Alejandro
- Vrei de o cunoști pe fiica mea?
Mă privește șocată și începe să-și frământe degetele care începeau să transpire.
- De ...de ce mă întrebi asta? reușește într-un final să-și găsească cuvintele.
- Sincer?
- Da.
- Nu știu, ridic din umeri, așa mi-a venit, am fost condus de un impuls, îi răspund sincer.
- Vrei să-ți răspund și eu condusă tot de un impuls?
Nu îi răspund în schimb o privesc cu atenție.
- Da ... îmi doresc să îți cunosc fiica.
Îmi așez mâna peste mâinile ei împreunate deasupra
dosarului și îi zâmbesc.
Curând ședința începe și cea care o deschide este chiar ea, urcată pe piedestal în fața pupitrului își expune ideile rând pe rând și situația animalele abandonate care a crescut îngrijorător în ultimul timp.
Mândru este puțin spus, eram în al nouălea cer când întreaga sală s-a ridicat în picioare și a aplaudat-o îndelung.
Așteptam cu nerăbdare să se termine să o pot strânge în brațe, să o sărut și să o fac din nou a mea, așa ce se sfârșește și ieșim din sală o trag de mâna spre lift.
- Ce faci? mă întrebă îngrozită.
- Mergem în cameră .
- Doar nu vorbești serios, își trage mâna și se îndepărtează de mine.
- Alejandro cred că ai înțeles greșit, tot ce s-a întâmplat ieri a fost ....
- O greșeală? o întreb nervos.
- Nu... nimic între noi nu a fost niciodată o greșeală, a fost o rătăcire ...
- Rătăcire? Vrei să spui că tu te-ai rătăcit în brațele mele? Ba nu mi amor, ne-am regăsit , nu ne-am rătăcit, am încercat să ne stingem dorul unul altuia și ce crezi? Eu nu am reușit.
Întreaga conversație o purtam în fața liftului, toți ne ocoleaua și ne priveau zâmbind, arătăm că doi puștani care se certau pentru prima dată.
- Uite Alejandro, cum stă treaba...
Nu o las să continue, o iau de mână și mă îndrept spre ieșire.
- Unde mergem? Stai mai încet...
Încercam să nu atragă deloc atenția și poate reușeam asta dacă ea nu încerca să scape și să țipe să o las.
O conduc până în locul în care ne-am întâlnit ieri, o așez în același loc și eu în fața ei.
- Nu înțeleg, ce naiba vrei să faci?
- Să ne întâlnim din nou, să repetăm ziua de ieri.
- Îmi pare rău, dar nu o să mai fac dragoste cu un bărbat însurat, ești un tată responsabil , se apropie de mine și îmi mângâie obrazul, am văzut că îți iubești enorm fiica, eu nu am ce iubi, ieri ar fi trebuit să mă urăști și să-mi reproșezi mult mai multe lucruri însă tu te-ai întors lângă mine...de ce Ale?
- Mi amor, îmi așez mâna peste a ei, nu a-și putea niciodată să te urăsc sau să fiu supărat pe tine, știi de ce? Pentru că te iubesc la fel de mult cum o iubesc pe fiica mea, este adevărat că pentru un moment nu am știut ce să fac însă cântărind în balanță durerea ta și durerea mea...tu ai fost cea care a purtat acel copil 9 luni de zile, tu ai...fost expusă durerii, eu am aflat acum câteva ore, nu înțelege că nu mă doare, simt că o parte din inima mea s-a ofilit însă nu trebuie decât să îți urmez exemplu și să fiu mândru că sunt tată de înger.
Amândoi aveam lacrimi în ochi, ne priveam atent și ne ștergeam lacrimile de pe obraji unul altuia.
- Vrei să mergi cu mine?
- Unde? mă întreabă privind spre buzele mele .
- Să o cunoști pe fiica mea.
- Unde? mă întreabă din nou ridicându-si privirea.
- În Spania, Dalida este plecată în Grecia de 2 zile cu un contract.
