Toreadorul ( Vol 1 )

. 23 .

Laura

Nu știu cât am stat în genunchi după plecarea lui, mă ura și o meritam, nu puteam să mai schimb cu nimic trecutul, cum ar fi fost dacă...
Am ignorat telefonul care suna într-o veselie, mi-am tras peste trupul gol halatul de baie și m-am întors în patul răvășit de noi.
Trebuia să mă odihnesc, mă aștepta o zi destul de încărcată, trebuia să-mi revin și să mă ridic din nou, acum tristețea și depresia erau prietenele mele.
Deschid ochii într-un timp , trezită de un foșnit și apoi de cineva care se aruncă în pat langa mine și mă cuprinde în brațe.
Nu tresar, nu mă retrag și nici nu mă mișc, recunosc parfumul amestecat cu alcool și tutun, mâna grea care atârnă pe talia mea este aceași care mi-a mângâiat trupul în urmă cu câteva ore.
Zâmbesc în sinea mea mulțumită, poate nu mă urăște atât de mult pe cât credeam, și adorm.
Soneria telefonului său destul de stridentă răsună în întreaga cameră scufundată în razele soarelui, mormăie ceva și se întoarce pe cealaltă parte dormind în continuare, mă ridic din pat și încep să-i caut telefonul care suna în continuare.
Buimac într-un final se ridică în fund și își pune mâinile în cap semn că mahmureala își intra în drepturi.
Ghidată de sonerie , găsesc telefonul aruncat sub pat probabil căzuse azi-noapte când se dezbrăcase de pantaloni.
Intru într-o stare euforică atunci când privesc poza de pe ecran, o fetiță de 4 ani zâmbea fericită alături de el, brunețică, cu ochii negrii exact așa cum mi-am imaginat că ar fi arătat și îngerul meu.
- Mi-l dai te rog? îi văd mâna întinsă .
- Da... scuză-mă...îi întind telefonul și intru în baie.
Închid ușa în urma mea și mă rezem de ea, încep să plâng și să mă muștruluiesc, bărbatul pe care îl iubesc este un om căsătorit, un om cu obligații și ce s-a întâmplat ieri a fost o greșeală teribil de mare.
Prelungesc dușul mult, foarte mult, îmi aplic cremele, în speranța că atunci când mă întorc în cameră el deja este plecat însă .... mă înșel, îl găsesc stând în pat relaxat.
Îmi strâng prosopul tot mai strâns în jurul meu și îl privesc urât nu înainte de a încerca să intru din nou în baie.
- Unde pleci? mă întreabă râzând, să nu-mi spui că ești rușinoasă acum ....
- Ești un nesimțit, de ce ești încă în camera mea?
- Tot nu te-ai convins că locul meu este lângă tine?
- Locul tău este lângă copilul și soția ta Alejandro, așa că te rog frumos să ieși imediat din camera mea, după cum bine vezi sunt dezbrăcată.
- Și ce? se ridică din pat și pășește spre mine , de ce te temi mi amor? Nu ți-am făcut niciodată nimic fără voia ta, îmi șoptește aproape de ureche.
- Este greșit, mă trezesc vorbind și mă îndepărtez de el tulburată deja, nimic din ce s-a întâmplat ieri nu se va mai întâmpla.
Îmi zâmbește amuzat și pornește spre baie dezbrăcându-se din mers de boxeri.
- Ce faci? îl întreb îngrozită.
- Nu este evident? se întoarce gol pușcă spre mine și își așează mâinile în șold.
Îmi acopăr ochii cu o mână și mă întorc cu spatele la el, mă comportam că o puștoaică însă nu mă așteptam la astfel de comportament.
- Cât fac baie te rog să-mi aduci hainele din camera mea, strigă înainte să închidă ușa la baie.
- Poftim? Tu crezi că eu sunt servitoarea ta? urlu cât să mă audă în fața ușii .
- Acum ceva timp îți plăcea să îmi pregătești hainele dimineața... deschide ușa apărând din nou gol în fața mea și o închide apoi.
Mă îmbrac cu hainele pregătite deja de ieri încercând să-mi calmez furia și intru în camera lui, îi găsesc valiza desfăcută pe pat și îi scot, o pereche de blugi , o cămașă , o pereche de ciorapi și boxeri. Le miros și le sărut, îmi era atât de dor să fac asta încât erau momente când îmi pare rău că i-am înapoiat hainele.
Le așez pe patul din cameră mea, îmi iau geanta și dosarul și cobor să iau micul dejun.
- Bună dimineața, mă salută politicos ospătarul care stătea la intrare.
- Bună dimineața.
Mă așez la o masă cat mai restrasa, aveam nevoie de un moment de liniște, voiam să-mi recitesc discursul pe care îl voi ține peste 3 ore și să-mi formez anumite idei pe care le voi folosi cu scopul de a-mi găsi noi sponsori.
Îmi deschid dosarul nu înainte de a-mi așeză ochelarii pe nas și mă pregăteam să citesc când dosarul îmi este smuls din mână.
