Infractorul

Capitolul 6

Jade se afla la duș când Manu își strângea lucrurile, asigurându-se că nu uita nimic în urmă. Își strânse chiar și patul improvizat, punând fiecare pernă și pătură la locul ei, apoi se așeză pe pat, căzând pe gânduri. Jade ieși de la duș, în halatul de baie și se apucă să caute schimburi pentru a se îmbrăca.

— La ce te gândești? Întrebă Jade de dragul conversației, văzând că ceva îl preocupa.

— La nimic...minți el.

— Nimicul ăla, te-a făcut să te încrunți...

— Ești gata? Schimbă el subiectul și se ridică, întorcându-se spre ea.

— Să-mi trag hainele pe mine și plecăm, ce atâta grabă?

— Pentru mine este.

— De ce? De cine fugi mai exact? Și...

Când văzu că el dă ochii peste cap, ea se opri.

— Știi ce? Nu-mi pasă! Deja am făcut prea multe pentru tine și te mai duc până în primul oraș și gata, am terminat-o! Pentru ce să mă strofoc? Oricum s-a zis cu vacanța mea liniștită...

Pe când Jade sporovăia ca de obicei, ofticată că nu putea afla nimic de la Manu, acesta nu luă în seamă vorbele ei și se apropie de fereastră, atent. Trase draperia un centimetru și privi afară. Două mașini parcaseră în fața motelului. Una era lui Juanes și a doua a poliției. Manu căscă ochii impacientat și se repezi la Jade, care tăcu instantaneu.

— Tipul ăla...și poliția e aici... Ce facem?

— Ce facem? Ce fac eu?

— Eu nu pot să mă arăt, ajută-mă să mă ascund, te rog Jade!

Fata îl privi uimită cât de diperat arăta și parcă inima i se strânse de milă. Nu știa din ce motiv, dar acceptă să-l ajute, în criză de timp și mai ales că de l-ar fi văzut cu ea acolo, nu ar fi putut explica prezența lui în camera ei.

— Sus, în baie e o gaură de aerisire...a spus ea și au pornit într-acolo.

— Dar cum să mă sui tocmai acolo? N-am scaun și nici de ce mă sprijini.

— Taci și nu te mai văita, îți țin eu scara, îl molestă ea împreunând mâinile. Urcă!

— Jade, sunt greu...cum să-mi pun piciorul acolo, în mâinile tale?

Cineva bătea în ușă și ochii lor priviră în aceiași direcție.

— Dacă nu urci acum, mâinile mele vor descuia ușa și nu va mai fi nevoie de nicio scară sau ascunzătoare!

Manu făcu întocmai. Puse piciorul în palmele lui Jade, strâmbându-se de parcă ar fi călcat pe ființe vii și se avântă în sus, după ce aruncă geanta într-acolo. Bătăile în ușă se întețiră și atenția lor era mereu distrasă.

— Vin! Strigă ea spre ușă și mai dădu un impuls lui Manu. Imediat ce acesta se sui cu chiu cu vai, Jade puse capacul și îi interzise iasă până nu-i va spune ea că terenul e liber.

Jade aruncă ochii prin cameră, asigurându-se că e totul în ordine și apoi deschise ușa. În prag stătea Juanes, cu fața vânătă, un polițist și managerul, care își ținea mâna pe umărul lui Juanes.

— Domnișoară Jade Smith? se interesă ofițerul foarte politicos.

— Cine întreabă?

— Ofițer Luis Montero. Acești domni vă acuză că i-ați întins o capcană nepotului și că dumneavoastră și un bărbat, l-ați bătut și l-ați abandonat pe marginea drumului.