Infractorul

Capitolul 10

Noaptea nu trecea exact așa cum își dorise Jade. Nici măcar geamul deschis al mașinii nu reduceau cele peste treizeci de grade. Se foi și se răsuci găsindu-și o poziție confortabilă, dar parcă Roșcata ei nu voia să o primescă pe pernele ei moi din pielea de aceiași culoare. Orgolioasă din fire, nu voia să accepte că Manu avusese dreptate și că trebuia să îl asculte. Nici n-avea de gând să recunoască vreodată. Se ridică în șezut și trase cu ochiul la Manu, prin geamul mașinii să vadă dacă e în aceiași situație ca a ei, dar nu putea vedea decât o umbră în bezna groasă și nicio mișcare, ceea ce însemna că dormitul afară era mult mai potrivit decât alesese ea.

”Uită-te la el cum doarme dus și eu mă sufoc aici de parcă aș fi în saună! Bună alegere Jade, tocmai ai câștigat cea mai tare noapte în mașină, datorită istețimii tale care dă pe dinafară... Ce pot să fac acum? Nu mai am sac de dormit și nici n-aș coborî să râdă de mine, că el a avut dreptate și nah! Acum suportă și închide un ochi!

Manu băgă capul pe geam să vadă ce face Jade și îi rosti numele încet. Femeia se sperie și vociferă cu glas tare.

— Ce naiba te furișezi în întuneric ca un animal de pradă nocturn? M-ai speriat de moarte! Ce vrei? Nu dormeai?

— Ba da, dormeam, dar arcurile mașinii îmi scârțâiau în urechi de câte ori te foiai și asta înseamnă destul de des...

— N-am somn! minți Jade. Nu mă pot adapta în mediul ăsta...

— Nici pentru câteva ore de somn?

— Nici.

Manu aprinse o lanternă, fluturându-i-o fetei prin față. Jade puse mâinile în dreptul razei, dar nu suficient de bine ca Manu să nu vadă că e asudată până la piele. A văzut exact ceea ce credea și o stinse după ce bănuielile îi fură confirmate.

— Vino afară, nu vezi că te sufoci aici?

— Îmi e bine aici. Te poți întoarce la somnul tău peofund, nu te voi mai deranja.

— Nu e cazul să fii încăpățânată, nu te mănânc. Dacă vei continua în felul acesta, nu mă poți ajuta cu nimic. Vei fi întotdeauna așa de îndărătnică?

— Nu mai am sac..

— Asta nu e ceva ce nu se poate rezolva. Vino, îi zise el și o coborî din mașină. Tu dormi pe sac, iar eu pe pătură.

— Ești sigur? Nu va fi inconfortabil?E subțire pătura.

— Voi fi bine, crede-mă! Am dormit o dată și într-o canalizare, ăsta e lux pe lângă cimentul rece, ud și mirositor de acolo.

   Jade rămăsese pe loc, așteptând ca Manu să se instaleze, dar nu-i luă mai mult de câteva minute să se mute la câțiva centimetri de ea, fiind aproape unul de altul, exact ca într-un pat. Nu ezitase fiindcă nu voia să doarmă lângă el, ci se gândea câtă bunătate ascundea un om ca el. Era impresionată de cum ajunsese să facă sacrificii pentru un om drag, cum îi cedase patul și cât de atent era cu ea, când nici nu se aștepta.

— Noapte bună Jade!

— Noapte bună Manu! răspunse tânăra și se întinse alături de el, întorcându-se cu spatele.

Nu se afla într-un pat, însă era prima oară când dormea cu cineva. Manu începu să sforăie, dar pe fată n-o deranja zgomotele lui ci zâmbi relaxându-se. Îi plăcea adierea ușoară de afară, în comparație cu interiorul mașinii și închise ochii adormind mai repede decât ar fi crezut vreodată.

