Toreadorul ( Vol 1 )

. 30 .

Laura

- Hmmm, te rog Ale mai vreau să mai dorm, mormai nemulțumită, și încerc să mă întorc cu spatele la el dar acesta continua să mă țină captivă sub trupul lui.
Îmi sărută gâtul și își plimbă mână pe piciorul meu gol.
- M-ai ținut trează toată noaptea, chiar nu ești obosit? continui să prostez.
Nu-mi răspunde, se comportă de parcă nici nu m-ar fi auzit.
- Ale, îngerașul se poate trezi oricând și ușa nu este încuiată.
- Am pachetul de cărți sub pernă, îmi face din ochi.
Însă nu apuc să-i mai spun nimic pentru că exact așa cum am și preconizat ușa se deschide zgomotos și peste noi aterizează îngerașul meu.
- Bună dimineața mami, tati, ce faceți ? își face loc și se așează între noi.
- Jucam cărți...îi răspundem amândoi în același timp.
- Pe bune? ne privește cu ochii mijiți.
- Serios, îi răspunde Ale și scoate teancul de cărți de sub pernă.
- Of, o să mă zăpăciți într-o zi cu jocul ăsta de cărți, este destul de plictisitor, în fine, știți ce am visat? ne întreabă entuziasmată.
- Prințese? o întreabă tatăl ei.
- Nu, dar mai ai dreptul la o încercare tati.
- Ponei albi?
- Tatiii....
- Albaștri? Violet?
- Ești groaznic, ai pierdut...am visat că aveam un frățior, ne spune cu veselie.
- Un frățior? o întreb prefacandu-ma uimită și interesată.
- Daaaa, stai, unde este laptopul tău mami? coboară din pat când îl vede așezat pe noptieră.
- Ce faci cu el? o întreabă tatăl ei când se așează din nou între noi cu el în brațe și îl deschide.
- Cum ce fac? Comandam un frățior. Ce voi credeți că eu mai cred că pe mine m-a adus barza?
Înmărmuriți ne uitam unul la altul și încercăm să ne pregătim pentru ce avea să urmeze, inspirând și expirând zgomotos.
- Nu înțeleg ce vrei să spui scumpa mea...reușesc să o întreb.
- Of, știu totul, abandonează laptopul și se așează în fața noastră cu mânuțele încrucișate la piept.
- Ce ști? o întreabă cu teamă și Ale.
- Colega mea de la grădiniță mi-a spus că bebelușii se comandă de pe internet, coletul ajunge la poștă, mai exact o cutiuță cu praf magic, roz dacă este fetiță, albastru dacă este băiețel, când vine domnul poștaș și îi aduce lui mami cutiuța, ea îl toarnă în buric și așa creste bebelușul în burtică, apoi după ce trece timpul merge la spital și domnul doctor o dezbracă pe mami....
- Stop, o oprește Ale, domnul doctor nu o dezbracă pe mami ....
- Poate nu el , poate asistenta sau mami singură și o taie la burtică și scoate bebelușul, așa că vreau să comandam un bebeluș, vorbește repede și trage din nou laptopul în fața ei .
Îmi venea să râd în hohote de teoria ținută de ea însă nu o puteam face să nu o dezamăgesc.
- Gata, lasă laptopul, dacă prind un poștaș sau un doctor pe lângă mama ta le tai picioarele, îi ia laptopul din față.
- Tati dar vreau un frățior....începu să se milogească.
- Am eu grijă de asta, îi răspunse râzând.
- Mda, în loc să jucați cărți a-ți putea să vă uitați pe internet și să-mi alegeți un frățior, mormăie nemulțumită.
- Scumpo, tu ar trebui să te pregătești de grădiniță nu-i așa? îmi permit să intervin într-un final.
Adoram momentele când cei doi se contraziceau și dezbăteau aminte subiecte, preferam să rămân pe "margine" și să-i privesc în tăcere, era plăcerea mea nevinovată.
- Da, dar bebelușul ......
- Ne ocupăm noi mai târziu de asta, vrei să merg să te ajut?
- Nu mami sunt fetiță mare, hmmm ce frumos miroase, își ridică vârful nasului în aer, sigur unchiul Alex a făcut omletă aia bună, mă duc să mă îmbrac și ne găsim jos.
După tona de pupici pe care îi trimite în aer către noi iese lăsând ușa deschisă, ne întoarcem capul unul spre celălalt și ne bufnește râsul.
- Hai să coboram până nu se întoarce cu altă idee, îi fac semn spre ușă.
- Dar fiica noastră vrea un frățior, mă agață de mână și mă trântește din nou în pat.
- Domnule Sanchez comandam mai târziu, îl împing și cobor în sfârșit din patul în care mă ținuse prizonieră.
2 săptămâni au trecut de când mi-am recuperat fiica și liniștea, s-au mutat în casa mea care acum era a noastră, având în vedere că nu am putut să stăm departe de Miruna și de Alex prea mult timp le-am propus să locuiască împreună cu noi.
Micuța Laura deși este foarte sociabilă și prietenoasă , simt că nu se poate acomoda la noua grădiniță, aici în România, deși nu vrea să-mi spună nimic, am surprins destule momentele când era marginalizată de colegii ei doar pentru că este venită din altă țară și are tenul ușor creol.
Deși am încercat să discut cu ea referitor la acest aspect, mereu mi-a spus : " Sunt sigură mami că se vor învăța cu mine."
Dădea dovadă de multă maturitate , dar chiar și așa nu am exclus niciodată posibilitatea să ne mutăm în Spania, însă nu am discutat niciodată cu Ale despre asta.
Ne lăsăm purtați de mirosul grozav care ne făcea stomacurile să cânte și intrăm în bucătărie unde îl găsim pe Alex posomorât în fața aragazului, îngerașul încă se afla în camera ei.