- Ale...nu pot să intru în casa ta, în lipsa soției tale...nu este moral.
- Dar cine a spus că mergem acasă la mine? Micuța Laura este acasă la bunica mea, sunt sigur că îi va face mare plăcere să te vadă mai ales că nu este zi să nu mă întrebe despre tine, are toate articolele decupate cu din reviste și ziare, bunica te iubește foarte mult.
- Și eu o îndrăgesc tare mult și mă bucur să aflu că încă este bine și că este în putere.
- Nici nu are cum de altfel, trebuie să țină pasul cu micuța mea energică, dar hai că am pierdut mult timp discutând , hai să mergem că am întârziat, o apuc din nou de mână , de data acesta ne întoarcem la hotel.
- Unde mergem acum ?
- Pe terasă, îi răspund după ce intram în lift.
- De ce?
- Ne așteaptă avionul.
- Stai...tu aveai totul pregătit?
- Aham.
- Și dacă refuzam să merg?
- Nu o făceai, te cunosc mult prea bine mi amor, mă apropii de ea și o lipesc de peretele liftului, îi sărut obrazul coborând ușor spre gât, înjur cu voce tare atunci când ușile liftului se deschid .
Urcăm în avionul care ne aștepta răbdător și pornim spre Spania.
Plecarea Dalidei se nimerise cum nu se putea mai bine, bunica v-a avea parte de o mare surpriză iar fiica mea în sfârșit o va cunoaște pe cea căruia îi poartă numele.
Emoționată pe tot parcursul călătoriei Laura a vorbit foarte puțin, deși o întrebam multe lucrări.
Ajunși în Spania, pentru o clipă mi s-a părut a fi reticenta , parcă i-ar fi părut rău că a acceptat să mă însoțească.
Urcăm în mașina pe care o parcasem în fața aeroportului și ne îndreptăm în liniște spre casa bunicii.
Dau drumul la muzică în speranța că se va destinde puțin, alege tăcerea și nu-mi mai răspunde la nici o întrebare, doar privește pierdută pe geamul fumuriu.
Opresc în fața porții , moment în care se întoarce brusc spre mine și mă prinde de mâini.
- Dacă mă întreabă cine sunt? Ce îi răspund? mă întrebă speriată.
- Ce ai vrea să-i răspunzi? îmi așez o mână pe obrazul ei și îl mângâi ușor.
- Nu știu? O prietenă? Nu vreau să îți provoc neplăceri în căsnicie.
- Uite Laura cum stă treaba, aleg să-i vorbesc serios, eu nu am nici o relație cu Dalida.
- Ce comic și atunci ea cine este bona? Menajera?
- Nici una nici alta, nu s-a implicat niciodată în creșterea micuței, nu i-a păsat niciodată de ea.
- Ale nu știu ce încerci să faci, dar să știi că nu este frumos , orice mamă își iubește copilul și ar face orice pentru el, eu ...eu mi-aș fi dat viață că fiica mea să trăiască.
- Știu mi amor, o trag în brațele mele și îi sărut fruntea, știu...
Țipetele de bucurie a micutei în jurul mașini o fac pe Laura să se retragă din brațele mele și să își șteargă rapid lacrimile.
- Din cauza ta, cu graba ta, nu i-am cumpărat nimic, nu pot apărea așa în fața ei, mă privește tristă.
- Hai coboară, nu cred că vrei să o vezi nerăbdătoare, îi sărut mâna și cobor din mașină.
- Tatiii, ce este cu tine acasă, nu trebuia să vii abia mâine? îmi sare în brațe și mă pupă în continuu pe obraji.
- Am vrut să îți fac o surpriză și să cunoști pe cineva.
- Pe cine tati?
Laura încă stătea ca un cățeluș speriat în mașină , îi fac semn să coboare și se supune, se apropie de noi cu pași mici și ne zâmbește dulce.
- Tati, cine este doamna?
- Pe doamna o cheamă Laura, numele ei îl poți tu draga mea.
