Infractorul

Capitolul 12

Jade se plimba prin împrejurimi frustrată, pe când Manu se chinuia să repare motorul, pe jumătate murdar de vaselină și de ulei ars. Până la orele amiezii se luptase cu fierătania încăpățânată, iar Jade nu îl ajuta de loc. Faptul că se chinuia singur sub mașină sau aplecat deasupra motorului și nu avea niciun sprijin, îl demoraliza și mai mult. Și da, recunoscuse pentru sine, că deși nu-i plăcea atitudinea ei indiferentă, fumând țigări și explorând împrejurimi, trăgea adesea cu ochiul la ea.

— Mai ai? strigase blonda de la depărtare.

După ce că el își storsese și ultima fărâmă de putere cu rabla ei, voia să-i răspundă și de la un kilometru distanță, așa că nu se sinchisi să arate decât printr-un gest resemnat al mâinilor și ridicând din umeri. Jade știa că el își dorea implicarea ei, dar ea adora felul lui de a încerca să rezolve lucrurile chiar și pe cele la care nu se pricepea. Era sexi, musculos și emana virilitate prin toți porii. Decise că a fost chinuit destul așa că se apropie să savureze momentul.

— Se întuncă, Manu...plecăm o dată?

— Dacă m-ai susține și tu măcar puțin, poate voi reuși...pufni el supărat, încordându-și mușchii antebrațului.

— Ce are până la urmă? se chinui fata să-și păstreze seriozitatea.

— Încerc să-mi dau seama, dar toate par în regulă.

— Ai mai umblat la vreo mașină până acum? se interesă Jade.

— Nu, adică am mai...Nu. Nu am umblat...răspunse Manu cu dezamăgire în glas. Își dorise mult să se priceapă la lucrurile astea, în fond erau treburi bărbătești și voise din suflet să o mulțumească pe Jade.

— Lasă-mă pe mine, spuse oftând tânăra și își puse ochelarii pe cap, îi zâmbi ștrengar lui Manu, iar în mai puțin de un minut, rezolvase problema.

— Nu-mi spune că ai reparat-o așa, impecabil și în zece secunde...

— Ba da, era doar bateria decuplată. Un singur fir desprins!

— Ai știut asta tot timpul, nu-i așa? întrebă Manu privind-o pe sub sprâncene.

Jade râse și el se prinsese de figură. Amândoi erau pe fază. Ea se pregătea să fugă, dar el fu mai rapid și vrând să o prindă și să o învețe minte pentru faptul că l-a păcălit, căzu peste ea, sprijinindu-se în coate pentru a nu o strivi. Era mai aproape de ea decât anticipase și cu atât mai bine. Era momentul ca ea să plătească ceea ce îi făcuse și nu oricum, revanșa lui fu mai blândă și mai năucitoare pentru Jade.

— Ei bine, domnișoară Jade, ați râs de mine o mare parte din zi, deși ați făcut-o cu riscul de a dormi sub cerul liber mai mult de o seară, căci în timpul în care am pierdut vremea, puteam străbate o bună bucată de drum, așa că să nu mă învinuiți și pentru asta. Iar acum...

Jade îl asculta, dar nu era nimic nou în ceea ce spunea el, decât purul adevăr și cu toate că în acea postură în care se aflau, trebuia să se simtă în pericol sau amenințată, ea se gândea la lucruri perverse. Îi urmărea privirea, buzele cum și le mișca și pe deasupra îi simțea și mușchii pieptului, presându-i sânii. Putea să jure că intenționat se lăsa greu pe ea. Se afla la doi centimetri de fața lui, suficient cât să poată inspira aer și să nu se sufoce din cauza bătăilor inimii.

El se oprise și nu termină fraza, pierzându-se în verdele ochilor ei și sclipirea tenului impecabil, forțând-o pe Jade să-și exprime curiozitatea.

— ... iar acum ce? șopti gâtuită de emoție.

Manu clipi și alternând de la ochi la buzele ce rămaseră întredeschise, ademenindu-l sau invitându-l pur și simplu să o deguste cu toată pasiunea ce sălășuia în corpurile lor.

— ... iar acum, îți primești pedeapsa! rosti el, într-o șoaptă răgușită și se repezi cu tandrețe, asupra buzelor ei.

