Infractorul

Capitolul 26

Manu își dăduse seama cât greșise la nervi, periclitând astfel relația dintre el și Jade. Se blocă pentru o clipă imaginându-și viața fără prețioasa lui cu ochi frumoși și sclipitori. Ieși pe ușă în fugă să o prindă din urmă, coborî scările cu viteza luminii, ajungând la intersecția de lângă clădire, dar nu se vedea nicăieri. Se lăsă pe vine dezamăgit de el și de gura lui slobodă apoi reveni în apartament, unde Rosa și Ruben, discutau cât de cât pașnic.

- Ai găsit-o? Întrebă Ruben, iar fata începu din nou să plângă cu suspine, când Manu scutură din cap resemnat.

- E numai vina mea că am acceptat nebunia ei...

- Ba nu e vina nimănui, decât a nesimțirii lui Manu! țipă Ruben înfuriat de bocelile iubitei și de prostia fratelui său mai mare.

- De ce sunteți atât de orbi și nu respectați și decizia lui Jade? A vrut să facă asta cu prețul vieții și tu Rosa, dacă n-o ajutai, ar fi făcut-o oricum. Nu vedeți imaginea de ansamblu? O parte din condamnarea ta a rezolvat-o, frate. Ai scăpat de poliție și a dat banii acelor indivizi. S-a întors vie și nevătămată! Ce-ți puteai dori mai mult? A făcut un sacrificiu pentru tine, cât zece, iar tu ai țipat la ea când n-avea nicio obligație față de tine!

- Știu, frate, îmi dau seama, nu știu ce s-a întâmplat cu mințile mele când am auzit că s-a dus la tipul ăla viclean și periculos.

- Atunci dacă-ți dai seama, nu vă mai învinovățiți și du-te după ea!

- Bine, dar nu știu unde locuiește. Aș căuta acul în carul cu fân...

- Folosește-ți capul! Mona e cea mai bună prietenă a lui Jade. Sigur știe unde locuiește și sigur ți-ar spune. Tot eu trebuie să te învăț?

- Mulțumesc frate, se pare că încă am multe de învățat de la tine...

Manu îl îmbrățișă pe Ruben, aplanând conflictele anterioare, tocmai când sună cineva la ușă.

- Poate e Jade, poate s-a întors, a spus Manu fugind să deschidă.

Toți trei așteptau cu sufletul la gură, dar când ușa se deschise, în prag era Mona. Manu și cumnata lui oftară dezamăgiți, făcând-o pe femeie să devină suspicioasă.

- Bună, intră te rog, o invită Ruben ceva mai voios. Se pare că oamenii buni vin când vorbești despre ei...

Mona râse încântată.

- Cum să nu fiu bună, când văd că pacientul meu e ascultător și își ia tratamentul? În curând începem fizioterapia. Trebuie să dezmorțim mușchii, i se adresă în mod direct lui, apoi văzu tristeței în ochii lui Manu și ai Rosei.

- Voi de ce aveți mutrele astea acre? Jade a mea, ce face? Se odihnește?

- Mona...am făcut-o lată! Trebuie să mă ajuți!

Femeia rămase nemișcată și cu ochii pironiți la Manu. Vorbele lui nu sunau a bună.

- Unde e Jade? Ce i-ai făcut?

- Îți va spune ea, doar dă-mi adresa ei.

- Merg cu tine! răspunse hotărâtă și au ieșit amândoi grăbiți, pornind către locuința iubitei sale.

Când au ajuns la adresă, nu răspundea nimeni la ușă. Cheia de sub ghiveciul de pe verandă - căci locuia în suburbie - dispăruse. Mona și Dede erau singurele care știau de cheie, așa că Jade ori dormea, ori pur și simplu nu voia să răspundă.

- Jade, știu că ești înăuntru, deschide te rog, să vorbim. Sunt Mona. Vreau să te văd.

Nimic. Prietena ei insistă și apăsă și clanța care printr-o minune, se deschise foarte ușor. Îi aruncă o privire confuză lui Manu și intră prima, urmată de Manu.

La o primă vedere, totul părea neclintit, ca atunci când venise să aerisească încăperile, în lipsa ei. Îi menționă acest lucru și lui Manu.

- Mă duc să verific sus, îl anunță Mona și urcă scările. În acest timp, Manu aruncă o privire prin sufragerie. Studie niște fotografii cu ea împreună cu bunicii ei, apoi o fotografie cu Jade în ziua absolvirii. Se întristă grav cu gândul la ea știind-o supărată.

- Ai găsit ceva? O întrebă pe Mona când o văzu coborând scările.

- Nu e nicăieri și nici vreun semn că a fost aici.

Manu privi dincolo de capul Monei și văzu un plic alb pe un raft cu băuturi.

- Plicul ăla de lângă sticla de Tequila, a fost mereu acolo?

Fata se uită curioasă într-acolo și se apropie cu teamă apucându-l de parcă se aștepta să explodeze oricând.

- Nu l-am văzut până acum...

Mona citi numele celui căruia îi era adresat. Manu.

- E pentru tine, a spus și i-l întinsese lui, deși ar fi vrut să-l citească ea.

Manu îl desfăcu imediat. Și citi cu voce tare.

„Ce noroc pe mine, drăguța ta mi-a picat din cer când nici nu mă așteptam...E prea isteață și frumoasă ca să-i fac ceva rău. Sper că te-ai prins. Viața ta, în schimbul vieții ei. Haide Manu, ești prea băgăcios si deja am pierdut timp prețios cu încăpățânarea ta...

Cu toată „ dragostea" unchiul tău!

Manu trânti pumnul în perete și înjură de toți sfinții și morții unchiului său, strângând în pumn scrisoarea.

- Nu se poate...murmură printre lacrimi prietena lui Jade.

Manu ieși furios pe ușă dispărând dintr-o dată de lângă Mona. Nu mai gândea limpede. Toate simțurile îi erau inundate de furie și nebunie. În acel moment era în stare să se lupte cu lumea întreagă pentru viața lui Jade.

Mona își reveni din șoc într-o anumită măsură, constatând că Manu chiar avea de gând să-și dea viața la schimb cu a lui Jade. Trase ușa după ea și fugi iute la fratele și cumnata lui Manu să le spună despre dispariția prietenei sale..

Ce se întâmplase defapt cu Jade? Când ieși din clădire plângând, se urcă într-un taxiu și plecă spre casă. Ce nu știa ea sau poate era doar prea supărată și rănită ca să gândească, era faptul că unchiul lui Manu pusese pază în fața locuinței iei și le fusese foarte ușor să o răpească imediat ce coborî din taxiu, neștiind pe ce lume se afla.

Lucrurile aveau să se schimbe la o sută optzeci de grade. Manu, impulsiv din fire când era vorba de persoanele dragi lui, avea să o pățească urât. Ruben și Rosa plecară la adresa unde fusese Jade, deși erau lipsiți de apărare, Ruben insistase să meargă să-și salveze fratele , Mona sunase la poliție după ce o anunță pe Dede că prietena lor a fost răpită și plecă și ea după ei. În acest timp Jade se dezmeticise din somnul provocat de un tranchilizant. Auzea ce se vorbea din cauză că individul o încuiase într-o cameră din lateralul biroului său. Încercă să țipe, dar nu putea din cauza gurii astupate, așa că tăcu și începu să-și dezlege în liniște, mâinile.