Infractorul

Capitolul 25

  — Am venit aici bazându-mă pe ceva, pe cuvântul dumneavoastră, dacă aveți așa ceva, îi spuse Jade cu seriozitate.

— La ce anume, mai exact îți trebuie cuvântul meu?

— Vreau să-l lăsați în pace pe Manu. Știu că l-ați escrocat și banii ce i-a furat de la dumneavoastră i se cuvin, dar dacă vă retrageți plângerea sunt dispusă să vă dau eu banii înapoi. Asta dacă sunteți dispus să facem pace.

— Îmi place cum gândiți, domnișoară, păcat că nu e și el de aceiași părere, să facem pace...Bine. Cum dorești să facem?

— Vă retrageți plângerea și vă dau banii până la ultima monedă.

Bărbatul se gândi câteva clipe măsurând-o cu privirea pe Jade, care brusc își simțea inima bătând la gât. Spera să se rezolve totul pașnic și să-și poată trăi viața alături de Manu fără limite sau frică.

— Bine! Accept! Când primesc banii?

— Imediat ce vă retrageți plângerea!

  Mustăciosul apucă receptorul și formă numărul comisarului unde făcuse plângerea și dădu pe difuzor ca Jade să fie martoră la discuția celor doi, dar să aibe și dovada că partea lui de înțelegere a fost încheiată. Jade aproape că zâmbi ușurată când aflase că poliția nu mai era pe urmele lui Manu și că se putea plimba liniștit în lume. Bărbatul încheie apelul și îi dădu de înțeles din priviri lui Jade că e rândul ei. Fata scoase din rucsac carnetul ei de cecuri și completă suma uriașă ruptă din moștenirea de la bunicii ei, apoi îl înmână celui care avea să-și țină cuvântul dat și să îl lase în pace pe Manu. Omului îi sclipiră ochii când văzu cât de ușor își primise banii înapoi.

— Acum voi pleca și sper să vă țineți cuvântul!

  Jade îi întinse mâna în chip de salut, iar omul se ridică din fotoliul său, prinzându-i-o cu putere și zâmbi.

— Mi-a făcut plăcere să lucrez cu dumneata, adăugă el.

— Mă bucur de asemenea că totul s-a clarificat și că am ajuns la o înțelegere.

  Jade se îndreptă către lift, păși înăuntru și setă destinația către parter, gândindu-se că tot acordul fusese prea ușor acceptat și se temea că asta nu era tot, dar măcar nu mai era și poliția în poveste.

Ricardo nu avea de gând să-și țină cuvântul și pentru cealaltă problemă neîncheiată ca de la unchi la nepot, dar Jade omise partea asta.

— Urmăriți-o! le ordonă celor doi oameni de la intrare.

Jade se uita la ceasul de la mână. Era zece fix și ea abia acum pleca spre casă. Spera că Rosa nu va vorbi nimic cu Manu înainte ca ea să ajungă.

  Acasă, Ruben se trezi cu greu după noaptea nedormită în care Jade se aflase în situația critică. Ieși din cameră ajutat de Rosa care stătea ca pe ace. Orice făcea greșea, orice spunea sau se vorbea, ea nu era atentă. Manu veni în bucătărie să o caute, apoi îi auzi vorbind în salon și li se alătură.

— Bună dimineața, zise Ruben. Se pare că sunt singurul care a dormit până târziu sau Jade e cea somnoroasă?

Atunci Manu ridică privirea către Rosa așteptând un răspuns.

— Jade nu s-a întors?

  Fetei îi era frică să vorbească. Era vina ei că tăcuse și-i acceptase nebunia, dar nu mai avea scăpare acum. Trecuse zece minute de termenul stabilit și ea nu ajunsese.

— Rosa! Răspunde, unde e Jade? îi porunci Ruben puțin autoritar.

— N-am putut să o conving să renunțe...se plânse ea . S-a dus la Ricardo, vrea să-i dea banii în schimbul anulării plângerii la poliție.

— Cum?! Ce-ai făcut cumnată?? Am avut încredere în tine! Cum să o lași să facă nebunia asta? Rosa! Trebuia să-mi spui! Doamne, cum a putut să se ducă singură acolo??? Când a plecat?

— La șase a ieșit din casă, rosti printre lacrimi.

— La șase?! Ce dracu? E zece deja!

— I-am promis că îți voi spune totul dacă nu se întoarce până la zece...

— Deja e târziu, ce-aș mai putea face acum? Unde să o caut? Nu pot să cred ce ai făcut!

— N-a făcut nimic!  Voce lui Jade îi făcură pe toți să întoarcă perechile de ochi spre ușă. Sunt aici, nu e cazul să faceți mare tam-tam din asta.

  Atitudinea asta a ei, îl înfurie și mai tare pe Manu.

— Ce-a fost în capul tău, Jade? Vrei să mă omori cu zile? De ce ai plecat singură să faci afaceri pe la spatele meu?

— Nu am făcut nimic greșit decât i-am dat banii și în schimb te-am scăpat din închisoare!

— Ți-am spus că nu am nevoie de banii tăi! Pentru nenorocitul ăla nu contează banii mai mult decât el însuși. Crezi că acum vor sta la locul lor dacă le-ai dat puțină momeală? Mai mult ca sigur te-au urmărit, ei mă vor pe mine mort, nu banii înțelegi?

— Știu că m-au urmărit, dar am scăpat de ei!

— Nu poți fi sigură de asta, nu știi în ce te bagi! Cine m-a pus să te implic în chestia asta, nu știu...

  Jade începu să plângă. Era prima dată când îl văzu atât de supărat și de nervos, dar nu putea să nu recunoască faptul că era chiar un nemernic. Făcuse asta pentru el, se pusese în pericol și nu-l durea nici burta de acest lucru.

  Rosa era rușinată de cele întâmplate. Ruben se supărase pe ea și nu-i adresase niciun cuvânt de consolare, iar Manu și Jade continuară să se certe, făcându-l pe acesta să dea cu pumnul în masă din cauza încăpățânării și naivității ei. Ambii aveau dreptate în aceiași măsură în care greșeau.

   La un impuls de supărare, Jade intră în cameră și-l lăsă pe Manu cu ochi-n soare. În două minute cu toții se dispersaseră ca niște păsări solitare. Manu se refugiase în balcon la aer să se calmeze, Rosa plângea cu regrete în bucătărie, iar Jade își strânse lucrurile să plece acasă la ea. Ruben era singurul care o înțelegea pe Jade și-i aprecia eforturile și sacrificiul făcut, chiar dacă nu îi spusese.

Jade ieși din cameră cu ochii umezi, dând nas în nas cu Ruben.

— Îmi pare rău... Îi spuse ea îmbrățișându-l și plecă fără să mai aștepte sau să mai spună nimic.

— Jade! strigă Ruben târziu când ușa se închisese deja în urma ei.

  Manu auzi pe fratele său mai mic și apăru imediat în salon.

— Ce e?

— Jade a plecat.

— Cum adică a plecat? Unde?

— Și-a luat lucrurile și a plecat, din cauză că te-ai purtat ca un măgar!