Infractorul

Capitolul 1

Conducea cu peste o sută de kilometri la oră. Se simțea regina șoselelor ea, împreună cu Roșcata , un Mustang vechi și rablagit, lăsat moștenire de bunicul ei.

Când părinții o abandonaseră, bunicii ei fuseseră singurele rude care doriseră să o crească și să nu fie dată într-un centru de plasament. După moartea acestora, se descurcase frumușel. Primise moștenire mașina, casa din San Diego și un cont gras în bancă, toate pe numele ei. Fiindcă bunicul ei fusese marinar, avea o pensie mare și își permisese să o dea și la facultate. Acum devenise o femeie frumoasă cu o carieră în domeniul medicinei și contul gras necheltuit.

  Ca medic chirurg, avea munci grele, sentimente de ținut în frâu, nopți de gardă și cu vorbele la ea. Decise că avea nevoie de un concediu lung de două luni, în care să poată cheltui suma moștenită. Avea totul, mai puțin timp liber. Cu toate acestea, într-o seară în timp ce urmărea un film de aventură, decise că ar fi timpul să aibe și ea parte de o aventură a ei. Chiar dacă meseria îi cerea să fie calculată, puțină distracție nu avea să strice nicicând.

Și iat-o, gonind pe autostradă cu puțin peste limita admisă, într-un loc necunoscut și torid. Muzica rock zongonea prin boxe, geamul deschis făcea un curent plăcut și brusc veselia i se șterse de pe chip când acul de la benzină indica roșu.

— La naiba! înjură cu voce tare și trase pe dreapta.

Nu se așteptase la asta și nici nu se pregătise pentru astfel de situații. Coborî nervoasă din mașină și își dădu ochelarii de soare jos. Mărșăluise înainte și înapoi sperând ca vreun alt șofer să se nimerească pe aceiași rută și să o ajute, dar știa că era puțin probabil. Vântul cald și liniștea domnea pretutindeni. Nu tu om, nu tu pasăre, nimic. Trase un șut în roată și se rezemă pe capotă, apoi aprinse o țigare. Poate că avea multe calități dar țigările erau defectul ei. Deși viciul acesta le umbrea pe celelalte, nu se mândrea cu el și nici nu reușea să le lase. Cum apăreau situații în care se enerva, imediat scotea pachetul și ardea câte una. Nu se apucase că dorise. Suferise mult și credea că e mai bine să se refugieze și să fumeze câte una până se calma, decât să zacă beată pe nu-știu-care stradă sau bar. Strivi mucul de țigară cu bocancul cu inserții metalice și verifică telefonul, dar nu avea nici semnal. Ori era ziua ei proastă, ori Diavolul râdea de ea. Ce putea să facă în cazul ăsta? Singură în pustietate și cu neprețuita ei Roșcata, care avea rezervorul gol, opțiunile erau inexistente.

Își aminti că înapoi cu vreo doi kilometri, scria pe o bornă distanța pană în următorul oraș, dar nu-și amintea cu exactitate câți mai avea de parcurs de unde se afla ea. Ce o fi, o fi. Își azvârli după gât geanta de voiaj cu toate lucrurile importante, încuie Roșcata și luă cu sine, cheile.

— Îmi pare rău, fetițo, te părăsesc aici nițel timp, dar mă întorc la tine, bine?

Jade merse pe jos până la epuizare, vociferând nemulțumirea față de locurile pustii și străine ei. Soarele mai avea puțin și apunea iar tânăra grăbi pasul. Regreta că fusese nevoită să o lase pe Roșcata în urmă, dar se bucura că în cele din urmă o clădire i se ridica mândră dinaintea ei. O speranță îi încolțise în suflet și se gândea că până la urmă poate nu va fi așa de rea expediția în care pornise.

Sus pe panou scria "Motel".

— Un motel...Sper că măcar aici să am ceva noroc.

Analiză din mers, imobilele ce păreau pustiite precum locul unde fusese amplasat motelul. Nu era nicio mașină sau picior de om prin preajmă. Vruse liniște, dar se simțea ca într-un cimitir și nu o mulțumea deloc. Se apropie de ușa motelului unde trebuia să fie recepția și păși înăuntru.