În zori, Manu se trezise primul ca de obicei și o văzu pe Jade chircită de răcoarea dimineții. Apucă pătura de la picioarele ei și o trase până peste umeri după ce o admiră câteva clipe. Era atât de frumoasă cu părul cifulit de culoarea mierii și dormea atât de liniștită că lui Manu i se părea fascinantă priveliștea. Zâmbi încântat de lejeritatea cu care o putea admira și se numea norocos că o întâlnise. Când se ridică și se depărtă de ea, gândurile negre și importante îl năpădiră în serie. Prioritatea din viața lui o deținea fratele său bolnav și nimic altceva. Nu putea devia de la misiunea lui principală nici dacă era vorba de iubire. Da. Era îndrăgostit de Jade și o știuse din clipa în care se întrebase cum ar fi să se despartă de ea și fiecare să apuce un drum străin unul de altul, neintersectat. Era destul de conștient că peste puțin timp, se va întâmpla și acel lucru dar își reprimase acea idee nefastă și hotărâse să se bucure de prezent. Întoarse capul spre ea, când își auzi numele și rămase blocat.

— De ce nu vorbești? Ce faci în mijlocul drumului? Jade îl mustra încruntată iar el abia atunci realizase unde stătea.

— Nu știu...eram cu gândul în altă parte...a răspuns el, venind spre ea.

— Oh, deci când va da vreo mașină peste tine, vei reveni cu picioarele pe pământ așa-i?

— Te-ai trezit devreme...de ce nu mai dormi?

— Dormeam...dar mi-a sărit somnul când te-am văzut acolo în drum, parcă dorindu-ți să te calce un camion.

— Nici vorbă, scuze dacă te-am supărat, plecăm?

— Mi-e foame! Ce plecare?

— Bine...mâncăm și apoi mergem?

— Exact.

Jade pregăti niște sandwichuri pe un platou de unică folosință și le așeză pe capota mașinii, apoi îl strigă pe Manu care strângea lucrurile de pe jos. Nu părea să o audă, dar nici nu mai strigă ci îl privea căzut în pe gânduri, cum se mișca mecanic. Putea să jure că nici nu era conștient de ceea ce făcea, fiindcă în loc să strângă păturile și lucrurile împrăștiate de jos, el le întindea înapoi. Jade se repezi și îi luă din mână sacul de dormit și restul, apoi le aruncă în portbagaj. Manu rămăsese pe loc, uitându-se la ea.

— Te gândești la fratele tău și la armata furioasă care e pe urmele tale nu-i așa? întrebă fata punându-și mâna pe brațul lui, cu tandrețe.

— Scuză-mă vreau să ajung o dată să las banii de tratament, apoi mă voi preda. Voi intra la închisoare Jade! Sunt două lucruri care mă macină în momentul ăsta.

— Nu-ți face griji, totul va fi bine, fiindcă am să te ajut și nu doar atât. Voi face tot ce-mi stă în putere să nu te desparți de fratele tău...Cum îl cheamă?

— Ruben...răspunse Manu ezitând o clipă, pierdut în verdeața ochilor lui Jade.

— Care sunt lucrurile care te macină? Spune-mi, poate reușesc să te liniștesc cumva...mă pricep la consolări, râse ea, dar Manu zâmbi amar.

— Unul e că voi fi departe de fratele meu, iar al doilea că voi fi departe de tine...

Jade nu se aștepta la asta. Ochii lui nu trădau nimic din ceea ce ea credea că e o glumă. Când își luă mâna de pe brațul lui, încet, se temea să nu spună sau să facă vreo gafă. Pentru acest lucru, nu pregătise discurs și nu știa ce să spună. Recunoscuse pentru sine, atracția era reciprocă dar nu era pregătită pentru iubire și nu pasagere. Tentativa ei de a da înapoi ca racul, eșuase.

— Ai auzit bine, Jade. Nu ai simțit nicio clipă atracția dintre noi?

— Eu...

Putea să-i explice, dar voința și cuvintele o părăsiseră pe loc, iar când ea ezită, Manu o sărută fără niciun avertisment sau permisiune cerută.

Primul lucru la care se gândi Jade era...Nu era. Nu putea gândi, nu putea reacționa. Buzele ei erau coordonate de mișcările lui, astfel că nu putea decât să-i predea lui controlul, oricum, deja îl deținea.