Infractorul

Capitolul 18

     Jade și Manu poposiră pe o canapea într-un parc. Fata se plânse de picioare și de sete, iar el se oferi să meargă la un magazin apropiat, să cumpere apă rece. Dar Jade nu voia să audă de așa ceva. Nu voia să riște să fie văzut de cineva sau să se pună în pericol din cauza ei. El se încăpățâna să-i facă pe plac, iar ea se încăpățâna să-i pună răul în față. O înțelegea că-i era teamă pentru el, dar ea nu știa asta. Părea că nu vrea să se convingă că e în perfectă siguranță și nu dura decât două minute.

   Într-un final acceptă să-l lase să se ducă și să se întoarcă repede. O sărută dulce pe buze și apoi pe frunte, după care se grăbi să plece. Jade privea în urma lui cum se depărta încet și dispăru după primul colț. Îl iubea. O făcea fericită chiar dacă se cunoscuseră în circumstanțe bizare. Era hotărâtă să facă orice pentru el și orice pentru a-l ține lângă ea. Devenise motivul pentru care ea voia să trăiască și să treacă peste dezamăgirile din trecut. Pentru iubirea pe care o primea în schimb, merita să mute și munții din loc indiferent de ceea ce însemna asta. Fiecare țel are și obstacole. Impedimentul ei era dorința lui Manu de a se preda autorităților imediat ce-și va asigura fratele și binele acestuia. Familia era foarte importantă pentru el și spera că și Jade avea o mică importanță în viața lui, astfel încât să se gândească și la fericirea ei, fiindcă reținerea lui nu i-o va aduce.

Fetei i se păru că durează prea mult întoarcerea lui Manu și se uită în stânga și în dreapta după el. Nu se vedea niciunde și un fior de teamă îi o trecu peste picioare. Nu suporta gândul că i s-a întâmplat ceva. Se ridică și făcu vreo două cercuri în jurul băncii, așteptând să revină la ea teafăr.

  În acest timp, Manu avu parte de o revelație. O tipă blondă se îmbrânci în el, în chip de neatenție și se scuză prostește, fiind mai degrabă atentă să-i memoreze trăsăturile, căci îl privea insistent ceea ce-l irita la culme. Îl depăși puțin și se așeză mai încolo de chioșcul unde se oprise el să ceară apă. Manu privi spre femeiea de la câțiva metri de el, dar aceasta întoarse capul prefăcându-se că admiră cerul și trecătorii.

Ocheadele ei aruncate pe furiș nu erau tipice femeilor interesate de un bărbat. Aceasta îl studia diferit. Manuel nu era prost. Această femeie voia ceva de la el, dar mai întâi se asigura că el e cel căutat și-l bănuia corect. Foarte inteligent din partea lor să angajeze o femeie pentru a găsi un bărbat. Nu ar putea fi nicicând bănuită, dar Manu era prea vigilent și prea isteț ca să-i treacă cu vederea atenția disperată. Toate simțurile erau în alertă și acum nu-și dorea decât să o inducă în eroare pe damă, ca să o țină departe de el și de Jade. Nu voia să-și pună dragostea în pericol, cu atât mai puțin libertatea.

  Grăbi pasul în așa fel să nu atragă atenția, dar nici să fie prea încet. Când o văzu pe Jade în picioare , inima îi bătea din ce în ce mai tare și se gândea cum să-i spună că a fost descoperit, fără să o sperie sau să gesticuleze panicată.

  Fata se învioră la față când îl văzu apropiindu-se. Toate temerile i se risipiseră și îl cuprinse cu brațele, strângând cu putere.

— Credeam că nu mai apari! oftă dulce și îl sărută cu dragoste.

Manu îi răspunse puțin reticent și cam din topor. Nu acordase aceiași atenție și importanță pe cât își dorea Jade. Ea observă mișcările lui mecanice și vru să se retragă din brațele lui să-l întrebe și să afle de ce se poartă așa distant, dar el o trase într-o îmbrățișare și o ținu pe loc,  nedumerind-o pe tânără.

— Manu? Ce ai pățit? Ești bine? Vrei să-mi dai drumul te rog? Vreau să te văd la ochi, îi zise ea, dar el trecu la subiect fără să-i răspundă la îndemnul ei nehotărât.

— Jade...calmează-te...strânge-mă în brațe și privește în spatele meu. E o femeie blondă cu un șal albastru, vine încoace?

  Jade nu știa ce vrea să spună și vru să se retragă din nou.

— Nu te încăpățâna, rămâi așa o clipă... Uită-te cum ți-am zis. O vezi?

  Jade căuta cu privirea acea persoană dar nu o vedea.

— Nu e nicio astfel de persoană, Manu, cine e această blondă și de ce aș vrea s-o văd?

— Uită-te cu atenție Jade, are bocanci și ochelari de soare, blugi...

— Manu, te rog să-mi dai drumul, ți-am spus că nu e nicio femeie descrisă astfel de tine...dar...

  Ochii lui Manu se măriră când Jade ezită...

— Dar? Iubito ce vezi?

Mâinile fetei se încleștară pe spatele lui și inima începu să o ia la galop.

— Jade?

— Patru indivizi cu arme... Manu, mi-e frică...

   În acel moment, se apropiau și din față alți doi inși dubioși.

— Jade, fii atentă la ce îți spun. Când număr la trei, ne luăm gențile cu calm și apoi o zbughim în șosea. Bine?

— Ne vor ucide, nu pot. Vin mașini din toate părțile...

— Ai încredere în mine...N-am să las să ți se întâmple ceva. Te iubesc!

— Și eu te iubesc!

— Curaj! Unu, doi...trei!

  Cei doi se despărțiră cu zâmbetul pe buze, Manu luă rucsacul și Jade pe al ei, apoi prinzându-se de mână, săriră în fața mașinilor, exact când ploaia de gloanțe  cădea pe mașinile ce clanxonau și se roteau în cerc, evitând să-i omoare pe cei doi îndrăgostiți. Ajunși pe partea cealaltă, o luară la fugă printre blocuri și pe alei, pe străduțe înguste, ferite de mașini, în timp ce gloata de indivizi înarmați îi urmăreau frustrați că nu avuseseră țintă bună.

— Poți fugi iubito?

— Pot, doar n-o să stau de bunăvoie să primesc un glonț în cap. Cum te-au depistat așa repede?

— Au angajat o femeie să le facă treburile de detectivi.

— Ingenios plan! Încotro?

— Drept înainte! Acum că ne-au văzut pe amândoi, or să te caute și pe tine și vor spori numărul de oameni, să ne găsească. Trebuie să ajungem imediat la fratele meu!

— Cum vom face asta?

— Cu taxiul! Dar de data asta rolurile se schimbă!