- Pe bune? o privește veselă, adică tati vrei să îmi spui că atunci când voi fi mare voi arăta așa stilată și frumoasă ca ea?
Nu știu ce să-i răspund, de fapt nu ar fi prima oară când nu reușesc să-i răspund la o întrebare așa că o privesc pe Laura și îi cedez ei onoarea de a-i răspunde la întrebare.
- Bună scumpo , se apropie tot mai mult de noi, ești atât de frumoasă, îi mângâie părul, semeni atât de mult cu tatăl tău.
- Știu și sunt foarte mândră de asta, îi răspunde cu o voce alintată, voi arăta la fel ca tine când voi crește mare? își reia întrebarea.
- Nu scumpo, tu trebuie să arăți ca tine, fiecare om este diferit.
- Dar mami mi-a zis că dacă vreau să arăt ca ea trebuie să încep să iau lecții de modeling și să renunț la povești și păpuși.
- Și tu ce vrei?
- Eu vreau să fiu ca tine, pot să te strâng în brațe? o întreabă micuța mea.
- Da...sigur, își întinde brațele iar fiica mea își încolăcește mânuțele în jurul gâtului său.
Pentru început Laura reacționează stângace, apoi începe să se relaxeze și să îi răspundă cu aceași afecțiune, se strâng în brațe și își șoptesc la ureche anumite lucruri pe care eu nu le aud.
Sunt fericit, acum chiar pot susține că sunt în culmea fericirii, cele două ființe pentru care mi-aș da viața oricând sunt împreună alături de mine.
- Unde este buni? o întreb după ce aștept cuminte să își termine momentul.
- Buni a adormit, îi citeam și deodată...a adormit, începe să râdă.
- Hmmm să înțeleg că stii să citești? o întreabă Laura.
- Îmi place foarte mult să citesc, răspunde mândră micuța mea.
- Bravo, asta este un lucru bun, atunci când citești o carte bună este ca și cum ai sta de vorba cu un om cult.
- Uite vezi tati? își îndreaptă atenția către mine, aceste lucruri să i le spunem și lui mami, ei i se par plictisitoare cărțile, își îndreaptă apoi atenția spre Laura.
- Scumpo, noi oamenii avem gusturi diferite și păreri diferite, ce s-ar alege de lumea asta dacă toți a-mi fi doctori? Cine ar mai scrie poveștile frumoase pe care tu le citești sau cine ar mai prezenta hainele create de designeri, încearcă să îi de-a explicații.
- Laura, poți vorbi în română, fiica mea vorbește românește fluient.
- A da? întreabă uimită.
- Tati oricât de fluient a-și vorbi tot mai am nevoie de ajutor.
- Cred că Laura te poate ajuta, ba mai mult , mă așez pe vine în fața ei , Laura este editor , scrie foarte frumos și iubește și animalele.
Pentru prima dată am impresia că fiica mea o privește zâmbind și cu admirație pe femeie vieții mele lucru care îmi face să-mi crească inima și să-mi salte în piept de bucurie.
- Laura, hai să mergem în casa, am o presimțire că vom fi prietene foarte bune! îi spune micuța mea și pornesc împreună spre casă, eu rămânând în urma lor, cum ar fi fost dacă...**** Iubitelor, vreau să vă anunț că mâine voi pleca în mult așteptatul concediu, voi fi activă pe wat doar să răspund și să mă bucur de steluțele voastre, promit că imediat ce mă voi întoarce cu forțe proaspete mă voi apuca de treabă, vă pup , lectură plăcută, noapte bună ****
![](https://img.wattpad.com/cover/154400557-288-k319459.jpg)
CITEȘTI
Toreadorul ( Vol 1 )
Любовные романыLaura Vasiliu o ziaristă corectă și neînfricată, aspirantă la postul de editor, este trimisă în Spania de către șeful ei pentru a-i lua un interviu celui mai bun toreador din toate timpurile, Alejandro Sanchez, un tânăr de 32 de ani, arogant , afeme...