The criminal

40. Alinare

      - Nu credeam că așa ceva e posibil, am zis pentru a mia oară, încă șocată de ceea ce vedeam.

      Emily arăta mai bine ca niciodată și părea atât de obișnuită să se întâlească cu Derek, de parcă ar fi fost ceva perfect normal pentru ea. Cât despre el, părea la fel de degajat ca și când s-ar fi întâlnit cu oricare client de-al lui. Trecuse deja de ora trei dimineața și eu încă mă holbam la ecran, vizionând filmulețul de zeci de ori. Nu-mi venea să cred. Nu era posibil ca așa ceva să fie adevărat.

         - Suntem la fel de șocați ca și tine prințesă, dar chiar trebuie să încetezi cu asta, zise Shane, închizând computer-ul.

        - Hei! am protestat. Lasă-mă să văd! Nu are cum să fie adevărat. E imposibil, îmi tot repetam, în speranța că mă voi convinge.

         - Ai văzut deja, de zeci de ori. Arăți ca naiba, fără supărare. Știu că te-am trezit în mijlocul nopții dar peste două ore se va lumina și chiar trebuie să te odihnești. Oricum, nu știi când poate apărea Derek, zise el strâmbându-se.

         - Shane are dreptate, îl susținu Michael. Toți suntem obosiți.

          Oboseala era ultimul lucru la care mă gândeam acum. Prietena mea tocmai apăruse, ca din pământ, alături de cel care o ucise. Iar el îmi ascundea atât de bine aceste lucruri încât mi-a fost imposbil să-mi dau seama.

         - Nu are cum să fie adevărat, am negat eu.

         - Gata! Termină cu asta, serios. Ai văzut-o! I-ai văzut, Serena, se înfurie Michael.

         - Am văzut-o moartă! am țipat eu acoperindu-l și izbucnind în sfârșit.

       Ținusem în mine asta din momentul în care am văzut filmarea și emoțiile s-au tot adunat. O parte din mine era bucuroasă că era în viață, dar de asemenea eram și confuză, speriată și mai ales furioasă, pentru că toate aceste lucruri se întâmplau sub ochii noștri. Și mai ales, pentru că ea l-a ales pe el, în loc să vină la mine. Emily a apelat la Derek.

         - Era moartă! A ucis-o și i-a tăiat venele, în cadă, ok?! Ca să pară că s-a sinucis! Am văzut-o, Michael! Și Amalia a văzut-o. Poliția, toată lumea. Cum naiba să fie posibil așa ceva? am continuat, încercând să-mi țin lacrimile în frâu.

         - De unde să știu?! Țipă și el la rândul lui, doborând scaunul din cauza nervilor.

          Știam că nu era nervos pe mine, pentru că eram la fel de implicați în povestea cu Derek, iar Michael își dorea cu atât mai mult să afle adevărul. Dar treaba asta ne depășea pe toți acum, pentru că se pare că Derek e cu zece pași înaintea noastră, acum mai mult ca de obicei. Nici eu nu eram de folos, pentru că nu puteam scoate nimic de la el atunci când eram împreună.

           - Terminați! Haide, te duc acasă. Și tu ai face bine să mergi, Mike. Nu rezolvăm nimic în starea asta și e exagerat de târziu.

         Michael doar încuviință și plecă fără să-și ia rămas bun, strângându-și lucrurile în grabă.

         Shane mă conduse până acasă, dar tot drumul nu am scos o vorbă și nici el nu păruse dornic să deschidă subiectul. Străzile era pustii și începuse să picure atunci când am ajus. Casa era cufundată în beznă și părea scoasă dintr-un film de groază. Știam că era pustie și Derek încă nu venise, dar tot eram reticentă la gândul că trebuie să mă întorc.

           - Vrei să te conduc până la ușă? Zise Shane, văzând că mă uit lung la casă.

         Nu sesizasem nici o urmă de ironie în vocea lui, față de cum era de obicei când mă mai conducea până acasă. Acum era serios și părea aproape la fel de speriat ca și mine.