- Credeam că ai înțeles că urma să luăm împreună micul dejun, se trântește Ale pe scaun lângă mine.
- Credeam că ai înțeles că totul a fost o greșeală, îmi întind mâna să-mi recuperez dosarul însă acesta refuză să mi-l dea.
- Între noi nimic nu a fost o greșeală, greșeli ai făcut tu cu deciziile pe care le-ai luat .
Îmi las capul în pământ și îl ridic atunci când vine ospătarul.
- Bună dimineața cu ce va servesc?
- Cu o cafea vă rog, dar vreau să mi-o aduceți pe terasă împreună cu o scrumiera.
- Poftim? Asta reprezintă micul dejun pentru tine? ripostează, două omlete cu cașcaval și bacon și care un pahar de suc de portocale, aici le vom servi.
- Ce???? Omletă și cu cașcaval și cu bacon, sub nici o formă protestez, nu-mi permit să mănânc asta dimineața.
- De ce nu? mă înfruntă, acum ceva timp când locuiam împreună asta îți găteam dimineața.
- Da....dar asta a fost acum 5 ani, corpul meu nu-și mai permite să consume stătea calorii la masă.
- Două omlete simple atunci și două pahare de suc, își modifică comanda și ospătarul pleacă zâmbind.
- Este prima și ultima oară când mai îmi faci una ca asta, nu-ți pasă ce mănânc , cât mănânc și când mănânc ai înțeles? mă răstesc la el , mă ridic în picioare și îi smulg dosarul care încă îl ținea în mână.
- Unde pleci?
- Mă mut la altă masă să îmi pot mânca omleta liniștită.
Îmi iau și geanta și mă așez la o altă masă aproape de ieșire, curând îl văd și pe el vesel că se așează lângă mine.
- Ce naiba faci ? îl întreb nervoasă.
- Am înțeles că nu-ți plăcea masă aia și ne-am mutat, îmi răspunde nevinovat.
- Tu mă omori ... Alejandro încetează nu suntem doi copii care nu vor să respecte regulile jocului așa că te rog să încetezi, ești un om cu multe responsabilități și poartă-te ca atare, eu nu vreau să devin amanta nimănui.
Îmi întrerup "discursul" și îmi postez pe față un zâmbet larg atunci când în restaurant își face apariția Fabian.
- Bună dimineața feblețea mea, se apropie de mine, mă sărută pe obraz și se întoarce spre Ale pe care îl privește mirat.
- Alejandro, prietene, se îmbrățișează bărbătește, sper că ți-ai rezolvat ieri problema....
- Da, mulțumesc îți rămân dator vândut, îl întrerupe.
- De asta să fii sigur, îi spune Fabian, vă cunoașteți? face semn mirat spre noi doi.
- Da, îi răspund scurt.
Nemulțumit de răspunsul meu bineînțeles cum era și de așteptat Alejandro simte nevoia să dezvolte de parcă s-ar fi mândri cu asta.
- Laura a fost soția mea, mă ia de mână mândru, și este iubirea vieții mele.
- Te rog să încetezi, îmi retrag mă și îl privesc urât.
Fabian ne privește nedumerit pentru o clipă apoi îmi zâmbește.
- Uite feblețea mea, te rog să-i dai raportul ăsta lui Vladimir, în mod normal l-aș fi trimis prima oară prin fax apoi prin curier, însă dacă tot ești aici, am zis să profit.
- Sigur.
- Poftă mare, ne urează înainte să plece.
- De ce ți-a spus feblețea mea? mă întreabă cu o urmă de gelozie.
- De ce îți pasă?
- Hmmm, se pare că nu ai înțeles întrebarea, de ce ți-a spus feblețea mea?
- A fost coleg cu fostul meu soț și de nenumărate ori i-am invitat la cină, rectific: pe el și pe soția lui, mulțumit de răspuns?
- Fostul tău soț... l-ai iubit?
- Este un om minunat care merită toată iubirea din lume însă ...eu nu l-am putut iubi.
Răsuflă ușurat și zâmbește mulțumit, îi face semn ospătarului să ne aducă omletele și mă îndeamnă să mănânc.
Omleta și sucul mă umpluse de energie, chiar îmi făcuse un bine însă eram ușor nemulțumită că din cauza lui nu am reușit să mai recitesc discursul.
- Mulțumesc pentru micul dejun, îmi spun înainte să mă ridic și să mă îndrept spre ieșire.
Intru în sala de ședințe și mă așez pe un scaun, îmi așez dosarul pe genunchi când cineva se așează pe scaunul de lângă mine.
Îmi întorc capul zâmbind pregătită să salut politicos când îmi măresc ochii.
- Ce faci aici ?
- Particip și eu ... ridică din umeri și își se preface interesat de un pliant.
- De ce?
- Ai uitat că dețin și eu un mic centru pentru salvarea animalelor?
- Nu... n-am uitat...
- Laura....
- Da?
- Vrei să o cunoști pe fiica mea?

**** Mă gândeam că vă este dor de ciondăneala lor, pupici ****