Infractorul

Capitolul 28 - Sfârșitul primei părți

La sfârșitul operațiunii de salvare, pompierii au scos de sub dărămături trei cadavre. Al lui Ricardo, al Rosei și al lui Manu. Mona era în stare de șoc. Îl lăsase pe Ruben și pe Jade pe mâna altor doctori și ea merse să-i identifice pe cei trei decedați. O văzu pe Rosa și pe Ricardo, le confirmă identitatea apoi merse la al treilea. Se uita la figura lui, dar nu-l recunoscuse.

- Nu e Manu...nu știu cine e. Unde e Manu? Domnule ofițer, mai trebuie să fie un bărbat. Căutați cum trebuie!

- Domnișoară, am căutat, nu mai e nimeni. Poate ar trebui să-l căutați în altă parte.

- Nu! E imposibil! Manu trebuie să fie acolo...

Nu o mai asculta nimeni. Ăsta era verdictul pompierilor și atât. Întrebarea rămăsese fără un răspuns. Manu ori nu mai era în clădire ori sfârșise în flăcările dese ale văpăii nemiloase. Plânse de neputință. Jade și Ruben vor fi foarte îndurerați la aflarea veștii. Manu nu mai era.

Cele câteva ore de inconștiență trecuseră greu. Mona doar făcea curse când la unul când la altul să vadă vreun semn de revenire, dar recuperarea era tot mai dificilă. La un moment dat, Ruben intrase în comă pentru câteva ore dar își revenise și fusese adormit din nou din cauza rănilor suferite, iar Jade era ținută adormită, continuu.

Așteptarea era grea, nerăbdarea dar și frica de a le spune de pierderea suferită, o speriau pe Mona. Se așeză ostenită pe un scaun de lângă patul lui Ruben. De două nopți nu închisese un ochi, sperând în recuperarea rapidă a amândurora. Deodată, lângă ea se așează cineva și o trage în brațe.

- Dede...începu Mona să plângă pe umărul ei. Jade nu și-a revenit încă. Eram gata-gata să o pierdem și pe frumoasa noastră. Cât suferă biata de ea! Era atât de fericită și acum sunt atâtea lucruri care se interpun între ea și liniștea ei...

- Știu, Mona. Asta e voia Domnului, o respectăm și sperăm în continuare că va fi totul bine. Să avem credință și speranță. Rămân și eu până își revine, nu vei fi singură.

- Mulțumesc... Mormăi în brațele prietenei sale.

Doctorul de gardă din acea seară, intră pe rând la fiecare pacient în inspecție. Preconiza la Jade că se va trezi dimineață, iar la Ruben, spre amiază. Dezamăgitor să știe că mai are încă o noapte de stat ca pe ace și de nedormit. În ultimul timp se împrietenise și cu energizantele și cafeaua cu care nu se împăca, iar asta nu era prea bine. Mona era întotdeauna o tipă care aprecia produsele bio și sănătoase, dar făcuse o excepție de la toate în ultimul timp.

- Mona, coborâm la cafenea? Sau mergem să mâncăm?

- Nu știu Dede, nu știu dacă aș putea înghiți ceva. Încă sunt în stare critică amândoi și..

- Și nimic. N-ai mai mâncat de două zile nici măcar o fărâmă de pâine. Ba chiar ai leșinat din cauza asta.

Mona se uita consternată la prietena ei.

- Credeai că n-am să aflu? Draga mea, noi lucrăm aici... Nu aveai cum să ascunzi asta de mine. Haide!

N-a putut să mai zică nimic se ridică precum un roboțel dirijat și merese să mănânce chiar de ar fi însemnat să înghită în noduri. Avea două prietene bune, nu doar una care se chinuia să trăiască pe patul de spital. Trebuia să le împace pe amândouă.

A doua zi, Jade se trezise greu. Mona era lângă ea pe un scaun. O auzise pe Jade cum gemea cu ochii închiși, probabil fiindcă avea dureri. Avusese două fracturi de coaste și sigur nu-i era ușor.

- Jade? Mă auzi? Sunt Mona, iubire. Te doare ceva?

Prietena ei nu deschidea ochii, dar se strâmba încercând.

- Unde sunt? Reuși ea să întrebe.

- Ai avut un accident. Ești la spital scumpo... Nu te forța să vorbești...dormi! Mă duc să chem doctorul!

Când Mona vru să dea fuga pe hol, Jade o opri.

- Stai... Eu sunt aici...Manu unde e? Unde sunt ceilalți? Mona...

Dar Mona nu-i putea spune adevărul. Nu în acea stare, așa că se văzu nevoită să mintă.

- Ei sunt bine, așteaptă să te vindeci. Dormi acum, iar când te vei trezi, promit că am să-i chem.

- Nu...vreau acum să-l văd pe Manu! Monaa! Vreau...

Cuvintele îi rămăsese în aer. Aparatele începură să țiuie puternic și ea să aibe spasme. Mona se impacientă repede și Dede apăru în ușă dându-și seama de ceea ce se întâmplă, apoi începură să fugă amândouă și să strige după doctori și asistente, care printr-un mod miraculos apăruseră mai repede decât se așteptau.

- Totul e în regulă, le spuse el după ce ieși din salon. Doarme acum, dar ar trebuie să o feriți de stres. Multă sănătate!

Cele două prietene nu mai știau cum să reacționeze. Se așezară simultan pe canapea și rămaseră timp îndelungat tăcute. Un alt doctor, le anunță că pacientul care a venit cu Jade s-a trezit, dar ar vrea să vorbească cu o rudă înainte de a-l vizita.

Mona se uită la Dede fără să știe ce ar putea face în acest caz. Nu știa ca Ruben să mai aibă o altă rudă în afară de Manu.

- Voi căuta întâi să văd dacă găsesc pe cineva și vă anunț, răspunse într-un final.

- Bine. Doctorul plecă și Mona își trecu mâinile prin păr, oftând.

- Ce facem acum? întrebă Dede.

- Nu știu...am un prieten care se ocupă cu asta...adică să-l pun să caute pe cineva cu numele lui de familie și apoi să vorbesc cu doctorul...

Sfârșitul
primei părți...!