Toreadorul ( Vol 1 )

. 25 .

Laura

Nu știam dacă visez sau totul este real, nu-mi venea să cred că această fetiță care mă ține de mână și mă conduce spre casă este fiica bărbatului pe care îl iubesc.
Este ireal de frumoasă, deșteaptă foc și foarte îndrăzneață, am privit-o cu atenție și studiat-o și se pare că nu are nimic de la mama ei.
- Laura putem sta aici pe terasă? Bunica încă nu s-a trezit.
- Bineînțeles, ar fi păcat să-i stricăm somnul bunicii nu-i așa?
- Tati ne poți aduce tu câte o limonadă te rog? își îndreaptă atenția spre tatăl ei.
- Sigur prințesa mea, imediat merg să vă pregătesc cea mai bună limonadă, anunță mândru și vesel.
Îi răspund cu un zâmbet și mă așez pe canapeaua de răchită de pe terasă alături de micuță. Emoțiile nu întârzie să apară, mă năpădesc amintirile din acea perioadă unică în care ne iubeam și nimeni și nimic nu mai conta, reîntâlnirea cu bunica lui mă neliniștea puțin , nu știam cum va reacționa când mă va vedea.
Telefonul meu începe să sune dar eu eram mult prea vrăjită de micuța de lângă mine pentru a-mi da seama de acest lucru.
- Laura, îți sună telefonul, nu răspunzi?
- Ba da, sigur ...îl scot din geantă și răspund fără a verifica numele apelantului.
- Laura, ești bine? Ce faci? îi aud vocea îngrijorată a surorii mele.
- Bună Miruna, da ...sunt bine, ce s-a întâmplat?
- Este vorba despre ... Alejandro...
Mă ridic în picioare și îi fac semn micuței că mă îndepărtez puțin pentru a vorbi la telefon, când cred că am ajuns la o distanță potrivită, încerc să îmi găsesc în minte rapid răspunsul la întrebările care urmau.
- Te ascult Miruna, ce s-a întâmplat?
- Alejandro a fost ieri aici.
- Unde? întreb îngrozită.
- Acasă la noi Laura.
- Tu glumești, dar el nu avea adresa ... de unde a știut?
- Lasă că nu asta este important acum ...știe despre copil...
- Da...eu i-am spus...
- Tu glumești? V-ați întâlnit?
- Da...de fapt acum ...sunt...în Spania...tocmai i-am cunoscut fetița...
- Dumnezeule, tu mă omori.
- Miruna ce s-a întâmplat? simt că îmi ascunzi ceva.
-  De fapt ... Alejandro a venit aici pentru a se răzbuna pe Alex.
- Stai că nu înțeleg.
- Ce nu înțelegi, inevitabilul s-a produs, începe să plângă, Alejandro l-a bătut pe Alex pentru că i-a ascuns...
- Ce a făcut? întreb îngrozită și îmi îndrept privirea spre el care tocmai intră cu o tavă în mâna pe care se aflau 4 pahare și un cofer plin cu limonadă.
- Aseară am fost la spital, Alex are arcada spartă, ochiul vânat, buza spartă...este desfigurat...
- Dumnezeule mare, îmi duc mâna la gură, este înfiorător și Alex acum ce face?
- Bine să spunem, este distrus pentru că Alejandro a pus capăt prieteniei lor, nu din cauza loviturilor.
Îl priveam cu furie și dacă nu ne aflam în acest loc cu siguranță m-aș fi năpustit asupra lui și l-aș fi lovit cu pumnii, atenția îmi este atrasă de bătrânica din urma lui care atunci când mă vede se oprește în prag și își șterge lacrimile care începeau să-i ude obrajii.
- Miruna discutăm acasă, îi spun scurt și închid telefonul.
Cu pași mărunți și nesiguri mă îndrept spre terasa unde mă așteptau curioși toți 3.
- Dumnezeule, tu ești Laura? mă întrebă bătrână în timp ce se apropie de mine și îmi mângâie chipul.
- Bună ziua, da ...eu sunt, îi răspund cu lacrimi în ochi.
- Nu credeam că te voi mai vedea vreodată ... te-ai întors să rămâi nu-i așa?
- Nu, să o numim o scurtă vizită, îi răspund scurt.
Ale mă privea emoționant , micuța Laura curioasă și bunicuța cu bucurie.
- Să luăm loc ...mă îndeamnă bătrâna.
Mă așez între ea și cea mică iar Ale ne servește elegant câte un pahar cu limonadă.
- Hmmm, tati este excelentă, nu-i așa Laura? își îndreaptă atenția spre mine.
- Da, este foarte bună...răspund stânjenită.
- Și care este viața ta? Văd că nu ești căsătorită, îmi privește mâna, ai copii?
- Nu...nu am, încerc să-i răspund fără să plâng.
Ale mă privea trist și oftă îndelung.
- Laura, ne atrage atenția cea mică, tu ești femeia din cauza căreia se cearta mami cu tati mereu? Din cauza ta tati nu doarme cu mami?
Dacă până acum câteva clipe totul părea ireal, acum brusc nu-mi mai găseam locul, trebuia să plec, trebuia să fug cât mai departe, cine eram eu să distrug o familie? De ce din cauza mea acea fetiță minunată să nu se bucure de părinții ei?
Nu știu ce să-i răspund și dau dovadă de lașitate când mă ridic în picioare și îmi iau geanta.
- Laura, ce-i cu întrebarea asta? o întreabă furios Ale.
- Îmi pare rău tati dar te aud mereu când te certi cu mami din cauza unei femei care a intervenit între voi și te-a îndepărtat de ea.
- Nu este nimic adevărat și în momentul ăsta îți ceri scuze.
Bătrâna mă privea cu milă și alegea tăcerea, de fapt ce mai era de spus?
- Îmi pare rău , lasă capul în pământ rușinată.
- Nu ai de ce să-ți ceri scuze, scumpo, nu ai greșit cu nimic, încerc să o îmbunez.
- Mă ierți? sare bucuroasă în picioare.
- Nu am ce să îți iert, îi repet din nou.
- Atunci înseamnă că am avut dreptate, tu ești nu? întreabă din nou.
- Uite scumpo, îți promit că vei avea parte de toată dragostea și căldura unei familii, nimeni nu va interveni între voi, și sunt sigură că tatăl tău, va face tot posibilul să aducă și să mențină armonia în familia voastră, el o iubește pe mama ta, și te iubește și pe tine enorm tocmai de accea inima lui este ocupată de voi, astfel că nimeni nu mai are loc în ea, bine?
- Uf, ce m-ai liniștit, tati asta înseamnă că după ce se întoarce mami din Grecia se poate muta în dormitorul tău? își îndreaptă atenția spre el, iar eu îmi așez geanta pe umăr și mă îndrept ridicând bărbia pregătită să-l înfrunte în cazul în care ar fi început să protesteze.
- Draga mea, vom discuta altă dată despre asta, bine?
- Am înțeles tati, pot să mă duc să mă joc?
- Da, te rog ...
- Mi-a părut bine că te-am cunoscut Laura și sper că ne vom revedea curând, se apropie de mine și mă îmbrățișează strâns.
Dacă pe moment nu am știut cum să reactionez, mi-am revenit imediat și i-am răspuns îmbrățișării cu lacrimi în ochi, nu puteam să-i spun că ne vom revedea pentru că știam că nu va fi așa, trebuia să fug departe, departe undeva unde nu mă va găsi.
Aștept să se îndepărteze de mine și apoi mă aplec spre fotoliul pe care stătea bătrâna care plângea neîncetat.
- Mi-a părut bine că v-am revăzut, vă doresc o viață lungă și ferita de neplăceri.
- Ce spui tu copilă acolo, viață lungă nu-mi doresc , m-am săturat să-l pe Ale trist și îndurerat, niciodată nu am să înțeleg de ce ai plecat atunci când a apărut moarta, de ce nu ai luptat pentru el având în vedere că urma un divorț, va iubeați, vă iubiți.
- Eu ....eu trebuie să plec, părăsesc rapid terasă și mă indrept glonț spre mașina care mă aștepta la poartă.
- Laura, stai, Laura te rog, Laura nu pleca , aleargă în urma mea Ale care mă prinde de braț și mă întoarce cu fața spre el.
- Nu poți pleca, nu acum că ne-am regăsit, te rog nu mă părăsi din nou.
-  Ba da Ale plec și de această dată departe de tine, din cauza mea acea fetiță minunată nu are parte de căldura familiei, nu merită asta, însă tu poți face un lucru.
- Orice pentru tine orice, răspunde disperat.
- Nu o vei face pentru mine...te vei duce și îi vei cere iertare în genunchi lui Alex , este acel prieten pe care nu-ți permiți să-l pierzi.
- Este un trădător.
- Ba nu, greșești, nimeni nu este vinovat de eșecul nostru, el nu merită asta.
Stă pe gânduri câteva clipe apoi se îndreaptă spre mașină, îmi deschide portiera din partea dreaptă și îmi face semn serios să urc.
- Stai , nu înțeleg....
- Mergem în România, îmi răspunde scurt.
- Nu , în România plec eu, tu rămâi alături de fiica și soția ta.
- Trebuie să-mi cer iertare ...
- Da dar o poți face  în alt mod.
- Vreau să o fac în fața ta, așa că hai... urcă sunt nerăbdător să-mi strâng prietenul în brațe.
- Mda după ce l-ai desfigurat, bestie, murmur nemulțumită și urc în mașină.
Ca un armăsar mândru și plin de el înconjoară mașină și se urcă alături de mine, îl ignor, și asta am de gând să fac până când voi ajunge acasă.
Și asta am și făcut, nu i-am răspuns la nici o întrebarea, m-am așezat pe cel mai îndepărtat scaun și nu am făcut altceva decât să butonez telefonul și să mă gândesc la cuvintele "disperate" ale micutei .
Ajunși în fața casei , mă întorc spre el furioasă și după atâtea ore pentru prima dată îi vorbesc.
- Uită-te bine la mine, domnule Sanchez este ultima data când noi doi ne vedem, îți vei cere iertare după care vei dispărea din viața mea la fel că și până acum, ai înțeles? îi vorbesc serioasă și îl ameninț cu degetul.
- Și dacă nu vreau? își pune mâinile în șold și se apropie de mine zâmbind ironic.
- Chiar nu îți este milă de fetița ta? Ai auzit clar că își dorește o familie adevărată.
- Fetița mea este un copil inteligent și înțelege anumite lucruri...
- Bineînțeles că înțelege doar nu crezi că m-a întrebat degeaba dacă eu sunt femeia care stă în pragul fericirii familiei sale.
- Dalida nu o iubește, văd asta și simt...se întristează, se folosește de ea pentru a-și atinge scopul.
- Vorbești prostii, nu există mamă pe lumea asta care să nu-și iubească puiul..
- Poate mă înșel, dar acum că ne-am regăsit după atâta timp , nu renunț la tine, ai înțeles? NU RENUNȚ LA TINE!
- Și dacă vei fi pus în situația să alegi între mine și fetița ta?
- Nu se va întâmpla asta niciodată mi amor, o să vă am pe amândouă lângă mine o viață.
- Ha! mă îndepărtez de el , ce frumos visezi , fiica ta oricât de mult te iubește, ea nu va renunța niciodată la mama ei, nu va veni să locuiască cu tine, tu nu știi ce înseamnă să-ți fie dor de copilul tău, să nu-l poți strânge în brațe ori de câte ori îți dorești, Dumnezeu ți-a oferit șansa de a fi tată, nu da cu piciorul.
- EU NU RENUNȚ LA TINE! îmi spune răspicat și mă ocolește pornind spre casă.

****Bună seara dragelor, nu m-am întors din concediu însă nu am putut sta departe de voi, sper sa vă facă plăcere să citiți capitol, vă pup, noapte bună****