Jade nu-l respinse în acel moment, ci îl acceptă încântată, înfășurându-și brațele în jurul gâtului și îl trase mai aproape. Împreunarea lor, se aprofundase scânteind a dorință. Manu coborî pe gât, hotărât să o posede și să o " pedepsească" pentru mica ei îndrăzneală, dar Jade știa că era momentul să se oprească. Nu voia ca lucrurile să decurgă așa și atât de repede. Dacă era întradevăr, Manu, bărbatul perfect, pe care ea îl aștepta, atunci va trebui să aibe răbdare cu ea și să-i respecte deciziile. Deși nu voia să-l respingă, trebuia să o facă.

— Oprește-te, Emanuel!

Porunca ei fusese dulce și amară, iar Manu știa că nu avea rost să insiste și să o depărteze de el mai mult decât se apropiaseră. Îi vorbise cu numele întreg, ceea ce indica faptul că era destul de seriosă și decisă să nu fie a lui. Cel puțin, nu atunci.

— Îmi cer scuze, am mers poate prea departe...îi zise Manu și se ridică, apoi merse pe parte opusă a mașinii, față de locul unde o lăsase pe Jade întinsă și medită câteva clipe, privind apusul. Părea destul de confuz.

În mintea lui Jade, la fel de confuză, îi părea rău dacă îl rănise cu ceva și îl înțelegea. Era bărbat, până la urmă și nu îi era prea ușor să fie prins în pustiu, cu o femeie care îl ademenește și îl respinge în același timp, cum nici ei nu îi pica prea bine. Se ridică, scuturându-și hainele și se apropie de Manu, dorind să-l lămurească și să-l îmbuneze cumva, dar gestul ei neașteptat, îl lăsase fără cuvinte.

Femeia îl cuprinse cu brațele, de la spate și le împreună în fața abdomenului lui Manu, sprijinindu-și capul de spatele lui. El era uimit, iar Jade zâmbi, alegându-și cele mai potrivite cuvinte.

— N-am vrut să te supăr, te înțeleg perfect, dar vreau să mă înțelegi că nu îmi e ușor și nu vreau să grăbim lucrurile. Dacă soarta ne vrea împreună, ne va aduce cu siguranță unul lângă celălalt. Nu vreau să împărțim momente frumoase, să mă dăruiesc ție, împreună cu inima mea și apoi să mi-o frângi...N-aș putea să mai suport încă o decepție în dragoste...nu vreau să mai sufăr și nu vreau să mă mai simt folosită...

Manu se încruntă, nu doar pentru că era furios pe cel care o făcuse să sufere, dar și pentru faptul că îl considera pe el, la fel ca ceilalți. Îi strânse mâinile cu dragoste, apoi o trase în brațe lui.

— Nu te-aș face niciodată să te simți altfel, decât fericită.

Jade se cufundă în brațele lui Manu, convinsă că protecția lui o va face cea mai fericită.

***

— Rosa! Iubito?

— Vin acum, răspunse femeia, agățând șorțul de bucătărie în cuier.

Bărbatul dădu pătura la o parte și se ridică în șezut, sprijinindu-se în mâini.

— Ce s-a întâmplat? Ruben? De ce te ridici? Trebuie să te odihnești!

— Sunt sătul de odihnă, vreau puțin aer, zise trăgându-și scaunul cu rotile mai aproape de pat.

Rosa îl ajută binevoitoare și îl duse afară pe terasă. Pe Ruben îl măcinau și alte lucruri, nu doar boala, dar Rosa era neputincioasă, nu putea să-l preseze decât cu dragoste.

— Nu e nicio veste, de la Manu?

— Nu încă, a spus că sună iar, peste o săptămână. Adică poimâine. Nu-ți face griji, mai sunt medicamente.

— Îmi fac griji pentru el, nu pentru medicamente. Ce o face fratele meu acum? Unde e? Dacă e prins, dacă e rănit...nu știu nimic. Se pot întâmpla multe într-o săptămână.

— Totul va fi bine, vei vedea. Nu-ți face griji pentru asta, nu putem face nimic, decât să așteptăm, îl consolă femeia.

***

  Manu si Jade porniră la drum în liniște, cât mai era puțină lumină, iar după vreo câțiva kilometri străbătuți, poposiră din nou sub cerul liber.