, iar eu stăteam pur și simplu acolo, neștiind ce să fac. Cafeneaua avea cu siguranță camere de luat vederi, iar Diego ar trebui să apară în orice moment. Oamenii care mai erau în local, nu erau dispuși să intervină, iar eu nu-mi doream un scandal. Chiar nu voiam să atrag atenția mai mult decât o făcusem deja.

             -Ar trebui să plecați, le sugeră Derek, pe un ton mai potolit.

             -Abia ce am ajuns, îi răspunse tipul care m-a prins de mână.

             -Crede-mă, chiar ar trebui să pleci, continuă Derek.

             -Altfel, ce?

             -Nu vrei să afli.

         Tipul începu să râdă, batjocoritor, împingându-l pe Derek din fața lui și lovindu-l cu pumnul. Ceilalți tipi s-au adunat în spatele lui, gata și ei să sară la bătaie. Doar că nu au mai avut timp, deoarece Diego i se alătură lui Derek și au început amândoi să împartă pumni cu acei tipi, până când i-au dat afară din local. 

         Am stat gură cască până când cineva m-a tras de mână până în spatele tejghelei. Clienții dispăruseră, speriați, evident, de acest eveniment nefericit.

              -Serena! Alo?! Ești bine? Se agita Ems, încercând să-mi atragă atenția.

              -Da, sunt ok, am liniștit-o.

              -Ce s-a întâmplat? 

              -Cred că ar fi insuficient să spun că s-au aprins din nimic. Nu știu care era treaba cu tipii aceia, dar totul a fost extrem de exagerat. Ce crezi că va spune Diego? Am întrebat-o eu, neliniștită.

              Speram doar să nu fiu concediată. Deși, probabil că asta ar fi trebuit să se întâmple.

               -Nu voi spune nimic, stai liniștită.

            Derek și Diego tocmai se îndreptau către noi, puțin șifonați și, după câte părea, deloc supărați.

                 -Vreau doar să-i mulțumesc amicului tău, Derek, pentru ajutor. N-am mai avut parte de o bătaie așa zdravănă de mult timp, spuse el, lovindu-l în joacă cu pumnul pe Derek, care spre surprinderea mea, râse.

              Derek plecă, fără să-mi adreseze vreun cuvânt iar eu nu puteam decât să stau și să mă întreb ce naiba se întâmplase acolo. Ne-am continuat tura, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic, deși atmosfera era tensionată iar Emily tot încerca să afle de la Diego ce s-a întâmplat cu tipi aceia. Orele au trecut mai repede decât mă așteptam. Deși cafeneaua părea singurul meu refugiu, se transformase în alt loc în care acum nu-mi făcea prea mare plăcere să stau. Emily mă conduse până acasă, accelerând destul de mult. O simțeam neliniștită, dar nu am vrut să mai deschid subiectul. Știam ce va spune. Avea dreptate, nu am nevoie de mai multă dramă decât există deja în viața mea.

                   Am coborât din mașină și m-am îndreptat spre casă, când am zărit pe cineva pe verandă. Derek. I-am facut semn lui Emily cum că e în regulă, iar ea clar nu se grăbi să plece. Derek veni către mine, puțin nesigur și foarte serios.