-Hei ce ai pățit Alex, arăți de parcă ti s-au înecat corăbiile, îl întreb râzând.
- Păi cred și eu că s-au înecat la câtă apă era ...bombăne cât pentru el.
- De ce nu vorbești pe înțelesul nostru prietene, îl îndeamnă Ale în timp ce-i oferă o ceașcă de cafea.
Ca un om sleit de puteri se așează pe scaun și își duce o mână pe frunte.
- Hmmmm e de rău, comentează Ale.
- Te-ai certat cu Miruna? îl întreb serioasă.
- Când nu ne certăm Laura, când nu ne certăm...
- Și acum ce a mai fost?
- Îmi reproșează că nu am pic de romantism ...
- Asta chiar este o problemă gravă , pufnește Ale în râs.
- Cum dracu să vorbesc de romantism când vin acasă rupt de oboseală după ce mi-am petrecut întreaga zi pe șantier, doar trebuie să supraveghez lucrarea....
- Acum ai prins glas? intră Miruna în bucătărie și îl privește urât, piatră ce ești...
- Eu piatră? se ridică în picioare, uitați cum s-a întâmplat, să spuneți voi cine e de piatră, închide ușa la bucătărie în speranța că micuța Laura să nu audă.
- Abia aștept să te ascult, se așează Ale confortabil lângă mine așteptând de parcă să înceapă show-ul.
- Deci vin acasă rupt, intru în cameră lumânări , petale ....pe moment îți dai seama că mi-a sărit somn, oboseală tot, îi aud glasul dulce al soției mele din baie că mă strigă, mă dezbrac din mers și intru în baie, frumoasă mea soție în cada plină ochi în care erau alte câteva tone de petale de trandafiri.
- Asta înseamnă romantism idiotule, îi aruncă Miruna cu răutate și își toarnă și ea o ceașcă de cafea.
- Soția mea ce-mi spune ... continuă Alex, iubitule hai mai repede că se răcește apa...mă dezbrac și de restul hainelor și apuc să îmi bag un picior în cadă.
Face o pauză care mă îngrijorează , îi privesc chipul cum se umple de burboane de transpirație și începe să respire greu.
- Și ce s-a întâmplat? îl întreb speriată.
- Am simțit cum îmi cade carnea de pe os frate, era clocotită avea 100 de grade , era criminală.
Ale pufni în râs însă îl lovesc cu cotul în stomac să înceteze, deși și chiar eu aș fi râs în hohote, dar după fața celor doi cel mai bine era să ne abținem.
- Jur că am vrut să-i fac pe plac Laura, mi-am făcut curaj și mi-am băgat și al doilea picior dar îți jur că mai mult de 5 secunde nu am rezistat.
- Și a urmat războiul, spun în același timp cu Ale.
- Război? Asta a fost răscoală...
- Alexandru, i se adresă sora mea, dacă nu cumva vrei să dormi și în seara asta pe jos ai face bine să nu-ți mai cauți scuze și să recunoști că ești de piatră și că nu ai gram de romantism în tine.
- Când voi ajunge în iad , voi intra de bună voie în cazan și mă voi bucura de smoală fierbinte că doar sunt obișnuit....
- Pentru asta vei dormi în birou nu pe jos în camera noastră.
- Barem în birou este răcoare, comentează Alex spre nemulțumirea Mirunei care începe să arunce în el cu fructele de pe masă.
Ale mă apucă de mână și ne retragem de pe câmpul de luptă, doar cei antrenați putea rezista, însă atunci când deschidem ușa o surprindem pe micuța năzdrăvană ascultând la ușă.
- Mami, tati, bună dimineața, își așează pe față cel mai incocent zâmbet.
- Ce făceai domnișoară, cumva ascultai la ușă? o întreabă Ale serios.
- Eu? face semn spre ea, deloc voiam să bat la ușă când a-ți deschis voi.
- Nu zău, din câte știu, se ciocane folosind mâna nu urechea domnișoară, o mustră.
- Mi-e foame de nu mai pot, schimbă subiectul și ne ocolește intrând în bucătărie, bună dimineața , îi salută și pe cei doi războinici care încetaseră imediat ce i-au simțit prezența micuței.
- Bună dimineața prințesă, îți este foame am auzit, nu-i așa? o întreabă Alex.
Dacă în mod normal micuța Laura nu ar fi încetat cu interogatoriul referitor la ce s-a întâmplat în bucătărie și de ce fructele sunt aruncate pe jos, în situația de față, se comportă ca un îngeraș inocent și extraordinar de cuminte care după ce s-a așezat pe scaun nu s-au clintit un milimetru.
- Da, vreau să mănânc și să merg la grădiniță, nu-mi permit să ajung târziu.
- Mami poți să mă duci tu , te rog?
- Bineînțeles scumpo, merg să-mi aduc cheile.
Ies din bucătărie urmată de Ale însă nu ne îndepărtăm mult de ușă, ne oprim și ne ciulim urechile, presimțeam că urma ceva.
Crezând că noi suntem deja plecați, micuța Laura își îndreaptă atenția spre cei doi adulți din fața ei și adoptă poziția unui psiholog.
- Mătușă Miruna chiar tu mi-ai spus că fructele trebuiesc mâncate nu aruncate pe jos, iar tu unchiule Alex de ce nu-ți place să faci baie? Nu știi că igiena este oglinda omului?

Recunosc, și mă declar vinovată :-)))), având în vedere că fetița mea mă întreba mereu cum ajung bebelușii pe  lume pentru că nu văzuse nici o barza în jurul blocului cât am fost însărcinată cu frățiorul ei, această teorie a prins cel mai bine, având în vedere că trăim înconjurați de tehnologie, vă pup!