28. Trezirea

11.1K 646 120
                                    

                        Ma simteam pur si simplu , goala pe dinauntru. Nu stiam ce sa mai fac. Aveam nevoie de el . Il iubeam mai mult ca pe propria viata. Il iubeam pentru tot ceea ce m-a facut sa simt. Pentru tot ceea ce mi-a facut. Pentru toate momentele in care a fost langa mine. Aveam nevoie de el , mai mult ca de aer. Aveam nevoie de el ca sa traiesc . Il iubeam. Il iubeam mai mult ca propria mea viata. 

                        Acum stateam langa patul lui de spital. Avea mana impreunata cu  a mea si ii simteam caldura corpului. Nu am mai vorbit cu el , dar acum aveam nevoie sa o fac. 

                                    - D-Derek... Derek te rog... trezeste-te. Lacrimile imi curgeau incet pe obraji.  

                         Mi-am lasat capul in jos si mi-am desprins mana dintra lui . M-am ridicat si am mers la fereastra. Afara, totul era acoperit de zapada alba si pufoasa. Ningea destul de tare si presupun ca era destul de frig afara. 

                           Gandurile imi erau in alta parte. Dar apoi am auzit ceva .

                                     - Serena... Era un cuvant soptit de cineva. 

                             Acea voce , pe care as fi recunoscuto oriunde . Dar nu era adevarat. El nu se trezise , asta era imaginatia mea. 

                                     - S-Serena... 

                                   Din nou acea soapta. M-am intors resemnata. Si l-am vazut. Avea ochii deschisi si ma privea. Ma privea cu acei ochi patrunzatori si albastri , in care ma puteam pierde oricand. Se trezise. Derek se trezise. Am deschis gura sa spun ceva , dar nu puteam. Cuvintele nu-mi ieseau din gura. Lacrimile nu incetau sa curga. M-am apropiat incet de patul lui si-mi urmari fiecare miscare. 

                                   I-am atins mana si mi-o lua intra lui, zambind slab. 

                                       - D-Derek...

                                       - Sunt aici iubito.

                                Am izbucnit in plans si am mers mai aproape de el. Isi trase mana dintra mea numai pentru a-mi sterge lacrimile. Am incercat sa zambesc . Era treaz. Luptase. Era aici , pentru mine. 

                                      - Te-ai trezit...

                                      - Da... pentru tine. 

                                M-am apropiat incet de el si l-am sarutat. Mi-a fost dor de el. Simteam ca mor fara el.  

                                      - Nu mai plange. Sunt aici acum. Spuse luandu-mi din nou mana intra lui. 

                          Eram fericita. Mai fericita decat am fost vreodata. Doctorul venise la scurt timp si dupa ce il examina dadu verdictul.

                                      - Ei bine , se pare ca in acest timp cat ai fost in coma , rana s-a vindecat. Deci , se pare  ca astazi poti pleca acasa . Iti voi da niste medicamente in caz ca apar unele tulburari. Spuse , dupa care iesi. 

The criminalUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum