Toreadorul ( Vol 1 )

. 6 .

Alejandro

Lucrurile degenerase deloc plăcut , de fapt nici prin cap nu mi-a trecut că este mai încăpățânată decât un catar.
- Domnule Sanchez, nu.....nu știu ce se întâmplă cu ea, încearcă Johnny să-i găsească scuză.
- Dă-mi voie să trec, îi cer, nu-mi permit să îmi scape și a doua oară, îl dau la o parte și ies din biroul lui.
Conștient că întreaga redacție auzise cearta deși nu știam unde este biroul ei, mă las condus de instinct ajutat de urma parfumului ei și deschid prima ușă.
O găsesc stând la fereastra , își ștergea lacrimile care îi curgeau din ochii ei sinceri.
- Laura, șoptesc după ce închid ușa în urma mea.
- Iarăși tu? Ieși afară din biroul meu acum , țipă și îmi arătă cu degetul ușa.
- Stai! Te rog să mă asculți un pic, îmi pare rău, nu am vrut să se ajungă aici.
- Să îți iei părerile de rău , să ți le bagi în fund și să pleci dracului de aici, țipă în continuare.
- Ups, cred că nu ți-ai dai seama că nu sunt gay să mi le bag în fund, încerc să fac o glumă însă n-am nici o șansă să schimb cu nimic situația.
- Nu mă interesează nimic ce ține de tine, nu-mi pasă de orientarea ta, nu-mi pasă de persoana ta, în momentul asta ești singură persoană pe care o urăsc cel mai mult de pe pământ .
Acum în ochii ei frumoși citeam răzbunare, furie, ură, nici în ochii lui Diabolo nu văzusem ce vedeam acum în ai ei.
Lupta în corida era pantaloni scurți.
- Îmi cer scuze, nu am vrut decât să iei cina cu mine, îi răspund într-un final învins de situație.
- Nu domnule Sanchez, tu nu știi să primești un refuz, tu nu înțelegi că nu mă interesezi?
- Oare așa să fie? zâmbesc pervers și încep să mă apropii de ea.
Luat prin surprindere aceasta începe să alerge prin birou și să arunce cu obiectele pe care le găsește în cale, mă adăpostesc după canapeaua din birou și ridic din când în când să văd dacă a terminat însă exact în acel moment o carte destul de groasă face contact cu fruntea mea.
Pe lângă durere mi se întrerupe imaginea , mă trântesc pe spate ducandu-mi mâna la frunte, mii de steluțe multicolore îmi apăreau în fața ochilor și o auzeam pe Laura țipând speriată lânga mine.
Îi simțeam bătăile inimii tot mai puternice și îngenunchează langa mine, îmi ridică ușor capul și mi-l așează în poala , era atât de bine și poate ași mai fi rămas așa dacă nu mă bușea râsul.
- Te-am lovit tare? mă întreabă ignorând chicotele mele.
Deschid ochi și îi văd fața angelică care mă privea speriată, era pentru prima oară când o priveam altfel, acum mi se părea cea mai frumoasa femeie.
- Ce faci? mă împinge și se ridică imediat de parcă mi-ar fi citit gândurile.
- Numărăm stele, mă ridic și eu în fund în timp ce îmi masam fruntea .
- Vezi să nu pierzi luna numărând stelele, îmi răspunde fără să mă privească.
Mă ridic în picioare și mă apropii de ea ignorând întreg dezastru din jurul nostru.
- Vrei să fii tu luna mea? o întreb cât de serios pot.
- Te-am lovit mai tare decât credeam, ai luat-o razna, pufnește .
- Au, încep să mă plâng când începe să-mi palpeze fruntea.
- Nu te mai preface că nu ai nimic, este doar lovitura, sunt medic , încearcă să îmi explice.
- Da , de animale, murmur nemulțumit.
- Ca să vezi, nici acest lucru nu ia scăpat Mirunei, ei atunci domnule Sanchez afla că nu este nici o diferență între tine și un animal  .
- Dacă este așa, în acest moment mă simt ca un taur, înfierbântat, fioros, care are mult roșu în fața lui.
- Hahaha, de comic, se îndepărtează de mine și începe să strângem lucrurile care mai erau întregi de pe jos.
- Cine, eu? o fac pe neștiutorul.
- Nu ...mama, pufnește nervoasă, ai 5 secunde să ieși din biroul meu.
- După cum vezi sunt rănit, îmi duc mâna la frunte, ași putea să mă duc la poliție să te reclam pentru vătămare corporală cu premeditare.
- Mai să fie, și vrei să-ți plătesc și daune apoi.
- Nu, vreau doar să iei cina cu mine, îi propun cu un zâmbet cuceritor.
- Nu, veni răspunsul ei categoric, acum ieși afară din biroul meu.
- Mă dai afară, pe mine ? mă prefac afectat.
- Nu pe tine, pe mama , ieși, a doua oară nu-ți mai spun .
- Dragă Laura la cât de mult mi-ai vorbit despre mama ta mi-ar plăcea să o cunosc .
- Pe cine? mă întreabă șocată.
- Pe mama , îi imit tonul .
- Să nu îndrăznești, mă amenința ridicând degetul în sus.
- De ce Laura? Știu că părinții tăi sunt medici chirurgi renumiți și ....
- Nu vei îndrăzni să îmi deranjezi părinții cu prostiile tale, părinții tăi știu ce educație ai primit?
O privesc trist, știu că nu a spus acest lucru cu răutate și îi zâmbesc.
- Bun deci văd că nu ai de gând să pleci , atunci voi pleca eu, mă voi întoarce mâine să-mi strâng lucrurile.
- Stai, încerc să o opresc , doar nu vorbești serios când ai spus că îți dai demisia nu?
- Ba da, nu s-a îndoit niciodată nimeni de capacitățile mele și mai ales de articolele scrise de mine, mă privește furioasă, degeaba am încercat să te privesc dintr-o altă lumină.
- Adică vrei să îmi spui că m-ai privit și altfel ? o întreb cu subînțeles.
- Adică vreau să spun că a trebuit să te privesc altfel cât am scris articolul.
Se îndreaptă spre scaunul din spatele biroului de unde își ia geanta , începe să cotrobăie prin ea și scoate o bancnotă de 50 de euro și mi-o așează în mână.
- Ce este asta ? o întreb neînțelegand ce se petrece.
- Contravaloarea celor două obiecte sparte în camera de hotel.
- Tu glumești?
- Nu glumesc domnule Sanchez vei vedea că eu nimic nu las neplătit , așa cum eu am rămas fără slujbă din cauza ta, și cariera ta va avea de suferit.
- Ce vrei să spui ? o apuc de braț și o forțez să mă privească.
- Vreau să spun că în curând coridele vor lua sfârșit, că în sfârșit " lupta cu taurii" vor lua sfârșit, își trage mâna și iese din birou fără să mă privească.