Infractorul

Capitolul 27

 
  Nu reușea să desfacă banda lipicioasă cu care îi legase mâinile. Nu putea face nimic decât să se zbată ca un pește pe uscat, fiindcă de acolo nu mai avea scăpare. Începu să plângă și să blesteme în gând pe astfel de oameni fără inimă, urându-se pe sine, fiindcă datorită ei, Ricardo îl va atrage pe Manu în capcană. Ar prefera să moară ea, decât el și se rugă încet, încet pentru supraviețuirea lui.

  Ca de obicei, într-o luptă pentru supraviețuire, lucrurile decurgeau cu viteza luminii. Manu ajunsese în fața clădirii unde se afla Jade și unchiul său viclean. Împușcă pe primii doi din față, paznicii, apoi se luptă corp la corp și cu ceilalți doi din fața liftului. Totuși, faptul că a scăpat de cei patru inși puși de fațadă, nu însemna că erau singurii oameni ai unchiului său. În secret, alți cinci inși erau chemați de șef, să-l captureze pe Manu, după ce era convins că nu mai e niciun  impediment în calea spre ruda și iubita acestuia. Manu sări în lift până la ultimul etaj unde se află biroul, dar fiindcă era controlat de la un computer, se opri cu un nivel mai jos, unde fusese Jade, cu puțin timp în urmă să vină Manu. Acolo fu întâmpinat de câteva arme, astfel scăpând lucrurile de sub control și el sfârși captivat de oamenii unchiului său.

  Un subordonat al bărbatului îl anunță că au prins inamicul. Manu blestemă printre dinți, ofticat când unchiul său le poruncise să-l ducă la el. Nu avea încotro decât să se supună, fiindcă oricum, la el voia să ajungă.

  Situația lui Jade era ceva mai bună. În timp ce se zvârcolea de colo-colo ochise un cater de tăiat scotch și alte chestii, sub un scaun. Avea în sfârșit o speranță. Se târâ pe spate ca un șarpe până ajunsese la el. Era dificil să aibă mâinile la spate și legate fedeleș, darămite să încerce să apuce cu vreo două degete ce le putea mișca greu și pe alea. La un moment dat reuși să-l tragă și să se frece cu mâinile de lamă. O tăiase toate apele încercând să scape de acolo și să fugă. Se opri. Obosise, iar banda de la gură îi împiedica gâfâielile, dar nu renunță. Mai avea puțin până să scape.

  În cealaltă parte, Manu dăduse ochii cu unchiul cel șiret. Ochii lui îi spuneau cât de mult se „ bucura ” să-l vadă, încât Manu strânse pumnul și măselele aproape să explodeze de furie.

— În sfârșit ne vedem...cred că știi de ce te-am adus aici nu-i așa?

— Ești un nenorocit. Știu de ce vrei să mă omori...ți-e frică să nu demonstrez că tu i-ai ucis pe mama și tata. Tu ți-ai omorât fratele pentru un pumn de bani! Știu că de asta vrei să scapi de mine...

— Ești perspicace! Oricum nu puteai face nimic în privința asta, dar nu vreau să-mi bat capul toată viața cu chestia asta demult uitată. Sunt morți, nu-i poți învia!

— Dar tu ești viu și te pot omorî. Nu merită un criminal nenorocit ca tine să trăiască! urlă Manu și Jade se întoarse cu fața către ușă. Nu înțelegea ce vorbeau, dar auzea vocea furioasă a lui Manu.

— Nu te frământa prea tare. În câteva momente, voi detona o bombă ce va arunca această clădire în aer, cu tot cu dovezi, cu tine și restul martorilor în ea...

— Dă-i drumul măcar lui Jade. Ea nu știe nimic din toate astea. Las-o pe ea să trăiască!

— Nu-mi pasă de drăguța ta, vă puteți duce naibii, amândoi.

  Și zicând acestea, bărbatul scoase dintr-un sertar un pistol și o cutiuță cu două butoane cu care va detona bomba, apoi le porunci oamenilor săi să plece.

— Spune-ți ultima rugăciune... îi zise el țintind cu arma spre el cât să poată să se strecoare pe lângă Manu și să-l încuie acolo.

  Manu aștepta un moment în care atenția îi va fi distrasă, să-l poată dezarma. Și momentul oportun sosi, când Jade sparse geamul din camera în care era încuiată și coborî iute pe o țeavă alăturată. Nu-i era frică de înălțimi dar cobora destul de încet. Îi era teamă să nu fie descoperită si voia să poată scăpa mai repede de acolo pentru a-l ajuta pe Manu cumva.

  Când Jade sparse geamul, Ricardo privi într-acolo bulversat și Manu nu rată ocazia. Începuse o luptă pe viață și pe moarte cu unchiul său, acum fiind la egalitate. Pistolul zbură cât colo, la fel și detonatorul, împărțindu-și fiecare lovituri cât mai dure.

  În timp ce Jade cobora pe țeavă, ajungând la jumătatea clădirii, Ruben și Rosa intraseră și ei înăuntru, cu toate că femeia îl obligă pe Ruben să nu se implice, fiindcă se deplasa greu și nu putea face mare lucru, dar rugile ei îl făceau să se simtă și mai neputincios, refuzând-o vehement.

— Bine, zise ea. Să încercăm liftul!
  Rosa apăsă consecutiv butonul, dar era blocat. Nu se deschidea, probabil din cauza vreunui mecanism defect.

— Nu merge, Ruben. Rămâi aici tu și mă duc eu pe scări. Cât să trag cu ochiul la ceea ce se petrece și mă întorc...bine?

— Nu se poate...nu te las să mergi singură, dar ea era deja departe până să o implore Ruben să rămână.

Jade mai avea puțin până jos, Ruben era la intrare în scaunul cu rotile, Mona doar ce coborâse din taxi, când Manu și unchiul său căzură simultan pe declanșator. Într-o clipă, totul explodă făcând praf și pulbere clădirea, spre șocul tuturor celor rămași în viață.

  După acea explozie, viața nimănui nu va mai fi la fel.Foc sau apă? Ai plânge ca la Titanic cum viețile celor patru fuseseră curmate într-o secundă fatală.

Autoritățile interveniră după  aproximativ o oră întârziere. Mona plângea atât de amar încât avu nevoie de un sedativ pentru a se liniști, Ruben și Jade fuseseră propulsați în exterior, doar cu răni grave, iar pe Rosa, Manu și unchiul acestuia, încă nu-i descoperiseră pompierii.

Momentan, doar Ruben și Jade primiră îngrijiri medicale imediate. Mona interveni peste tot, în încercarea de a face cât mai mult pentru cei doi.

— Domnule ofițer, strigă ea un polițist, mai trebuie să fie doi oameni si o femeie în clădire, trebuie să-i salvați!

— Facem tot ce putem, dar nu vă pot da speranțe false...clădirea e prăbușită la interior și cel mai probabil nu au reușit să supraviețuiască impactului...dar nu vă pierdeți speranța.