Infractorul

Capitolul 33

   După miezul nopții, credea Jade că este. Se ridică în șezut, aprinse lampa de pe noptieră și se uită la ceas. Era abia ora unsprezece și doar ce ațipise și ea, iar în casă se petrecea ceva suspect. Auzise niște zgomote ciudate de la parter și se gândi la cele mai rele și imposibile lucruri. Trase peste furou halatul de pijama de satin alb și coborî tiptil pe scară. Când ajunsese la baza scărilor, nu se mai auzea nimic. Se hotărâse să verifice pe Ruben pentru a se asigura că e în regulă. Voia să bată la ușă pentru a-i auzi vocea, dar dacă dormea, n-ar fi vrut să-l trezească așa că apăsă clanța și privi prin crăpătura ușii. Imediat o împinse larg și se apropie speriată de el, care zăcea pe jos într-o baltă de lacrimi.

— Ruben, ce-ai pățit? Ești bine?

— Mi s-a mișcat un deget de la picior, l-am simțit și am crezut că pot să merg, am avut o speranță, dar mă mințeam singur. Nu pot să merg Jade, nu pot...se plânse el.

  Jade, care era în genunchi lângă el încercă să îl ridice, dar el se așeză cu capul în poala ei și continuă să-și descarce suferința ca un copil ce căuta alinarea mamei. Fetei i se rupea inima de milă și compasiune văzându-l atât de îndurerat. Îi era teamă și i se păru puțin deplasat, dar nu putea sta așa pur și simplu să-l vadă cum îi implora consolarea. Îl atinse pe cap, încet si delicat prin păr, îl mângâie pentru a se liniști și îl îmbrățișă cum putu, să-i arate că îi e alături în lupta asta. Spre surprinderea ei, el se liniști și schiță un zâmbet ca pentru ea, fiindcă el n-o putea vedea.

— Te ajut să te urci în pat? șopti tânăra cu vocea-i caldă și suavă. El tăcu, ceea ce-i dădu de bănuit fetei că nu doar acela fusese motivul pentru care încerca să coboare din pat.

— Nu...ajută-mă să mă pun în scaun, am nevoie la baie.

  Jade știa că orgoliul lui nu-l lăsa să recunoască ceea ce era destul de clar. Nu putea merge singur să-și facă nevoile și nu voia să-i ceară ei ajutorul. Poate de rușine, ori din mândrie, voia să se chinuie singur și bineînțeles că fata știa ce să facă în cazul ăsta. Va cumpăra două aparate care se folosesc la bebeluși pentru a auzi din camera ei fiecare zgomot făcut de Ruben astfel va ști când are nevoie de ea și nu vrea să spună. Planul era unul bun.

— Te ajut eu...îi zise ea și îl puse în scaun, apoi îl conduse la baie.

  Trebuia să se dezbrace și să-l ajute să-l pună pe toaletă, fapt pentru care el se simțea rușinat de situație.

— Nu te jena, îi zise Jade. Te ridic în picioare, te sprijini de mine și îți lași pantalonii în jos, apoi te așez pe toaletă și te las câteva clipe singur.

— Bine, răspunse Ruben în lipsă de altceva. Și ce ar putea spune când se simțea atât de neputincios și de dependent de picioarele altcuiva.

După câteva minute, Jade întredeschise ușa fără a privi și întrebă dacă e gata. Ruben se simțea penibil.

— Cred că mă descurc eu să mă pun în scaun.

Jade când auzi, intră imediat evitând să-i privească părțile intime și îl ridică ea de pe toaletă.

— Haide, apucă și trage-ți pantalonii să te ajut să te pui în scaun.

  În scurt timp era în pat, învelit de Jade. Când îi ură noapte bună și vru să plece, Ruben o prinse de mână, făcând-o pe Jade să se înfioare. Nu mai fusese ținută de mână, decât de Manu. Îl privi nedumerită pe Ruben, dar nu-și trase mâna dintr-a lui până nu i-o eliberă el singur.

— Jade, nu mai am lacrimi să plâng și nu mai am speranțe, ai văzut și tu cât de greu e să mă îmbraci să mă dezbraci ca pe un copil mic. Ai văzut și tu ce dificil e să îți întrerupi somnul pentru nevoile mele și cât de jenant pentru tine și pentru mine de altfel să mă dezbrac în fața ta...Ar fi mai bine să mă duci în acel centru de care mi-a spus doctorul. Nu meriți să te chinui cu mine și nici să fiu o povară pe umerii tăi. Ești tânără, inteligentă și frumoasă, meriți să fii iubită cu adevărat, să te bucuri de viață, fiindcă te aflii pe picioarele tale din toate punctele de vedere. Ascultă-mă pe mine, e mai bine așa.

— Nu, Ruben, nu vreau să mai aud așa ceva de la tine, nu ești o povară pentru mine și nici un copil. Ești un bărbat fermecător care are dreptul la fericire și la viață. Eu am să te ajut să le obții, ai să vezi. De mâine, la fizioterapie se va vedea cum evoluezi și cum ți se va îmbunătăți starea, vei vedea câte speranțe vor înflori în viața noastră. Haide, culcă-te și alungă toate gândurile negative și pesimiste. Să speri e cel mai bun lucru care îți dă răbdare și ambiție.

Jade îl sărută pe frunte involuntar când îl văzu zâmbind și ieși pe ușă valvârtej. Ruben rămăsese pe gânduri cu privire la gestul ei, dar ea părea confuză.

— Dumnezeule, e un bărbat, nu un copil...Îl iubesc pe Manu, îl iubesc pe Manu. Nu! Manu e mort... Culcă-te Jade sau îți pierzi mințile!

  Dimineața începuse în forță pentru Jade. S-a trezit devreme cu gând bun și spera ca ziua să fie mai frumoasă. Pregăti un mic dejun și două cafele fierbinți apoi merse la Ruben să-l trezescă.

  Intră în cameră veselă, trase draperiile și îi ură un „ Bună dimineața ” călduros.

— Bună dimineața, Jade, răspunse prompt acoperindu-și ochii de razele soarelui.

— Nu dormeai?

— Nu...nu am putut dormi prea bine azi-noapte. M-am tot gândit la Rosa, la fratele meu, la toată viața mea... De când au ieșit brusc din viața noastră, nu mai pot dormi noaptea, iar dacă adorm mă trezesc devreme pe la cinci...

— Va trece, îl încurajă Jade apăsându-i cu delicatețe umărul. Haide! E o nouă zi. Ne facem toaleta de dimineață, ne schimbăm de pijamale, fiindcă am pregătit micul dejun și o cafea bună care se va răci dacă nu o servim proaspătă, apoi plecăm la clinică.

  Bărbatul se conformă, lăsându-se întotalitate pe mâna lui Jade.