Infractorul

Capitolul 24

  Dimineață devreme, Jade se ridică tiptil din pat de lângă Manu, fiindcă erau împreună deci se cuvenea ca Ruben și Rosa, să-i lase pe amândoi cameră, decât să doarmă vreunul din ei incomod, pe canapea sau pe jos. În fond, nu erau străini și nu se știa cu exactitate cât timp vor avea de petrecut, ca un cuplu fericit. Își trase niște blugi pe ea, o bluză de treningl și luă de sub pernă hârtiuța cu adresa, împreună cu rucsacul ei unde ținea niște bani gheață și un carnet de cecuri. Înainte să apese clanța și să plece, se întoarse către iubitul ei și îl privi câteva secunde lungi și apoi ieși în liniște din cameră.

  Era șase dimineață. Încălță o pereche de adidași și părea gata de plecare. Trase lanțul de la ușă și descuie.

— Jade?

Fata tresări și strânse pleoapele ușurată. Era doar Rosa.

— Ești hotărâtă să pleci? rosti cu o voce medie și Jade îi făcu semn să tacă, iar prietena ei se apropie.

— Trebuie. Eu mă țin de cuvânt, ți-am zis!

— Jade, eu ce o să le spun băieților?

— Găsești tu ceva, Rosa. Ești o tipă isteață. Am încredere în tine!

— Mă flatezi, dar îți jur că dacă nu te întorci până la ora zece, le spun totul despre planul tău.

— Bine. Îți mulțumesc!

— Dacă îți mulțumesc acum, voi părea egoistă, așa că întoarce-te teafără și apoi îți voi mulțumi cum se cuvine.

  Jade o îmbrățișă și Rosa deja începuse să se teamă pentru prietena ei. Avea curaj, era sigură de asta.

  Pe la ora opt, după ce dădu o raită pe acasă, Jade plecă la adresa de pe cartea de vizită dată de Rosa. În același timp, Manu abia se dezmetici din somnul profund pe care nu-l mai avusese de multe zile. Era un colț de Rai să doarmă în pat, în liniște, cu Jade lângă el. Cel puțin cu Jade adormise, dar când s-a trezit și și-a trecut mâna peste perna ei, părea că nici nu a fost atinsă. Deschise larg ochii și căscă, văzând pijamalele lui Jade pe noptiera de lângă partea ei de pat. Se ridică și el să facă un duș cu gândul la iubita lui și la faptul că era posibil ca ea să fie deja la bucătărie savurându-și cafeaua.
Când ieși din cameră complet schimbat, era aproape ora nouă și în casă ciudat de liniște.

  Ruben încă dormea, de obicei somnul lui dura până la zece dimineața. Rosa care era mai matinală decât perechea ei, era deja în bucătărie trebăluind. Mirosea a cafea, Manu nu se înșelase. Rosa făcuse doar două cafele pentru ea și pentru Manu, în timp ce trebuia să găsească o scuză pentru Jade.

— Bună dimineața, zise așezându-se pe scaun și trase ceașca menită lui, în față. Ce faci?

— Am pregătit micul dejun și niște cafea. Tu așa devreme te-ai trezit?

— Da, n-am văzut-o pe Jade în pat și mă întrebam unde e. Știi tu ceva?

—  A-am trimis-o să ducă gunoiul și a spus că o doare capul așa că va trece pe la farmacie.

— Jade? A ieșit singură?

— Nu-ți face griji, s-a dus la farmacia din colțul străzii. Nu e un copil, Manu. Dă-i spațiu!

— Rosa...a plecat de mult?

— Nu, acum trei minute...înainte să te trezești tu...minți cumnata lui.

— Ați mai vorbit despre cele petrecute alaltăieri? A mai spus ceva cu privire la decizia mea?

— Nu, nu a mai zis nimic. Se comportă normal, e bine.

  — Asta e bine, sper... Mă duc la televizor în sufragerie. Iau și cafeaua. Ruben s-a trezit?

— Nu încă...urmează...

— Bine, răspunse Manu și se depărtă oarecum liniștit.

Acum Rosa se simțea prost. El o crezuse ușor și avea încredere în spusele ei, iar adevărul era că de această dată îi trăda încrederea. Îl trăda pe față, în ciuda tuturor momentelor în care îl ajutase și-i fusese loială. Toată situația asta critică îi era ca un ghimpe în coastă, femeii. Ajunsese la concluzia că nu mai putea să ducă mult timo această povară. Nu mai rezista psihic și cât de curând avea să cedeze. Ceva din sufletul ei o îndemna să continuie și o îndruma în această misiune pe Pământ, ca și cum cei dragi ei, depind de asta, de ajutorul ei. Oare era un semn? Trebuia să facă ceva? Se uită la ceas. Ora zece se apropia cu repeziciune. Mai aștepta o oră, până la zece fix și apoi îi va spune adevărul lui Manu.

  Jade ajunsese în fața unei clădiri cu geamuri negre, asemeni unei construcții importante din marile orașe. Era păzită de indivizi cu arme mari și periculoase. Bănuia că n-o vor lăsa să intre, dar spre bucuria ei, nici nu clipiseră când trecu printre ei. În ciuda faptului că paznicii de la intrare nu-i acordaseră atenție, când intră înăuntru, întâmpină alți doi oameni ce păzeau ușile unui lift, iar aceștia o priviră suspicioși. De obicei nu intra nicio damă cu ochelari de soare pe cap, îmbrăcată sport și cu un rucsac în spinare, în firma unuia dintre cei mai periculoși afaceriști. Șireți, de menționat.

— Vreau să vorbesc cu Ryan, spuse în apărarea ei, când ce-i doi îi bară calea.

— Nu e nimeni cu numele ăsta aici.

— Bine, atunci vreau să-l anunțați pe șeful vostru că am ceva important pentru el.

— Nu e disponibil, răspunse cu aceiași răceală, unul dintre ei.

Jade mai avea puțin și exploda de nervi.

— Cred că Ricardo va fi foarte furios când va afla că nu-mi dați voie să trec, astfel că ce am eu e de mare preț pentru șeful vostru...zise ea încrucișând brațele.

Cei doi șușotiră ceva unul altuia și apoi deblocă liftul permițându-i lui Jade să fie condusă la șef.

— Așa credeam și eu, adăugă mulțumită de ea însăși și păși în cutia mare de tablă ce o ridică la ultimul etaj.

  Unul dintre paznici o însoțiră. După câteva secunde, liftul se deschise direct în biroul bărbatului cu numele cameleon. Era aplecat peste birou, studiind niște hârtii iar când ușa liftului se deschise zgomotos, acesta își ridică privirea cruntă analizând-o pe Jade. Își răsuci mustața neagră ca tăciunele, între două degete în timp ce procesă informația șoptită de omul ce o adusese pe Jade.

— Cu cine am onoarea? Întrebă pe fată după ce o invită să se așeze. Paznicul fioros se postase lângă ușă în poziție de drepți.

— Știu că v-ați dat seama cine sunt, așa cum și eu știu cine sunteți!

— Hmm....bine, să trecem peste asta, de ce ai venit aici, riscând astfel punerea ta în pericol?

Bărbatul observă cum tinerei i se îngustă privirea și conchise că Manu alesese o femeie pe cât de bună, pe atât de curajoasă. Era impresionat de norocul nepotului său, dar invidios pe existența acestuia. Nu-i păsa că sunt rude sau că e un simplu om care are dreptul la viață. Era un băgăcios și lui nu-i plăcea oamenii curioși care își bagă nasul în treburile altora, respectiv ale lui.