Toreadorul ( Vol 1 )

. 5 .

Laura

În sfârșit ajunsesem acasă, deși nu lipsisem decât 2zile îmi era dor de fiecare colțișor al meu, eram conștientă de scandalul din urma mea, dar nu-mi păsa, după ce aterizasem încă din aeroport i-am trimis un mesaj Mirunei să o anunț că am ajuns cu bine,apoi am închis telefonul , nu avem chef de nimeni.
Întreaga noapte mi-am stors creierii să pot scrie un articol, curat, decent, fără gram de ură, însă fără prea multe laude la adresa "marelui toreador"
Conștientă de morală pe care mi-o va tine șeful meu am hotărât să îmi încep munca, lăsând în urmă întreaga experiență neplăcută.
- Bună dimineața Johnny, intru zâmbitoare în biroul lui cu foile în mână.
Acesta își coboară ochelarii pe nas și mă privește urât.
- Unde trebuia să fii tu acum domnișoară?mă întreabă încruntat.
- Te rog să nu mă cerți, mă apropii de el și îi sărut obrazul, a rămas Miruna în locul meu, era păcat să se piardă cazarea, mai ales că așa am putut să o recompensez pentru fotografiile perfecte pe care le-a făcut, uite aici și articolul, sper să îți placă, vorbesc cât pot de repede fără să îi dau șansă de a mai vorbi și el , îi așez foile în fața și mă îndrept spre fereastră așteptând concluzia lui.
Deși la început citea încruntat atunci când lasă hârtiile pe birou chipul îi era luminat de zâmbet.
- Vezi că nu a fost atât de greu? Felicitări, îmi plac și pozele, sora ta și-a greșit cariera.
- Mă bucur că îți place, sincer a fost cel mai greu interviu pe care l-am ținut și un articol foarte dificil de scris.
- Nu se vede, îmi place naturalețea cu care ți-ai mascat furia, îmi face din ochi.
- Mă bucur că îți place, asta este tot ce contează, ce urmează să faci acum?
- Hei domnișoară nu mă da afară din birou te rog, glumește, mai am câteva săptămâni,  dar trebuie să trimit mai departe articolul spre aprobare și apoi îi dăm drumul.
- Multumesc Johnny, eu voi fi în biroul meu dacă ai nevoie de mine, am început un articol despre casă și grădină, îi spun înainte să ies.
Eram atât de fericită, în curând scaunul de editor era al meu, îl meritam pe deplin, deja mă vedeam cum voi redecora biroul.
Ziua trecu foarte repede, de accea îmi place să muncesc nu simt cum trece timpul, nu simt lipsurile din viața mea, ciudat este că Miruna astăzi nu m-am sunat probabil este foarte ocupată cu prietenul toreadorului, Alex.
Alejandro probabil dacă avea alt job, ne-am fi cunoscut în alt mod, poate îl priveam cu alți ochi dar așa îmi este imposibil, deși am fost extrem de curioasă să știu exact care a fost reacția domnului toreador atunci când a aflat că am plecat și că va lua cina singur, m-am abținut să întreb și nici Miruna nu s-a deranjat să îmi spună.
Întreaga noapte mi-a umblat prin minte, îi vedea ochii negri în care mă pierdeam, buzele cărnoase pe care le-aș fi mușcat, pieptul lui perfect în combinație cu bronzul , era o nebunie însă ne despărțeau mii de kilometri și multe principii, mai ales că el nu era atras de mine ca femeie, el mă voia pentru că îl refuzasem iar orgoliul lui era rănit.
Pentru astăzi am optat pentru o rochie dreaptă, scurtă cu mâneci trei sferturi, roșie și cu fermoar lung la spate, trebuie să recunosc că mi-a fost destul de greu să îl închid însă când mi-am încălțat și pantofii negri cu talpă roșie, am zâmbit satisfăcută, rujul roșu pentru care optasem în această dimineață era unul aprins care îmi scotea buzele perfecte in evidență.
Astăzi mă simțeam plină de energie, simțeam că întreaga lumea e a mea, muzica în mașina era la maxim , conduceam relaxată și cântăm odată cu interpreții.
Zâmbitoare intru în redacție salutându-mi colegii, apoi intru în biroul meu , unde mă așez pe scaun și îmi deschid laptopul.
- Neața Laura, intră colega care se ocupa cu articolele sportive.
- Neața Alice.
- Johnny te așteaptă în biroul lui, mă anunță.
- Mulțumesc , imediat mă duc , mă ridic de pe scaun și îmi așez rochia trăgând puțin de ea în jos , îmi iau telefonul în mână și intru în biroul lui.
- Neața Johnny, mă îndrept spre el și îi sărut obrazul ca deobicei.
- Bună Laura, te rog să iei loc, mă invită, ai apucat să îți bei cafeaua?
- Nu și să știi că mi-ar face o reală plăcere să o beau în dimineața asta cu tine.
Se ridica greoi de pe scaun și se îndreaptă spre colțul lui unde își ținea cafetiera, îmi toarnă într-o ceașcă , îmi pune un cub de zahar și mi-o întinde serios.
- Johnny ești bine? îl întreb gustând din cafea.
- Da, sunt bine se așează lângă mine, însă am o veste proastă pentru tine.
- Despre ce este vorba ? îl întreb serioasă și îmi așez ceașcă pe birou.
- Nu pot publica articolul.
- Hahaha, este o glumă, bănuiesc.
- Mi-ar plăcea draga mea dar nu am acordul.
- Johnny hai să lăsăm glumă la o parte, ieri mi-ai spus că este un articol chiar foarte bun, nu înțeleg, cine este împotriva articolului?
- Domnul Sanchez.
- Cine? întreb șocată în timp ce mă așez pe scaun să nu mă prăbușesc.
- Domnul Sanchez ne-a cerut să îi trimitem articolul să îl vadă înainte de al publica și se pare că nu a fost pe placul lui.
- Normal că nu este mulțumit, cine ar putea să-l mulțumească pe marele toreador, și acum ce propune? Eu nu îi mai iau alt interviu, îl previn .
- Laura te comporți că o .....
- Fetița răsfățată, aud vocea groasă și hotărâră a călăului meu.
Pentru o clipă am crezut că mi s-a oprit inima , închid ochii, număr până la 10 și îi deschid în speranța că visez , dar atunci când îi deschid îi văd zâmbetul larg al lui Johnny privind în spatele meu.
- Domnule Sanchez este o onoare să vă avem printre noi, mă ocolește în grabă și îi întinse mâna.
Îmi îndrept spatele și îmi încrucișez picioarele, privind fereastra, eram pierdută, totul se întorcea împotriva mea.
Îi aud pașii venind spre mine și respirația tot mai puternică, el nu era decât un bărbat cu orgoliul rănit, incapabil să piardă.
- Bună dimineața Laura, este o plăcere să te revăd, se oprește în fața mea și inevitabil îmi plimb ochii pe trupul lui îmbrăcat cu o cămașă albă cu mânecile suflecate până la cot lăsând la vedere ceasul scump, la blugii negri purta cureaua neagra lăcuită mai mult de decor, totul sa năruit în jurul meu atunci când mi-am ridicat privirea spre chipul lui.
Mă privea atent , cu un zâmbet larg, îmi întinse mâna însă îl ignor intorcand capul, cum mă și așteptăm acesta nu accepta nici un refuz așa că se apleacă îmi ia mâna din poală și mi-o sărută.
Îl privesc încruntată dar nu pentru că nu mi-a plăcut ci pentru fiorii pe care îi trezise la viață și îmi retrag mâna ridicându-ma în picioare.
Deși purtam tocuri de 12 cm, tot el era mai înalt ca mine, pe moment și acest lucru mi se părea deranjant așa că mă îndepărtez de el.
- Pot să știu ce mama dracului nu ți-a plăcut în articol? Pentru că trebuie să recunoști că mi-am dat toată silința să scriu despre meritele tale, îi reproșez.
- Începutul a fost slab, începe să vorbească plictisit, iar continuarea hmmmm, să nu mai spun de sfârșit că a fost groaznic.
- Am impresia că tu glumești, îi spun îngrozită, am făcut un efort supraomenesc să scot articolul ăsta.
- Atunci stau de vorba cu o persoana începătoare și fără experiență.
- Destul , bat cu palma în birou, nu îți permit să mai spui un cuvânt despre mine , ai înțeles?
- Dragă Laura, se așeză pe scaunul lui Johnny pe care îl caut din priviri prin birou dar acesta  dispăruse, să nu uităm că de mine depinde ca tu să te așezi pe acest scaun.
Deși nu era prima oară când mă jicnea în mod indirect, îmi rețin lacrimile și înghit în sec .
- Dacă așa stau lucrurile atunci poți să-ți iei scaunul după tine , pentru că pe mine nu mă mai interesează , dar ține cont, uită-te bine la mine , îmi așez mâinile pe birou și mă întind spre el, cariera ta se apropie de sfârșit, voi lupta pentru interzicerea coridelor, îți jur.
Mă privește serios semn că nu se aștepta la așa ceva din partea mea.
- Laura, îmi declari cumva război, se apleacă ajungând cu capul în dreptul decolteului meu.
- Poți să-l numești cum vrei, nu-mi pasă.
- Zău, că nu te înțeleg, se ridică de pe scaun și își bagă mâinile în buzunare, tu acum te răzbuni pe mine, asta este adevărul?
- Adevărul este relativ , domnule Sanchez.
- Și atunci ?
- Problema este că nu suporți sa fii refuzat, orgoliul tău este rănit și nu suportă să fie dat la o parte, nu?
- Poate ar trebui să fi văzut cum mă priveau colegele tale până să intru în biroul ăsta.
- Ești modest dragul de tine, atunci află părerea mea: femeia care se înjosește în fața unui bărbat este o cârpă.
- Wow, asta a durut, își scutură o mână, îți dai seama câte femei ai jicnit ?
- Domnule Sanchez, încerc să mă controlez, ce anume doriți de la mine? Având în vedere că nu mă aseman deloc cu tipele care roiesc în jurul tău.
- Ei nu mai spune, își încrucișează brațele, și mă rog despre ce tip de femeie vorbești?
- Vrei un exemplu? Secretara ta , îi răspund, are picioarele atât de înalte de îți intră în ochi, bănuiesc că tot acidul hialuronic de care a dispus doctorul în acel moment i l-a introdus în buze, iar de siliconul din zona  pieptului ține loc de airbaguri.....a să nu spun de extensiile blonde, dacă le dă jos sigur rămâne cheală.
- Wow, mă uimești Laura, nici eu nu ași fi putut face o descriere mai bună a .... secretarei mele, trebuie să recunosc că....
- Domnule Sanchez pentru dumneavoastră sexul este o necesitate sau o dovadă de iubire??îl întreb cât pot de calmă.
- Hahaha, începu să râdă din toată inima, asta este un interviu?
- Să îl numim defect profesional.
- Atunci spun pass , de această dată nu îți voi răspunde.
- Nici nu mă așteptam, oameni josnici mereu vor caută scuze nu răspunsuri, așa că nu mai am nimic de discutat cu dumneavoastră, deși vei auzi în curând de mine, încearcă să nu-mi apari în cale, îl ameninț.
- Ole, exclamă amuzat.
Îmi întorc capul spre Johnny care tocmai intrase în birou și îl străpung cu privirea.
- Laura....încearcă să îmi vorbească.
- Mi-a făcut plăcere să colaborăm, mâine dimineața vei avea demisia mea pe birou, îi vorbesc sigură pe mine și răspicat să înțeleagă că sunt hotărâtă și ies fără să mai privesc în urmă.