(Partea a 2-a) 39. Târziu în noapte

785 31 47
                                    


            Ceasul de pe noptieră arăta că e miezul nopții atunci când telefonul sună. Numărul atât de bine cunoscut se afișă pe ecran și am zâmbit.

            - Da? Am șoptit, asigurându-mă că totuși, nu era nimeni în casă.

            - Avem nevoie de tine.

           Apoi a închis.

           Practic am zburat până la sediu, atât de bine mă simțeam știind că în sfârșit pot face ceea ce mi-am dorit mereu. Totul era complicat, dar acum măcar avea sens.

          Clădirea sediului se afla pe o stradă relativ pustie și slab luminată, așa cum trebuiau de fapt să fie toate sediile agențiilor secrete. Ploaia slabă intensifica atmosfera deja destul de tensionată și plină de adrenalină. Michael mă aștepta la ușă, zâmbind slab atunci când mă văzu.

             - Domnișoară Brown. Doamnă, mă scuzați.

             - Păstrează-ți scuzele, Mike. Nu mă deranjează titlul. Ce ați aflat?

             - Păstrează același tipar. Dar ceva e neobișnuit.

          Am intrat împreună în camera de ședințe, acolo unde ne aștepta, alături de ceilalți membrii, Shane.

             - Ești ca o rază de soare, Serena. Atât de tare strălucești.

             - Hai lasă vrăjelile, nu ți se potrivesc. Spune-mi tot.

             - S-a întâlnit cu cineva nou, acum o jumătate de oră. Cred că avem o pistă credibilă în sfârșit, zise Shane, privindu-mă intens. Unde ți-a spus că l-am trimis?

             - Indiana.

             - Ce bărbat ți-ai ales...

            În următoarea oră am analizat tot ce era pe camerele de filmat din oraș, simțind cum stomacul mi se întoarce pe dos atunci când l-am văzut. Derek tocmai făcea schimb de arme cu niște mafioți pe care-i urmăream de aproape 5 luni. Și pe care el se presupune că trebuia să-i prindă.

           Lucram alături de agenție la prinderea lui, de dinainte să ne căsătorim, deși nu pot minți că am fost îndrăgostită de el la început până când Michael mi-a deschis ochii. Derek era tot ceea ce voia el să fie, putea fi tot ceea ce vrea. Iubit, soț, criminal, mafiot. Dar cât de mult se poate ascunde un om până când cineva se va prinde?

           Telefonul îmi sună pentru a doua oară în acea noapte, moment în care eu, Shane și Michael ne-am privit reciproc. Derek mă suna de obicei dimineața devreme, dar nu chiar atât de devreme.

            - Alo? am răspuns, cu aceeași emoție, ca de fiecare dată.

            - Dormi?

            - Nu. E totul în regulă?

            - Sigur că da, iubire. Nu prea am somn.

         Nici eu.

           - Sigur ești în regulă?

           - Normal. Acasă e totul bine? mă întrebă el, la fel de degajat ca de obicei.

           - Da, să nu-ți faci griji. Nici pe mine nu mă ia somnul. Cum merge misiunea?

          Nu multă lume ar fi băgat de seamă mica pauză pe care o făcu Derek, înainte să-mi dea răspunsul. Probabil că nici cei ma buni nu sunt mereu în formă.

            - Bine. Nu am prea multe informații dar îl voi suna curând pe Michael, să văd dacă mă poate ajuta.

            - Ar fi o idee bună, i-am răspuns încercând să mimez un căscat.

            - Cred că ar trebui să te odihnești, spuse el, dulce.

            - Uite o idee și mai bună. Sper să vi cât mai repede, îmi e dor de tine.

          Shane tocmai mima o stare de greață, strâmbându-se cât mai mult posibil.

             - Și mie de tine. Ne vedem curând, promit. Noapte bună!

             - Noapte bună!

             - Și vise plăcute! Continuă Michael, imediat ce am închis.

          Am răsuflat ușurată, încercând să mă destind. De fiecare dată când vorbeam cu el, încercam să-mi stăpânesc emoțiile. Îl uram și în același timp îmi era scârbă de faptul că încă trebuia să stau și să-l ascult. Serena era doar fata care s-a îndrăgostit de criminalul părinților ei, dorea doar răzbunare dar și-a găsit fericirea în el. Basme și poezii, vezi să nu.

           - Cu cine s-a întâlnit, totuși? L-am întrebat pe Michael, în timp ce-mi mai turnam o cană de cafea.

           - Cred că ar trebui să te așezi totuși, răspunse Shane în locul lui Mike.

           - Despre ce vorbești? Nu e ca și cum i-aș cunoaște personal, i-am zis, încercând să glumesc.

          Nu spuse nimic atunci când porni din nou laptopul și videoclipul înregistrat. Locul era, evident, slab luminat dar aș fi recunoscut oriunde acea siluetă. Cât ai clipi, Shane îmi luă cafeaua din mână iar Michael trase un scaun, pentru că nu mă mai țineau picioarele.

           - Imposibil, am zis atunci când am văzut că silueta își întoarce subtil capul spre cameră și o puteam vedea mai bine.

         Emily tocmai își luă rămas bun de la Derek, după care mai privi o dată în urma ei pentru a se asigura că nu o vede nimeni.

          Emily.

        Înviată, după un an de la presupusa moarte.

The criminalUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum