Toreadorul ( Vol 1 )

. 27 .

Noaptea a fost îngrozitor de lungă, fiica mea a suspinat până a adormit din cauza respingerilor venite din partea Dalidei. Fără să vreau îmi veneau în minte mii de scenarii în cazul în care temerile mele se adevereau, răzbunarea mea va fi nemiloasă, crudă și fără resentimente, dar privind în ansamblu, nu felul în care urma să mă răzbun pe Dalida mă preocupa, ci modul în care îi voi dezvălui adevărul Laurei.
Având în vedere că nu am reușit să închid nici un ochi , zorii zilei m-a prins pe terasă. Verific pentru a mia oară ceasul, mai aveam cel puțin o oră până când urma să mă întâlnesc cu Alex, chiar și așa mă îmbrac și mă îndrept spre restaurantul hotelului nostru.
La prima vedere când am intrat în el era gol așa că prefer să mă fac nevăzut și să mă îndrept spre separeul nostru când observ că era ocupat de  un bărbat cu șapcă trasă pe față care butona telefonul de zor, aleg să-l ignor și să-mi caut o altă masă cu vizibilitate spre intrare pentru a-l vedea atunci când intră.
- Ale...sunt aici...aud vocea prietenului meu în spate.
Mă răsucesc și observ că bărbatul camuflat era Alex, loviturile primite de la mine erau încă destul de vizibile așa că o modalitate de a trece cumva neobservat era să se acopere cât de mult, acela a fost momentul când mi-a părut atât de rău și eram rușinat pentru ce făcusem.
Mă îndrept spre el cu un zâmbet nu tocmai adevărat și mă așez alături de el.
- Hai gata lasă părerile de rău, îmi spune serios, nimeni nu știe că am venit în Spania.
Îl privesc trist și știu că face referire la Miruna și la Laura.
- Mi-am comandat o cafea , nu știam ce vrei să bei.
- Nu-ți face probleme pentru mine, mi-ai adus peria?îl întreb nerăbdător.
- Nu...se pare că ai uitat, te cred a trecut atâta timp de atenția pe care Laura o acordă podoabei capilare, ca testează toate tratamentele pentru păr și chiar dacă am căutat cu lupa un fir de păr în camera ei nu am găsit.
Sunt îngrozit de ceea ce-mi aud urechile și îmi vine să-l iau din nou la bătaie, dar privirea îmi cade pe o punguliță pe care o scoate din buzunar.
- Uite în schimb am adus două mucuri de țigară, îți vor fi de folos , mi le întinde .
- Crezi? îl întreb cumva fără speranță.
- Sigur, m-am documentat.
- Îți mulțumesc prietene, acum trebuie să merg la laborator...
- Hai că te duc eu la unul, se ridică în picioare înaintea mea și se îndreaptă spre ieșire.
Îl urmez nerăbdător și urcăm în mașina lui parcată exact în fața hotelului, abia atunci o observasem.
- Credeam că s-a lăsat de fumat...îl întreb ținând punguliță cu mucurile strâns în mână.
- Cât a fost însărcinată, însă apoi a fost inevitabil...îmi răspunde atent la drum.
- A suferit mult după pierderea fetiței noastre .
- Și încă suferă Ale, după ea și după celelalte două sarcina pierdute.
- Da, am aflat de ele, îi spun trist.
- Te-ai gândit ce se va întâmpla dacă temerile tale se vor adeveri? mă întreabă în timp ce parchează în fața unei clădiri mari.
- Mi-e frică de felul în care va reacționa fiica mea dar și Laura evident.
- Și Dalida?
- Dalida? Își va dori să fi murit în acel accident nenorocit...va putrezi în închisoare, îi răspund coborând din mașină și mă îndrept spre intrare.
- Bună ziua , am vorbit aseară la telefon cu dumneavoastră referitor la un test ADN, începe Alex să vorbească.
- Da, a-ți adus? îl întrebă asistenta.
Prietenul meu îmi face semn să îi înmânez punguliță cu mucurile de țigară la care adaug și peria fiicei mele.
- În cât timp este gata, întreb nerăbdător după ce le așez pe tava indicata de asistentă.
- O săptămână, îmi răspunde scurt.
- Mai repede nu se poate? o întreb dezamăgit.
- Ne pare rău dar chiar nu este posibil, nu sunteți singurul care apelați la noi...
- Vreau să vorbesc cu Gregorio, este venit? o întrebă Alex, iar eu îl privesc mirat, nu știam despre cine întreabă, cine este acel Gregorio.
- Da, este în biroul dumnealui, dar nu știu dacă vă poate primi, este destul de ocupat și....
- Vă rog să-l anunțați că îl caută Alex, îi spune prietenul meu.
- Da, sigur ... vă rog să luați loc...
Ne-am așezat pe scaunele indicate de asistentă și îmi îndrept atenția asupra prietenului meu.
- Alex, cine este Gregorio?
- Proprietarul clinicii.
- Nu înțeleg, ce treabă ai cu el?
- Vrei să afli răspunsul mai  repede?Sau vrei să aștepți o săptămână?
Lângă noi alături de asistenta de mai devreme apare un bărbat solid în vârstă care după ce se salută destul de amical cu prietenul meu , ne asigură că cel târziu mâine după amiază voi avea rezultatul.
Aș fi vrut să sar în sus de bucurie însă nu era momentul, voiam să-mi păstrez întreb entuziasmul pentru mâine atunci când rezultatul testului va fi pozitiv.
Invocând o problemă apărută peste noapte la hotel, amândoi ne-am închis în biroul meu și am început să depănăm amintiri astfel timpul care trecea pe lângă noi să nu-l mai simțim.
Dalida nu ieșise întreaga zi din camera ei iar micuța Laura a fost mult prea ocupată cu activitățile extrașcolare pentru a-mi simți lipsa.
Chiar dacă am fost anunțați telefonic să ne prezentăm la clinică la ora 15:30 să ridicăm rezultatele, stăteam în parcare încă de la ora 12:00.
- Mergi cu mine? Sau mă duc singur? îl întreb pe Alex care mesteca o gumă de zor.
- Merg cu tine, ce mă mai întrebi atât? coboară rapid din mașină .
Încep să râd și pornesc în urma lui intrând în holul clinicii.
- Imediat vă aduc rezultatul, ne anunță asistenta imediat ce ne vede.
Privesc plicul alb din mâna ei iar în urechi îmi aud inima bătând cu putere, în acel plic este tot viitorul meu , al Laurei și al fiicei noastre.
- Vrei să-l citesc eu? mă întreabă Alex luând el plicul în mână.
Dau negativ din cap și aproape îi smulg plicul din mână, mă așez pe scaun și îl desfac.
Parcurg rapid cu ochii tabelul și mă opresc in dreptul cifrelor care indică probabilitatea 99,95%.
- Spune-mi ceva, nu te mai uita în hârtie fără să vorbești.
- Asta, îi scutur hârtia, este biletul meu spre libertate, biletul meu spre iubirea mea, fiica mea este de fapt... fiica noastră , copilul nostru, încep să  plâng atunci când Alex mă îmbrățișează.
- Cum vei proceda?
- Hai acasă, nenorocita va plăti pentru toată suferința Laurei.
Pe drum am râs, am plâns, am zbierat, m-am bucurat însă totul până când am ajuns  la poarta casei mele, unde o văd pe Dalida că tocmai se urca în mașină și se pregătea să plece. Cobor aproape din mers și alerg ca un nebun spre ea, uimită de nerăbdarea mea de a ajunge la ea aceasta mă privește cu un zâmbet larg.
- Ți-a fost dor de mine iubitule?
- Ești o viperă, te voi distruge, o prind de braț și o strâng puternic.
- Nu înțeleg , ce naiba ai? Alejandro mă doare, încearcă să scape din mâinile mele.
- Te doare? o strâng cat pot de tare și mă abțin să nu o trântesc la pământ, dar pe Laura nu a durut-o când i-ai furat copilul?
- Ce copil? mă întreabă șocată.
- Ce copil? ii zbier in ureche, micuța Laura este fiica mea și a Lăutei, cum ai putut decade atât de mult? Cum , că te omor cu propriile mele mâini.
Speriata și alarmă de țipetele mele fiica mea se apropie de noi și începe să plângă.
- Tati, dai drumul lui mami, ce ți-a făcut?
Găsind o portiță de scăpare viperă se folosește de fiica mea pentru a scăpa din mâinile mele.
- Tatăl tău vrea să te ia de lângă mine, se așează în genunchi in fata fiicei mele jucând un teatru ieftin.
Dornică și însetată după atenția Dalidei, pe care o credea mama ei, o îmbrățișează imediat iar pe mine mă privește urât.
- Alex, te rog să o iei pe Laura și să intri în casă, îi fac semn prietenului meu.
- Nu, eu nu plec de lângă mami, dacă ea pleacă , plec și eu.
- Laura intră în casă acum, încep să strig scos din sărite.
- Nu, eu stau cu mami, se încăpățânează.
Zâmbetul Dalidei de învingător mărește în minte setea de răzbunare.
- Hai să mergem draga mea, o ia de mână pe fiica mea și se îndreaptă spre mașină.
- Nu-ți permit să te atingi de fiica mea, mă reped spre Dalida pe care o îmbrâncesc.
- Vezi draga mea, tatăl tău este un om violent, vrea să mi te fure, postează din nou în victimă în fața fiicei mele.
- Tati, ești un om rău nu te mai iubesc, vreau să plec cu mami, departe de tine.
- Nu scumpa mea, nu-mi vorbi asa, te iubesc mai mult decât orice pe lumea asta. Locul tău este la închisoare, vei putrezi în închisoare, îmi îndrept atenția spre viperă.
- Poliția este pe drum, mă anunță Alex.
Speriată și încolțită Dalida îmi îmbrâncește fiica spre locul din dreapta a mașinii, păstrez distanța cât să-mi permită să-i dau de înțeles că o voi lăsa să plece, iar atunci când aceasta pornește motorul mașinii mă reped și deschid portiera, îmi întind brațele și o trag din mașină pe micuța Laura care se zbătea plângând în hohote.
Auzind sirenele mașinilor de poliție Dalida încerca să facă o manevră de întoarcere , pierde controlul volanului și se izbește în porțile de fier.
Impactul a fost atât de puternic că incendiul a cuprins rapid întreaga mașină.
Șocați de rapiditatea cu care totul s-a întâmplat toți eram imuni la strigătele de ajutor și de durere ale Dalidei, prima care își revine este fiica mea.
- Tati, salveaz-o pe mami, tati te rog, se agață de mine și plângea în hohote, mami..., lasă-mă să mă duc să o salvez pe mami, tati te rog, nu o poți lăsa să moară, mami te iubesc, mami nu muri.
Deși încercam în zadar să o țin în brațele mele cât mai strâns și să îi mut privirea din fața imaginilor care nu pot fi redate în cuvinte, îmi era imposibil, se zbătea si voia să o eliberez .
- Îmi pare rău fiica mea, mă așez în genunchi alături de ea atunci când vocea Dalidei încetase.
- Ești un om rău, te urăsc, mami avea dreptate...îmi reproșează privindu-ma in ochi.
- Nu era mama ta , ea este cea care te-a furat de la mama ta adevărată.
Nu știu de ce i-am spus asta, probabil m-am lăsat condus de instinct, Alex se alătură nouă imediat ce curtea este invadată de poliție, pompieri și smurd.
- Tu mă minți, face doi pași în spate și își culege de pe jos ursulețul de pluș.
- Nu te-am mințit niciodată, ea este femeia care s-a folosit de mine, de tine, Alex îți poate confirma , caut ajutor în prietenul meu.
- Și ... și cine este mămica mea? mă privește plângând în continuare.
Nu știu ce să fac așa că îl privesc pe Alex care îmi face semn din cap să-i spun.
- O mai ții minte pe Laura? Cea cu care am venit acasă la bunica.
- Ea este mămica mea?
- Da iubirea mea...
- Minți, își aruncă ursulețul și își pune mânuțele în cap, minți , mămica mea nu este ea.
- Hai să te duc în camera ta, îi întind mâna .
- Pleacă, lasă-mă, zbiară și aleargă spre casă.
- Putere prietene, adevăratul război abia începe, îmi așează Alex o mână pe umăr în semn de încurajare.