Toreadorul ( Vol 1 )

. 9 .

Laura

Intram din nou în apartamentul meu de această dată cu altă dispoziție.
Mă așez pe canapeaua pe care stăteam acum câteva ore și plângeam și zâmbesc.
- Oare el să fie bărbatul pe care îl așteptam? mă întreb.
Îmi apropii nasul de umeri, îmi ridic mâinile și nu mă satur să le miros, parfumul meu în combinație cu parfumul lui era demențial, îmi aduc aminte că nu mai am lenjeria intimă și zâmbesc satisfăcută de această dată, îmi mângâi buzele, obrazul , gâtul, sânii, reiau același traseul al mâinilor lui.
Senzațiile trăite au fost duse la extrem, cine s-ar fi gândit că voi reuși să stau de vorbă civilizat cu el, să fac și sex nici prin gând nu mi-a trecut, dar oare să fi fost sex? Mi-a declarat că mă iubește, oare să-l cred? Totuși părea sincer, ochii lui aproba fiecare cuvânt pe care îl rostea.
Și totuși l-am refuzat, am mințit că plec două zile în Italia pentru că îmi este teama de evoluția lucrurilor.
Aleg să nu fac baie în seara asta, nici măcar nu mă dezbrac de rochie oricât de incomodă este, vreau să adorm învăluită în parfumul nostru.

Dulcele somn îmi este alungat de soneria telefonului, nu era alarma pentru că uitasem să o setez era nimeni alta decât Miruna.
- Neața, îi aud vocea veselă.
- Neața, îi răspund somnoroasă.
- Tu vrei să spui că dormi la ora asta?
- Cât este ceasul?
- 10 și 24 de minute.
- Tu vorbești serios? Sar din pat și mă îndrept spre dulap de unde îmi scot rapid o rochie și pornesc spre baie unde dau drumul la duș.
- Îmi imaginez cât de adormita ești și Ale era la fel.
La auzul numelui zâmbesc amintindu-mi cele trăite.
- Miruna, am o rugăminte la tine, te rog să nu îi spui lui Alejandro că sunt acasă, i-am spus că două zile voi pleca în Italia.
- În Italia? mă întreabă.
- Da, și nu ai nevoie de alte detalii gură spartă, acum închid trebuie să fac duș, pa.
După dusul rapid, îmi îmbrac rochia, renunț la machiaj și intru în bucătărie unde pornesc expresorul , de o cafea chiar aveam nevoie fie ea băut și în fugă.
Când deschid ușa de la intrare găsesc un coș mare plin de flori colorate, îl iau în brațe bucuroasă, nu mai primisem flori de foarte mult timp , îl așez pe măsuță și caut bilețelul.
" Te vreau doar pentru mine și pentru totdeauna, te amo!"
Asta era încă o confirmare că nu visasem și că tot ce am trăit era real, brusc îmi amintesc că întârziasem deși știu că nu mă aștepta nimeni în redacție după ce ieri am strigat în gura mare că demisionez.
Ajung rapid la sediu, când intru toți mă privesc zâmbind și cu subînțeles, ignor și salut, deși eram pregătita să fac curățenie în birou după dezastru pe care îl făcusem ieri spre surprinderea mea totul lucea de curățenie.
Îmi arunc geanta în cuier și mă așez pe scaun, nu mă bucur prea mult de liniștea mea că două colege care se ocupau de horoscop intră cu alt coș de flori în brațe.
- Neața Laura.
- Neața fetelor, ce flori frumoase, pentru cine sunt? mă prefac neștiutoare.
- Oare pentru cine? Și oare de la cine? încep să râdă și îmi așează pe birou florile.
Nerăbdătoare caut bilețelul și îl citesc " O zi frumoasă să ai, te amo!", zâmbesc si îl împăturesc, îmi arunc privire spre cele două care stăteau comode pe scaun așteptând noutăți.
- Frumușelul ăla nu are cumva și vreun frate? na întreabă una dintre ele.
- Sau poate doi, completează cealaltă.
- Nu...nu are le răspund fără să le dau prea mare atenție, nu mă săturam să miros florile.
- Bine ai revenit printre noi, își face apariția și Johnny în biroul meu, îl privesc rușinată și las capul în pământ.
- Voi nu aveți treabă? le întreabă Johnny pe cele două care imediat se ridică și se fac nevăzute
- Bai omule n-ai văzut bârfitoare mai mari ca ele, s-au săturat să citească astele și caută subiecte noi.
- Johnny îmi pare rău pentru ieri...
- Lasă prostiile, îmi face cu mâna după ce se așează pe scaun, ce ai făcut cu Alejandro ieri, după cum văd, face semn spre flori, totul merge destul de bine.
- Hei, uite unde era bârfitorul, îmi împreunez mâinile la piept și râd.
- Deci v-ați împăcat, continuă.
- Să spunem ...
- Am știut eu , pocnește din degete bucuros, dansăm la nuntă.
- Ce??? Nu, stai nu grăbi lucrurile, nu suntem decât "amici".
- Bine și eu sunt Antonio Banderas, îmi spune ridicându-se de pe scaun, mâine articolul va apărea în ziar.
- Dar stai, nu înțeleg parcă nu era ...
- Of, câte odată am impresia că nu vrei să pricepi nimic, totul a fost regizat.
- Regizat?
- Restul înțelegi tu, îmi spune înainte de a ieși din biroul meu.
Deși ar fi trebuit să fiu supărată , nu sunt, deși ar fi trebuit să fiu nervoasă, nu sunt, îmi arunc ochii spre telefonul meu care tocmai mă anunță că primisem un mesaj și mă grăbesc să-l citesc.
" Îmi este dor de tine, te amo!"
- Cred că și eu te iubesc, mă trezesc vorbind.
Nu îi răspund la mesaj deși sunt îndemnată de o forță divina să o fac. Mă îngrop în muncă și nici nu îmi dau seama când programul se apropie de sfârșit.
Îmi salut colegii atunci când ies și urc în mașină, nu mă duc acasă deși aș vrea, este riscant, aflase unde stau și mi-e frică să nu îl găsesc în fața ușii.
Aleg să fac un mic ocol trecând pe la fundație , să-mi revăd sufletele blânde așa cum îi numesc pe cei 4 câini și 5 pisici care sunt încă sub tratament.
Satisfacția maximă pe care am simțit-o atunci când i-am văzut că se simt din ce în ce mai bine, este de nedescris.
Când ceasul arăta ora 22:10 eu încă eram alături de suflețele, mă despart cu greu de ele și pornesc spre casa părinților mele.
Având în vedere că ora nu era una tocmai decentă, deschid ușa cu cheia și urc în camera mea.
Deschid ușa și îmi arunc pantofii într-un colț, fac câțiva pași, mă împiedic de ceva și cad în pat peste alt ceva ....
Încep să țip speriată și mă înarmez cu pantofii pe care tocmai îi aruncasem.
La fel de speriat și somnoros se ridică din pat .... Alejandro.
- Ce dracu cauți în camera mea, apuc să-l întreb și apoi arunc cu un pantof spre el.
- Stai, se ferește, și tu ce cauți în țară? Trebuia să fii în Italia, se freacă somnoros la ochi.
Alarmați de țipetele mele părinții mei împreună cu Miruna apar în pragul ușii și imediat ce ne văd încep să râdă.
- De ce dracu râdeți? îi întreb nervoasă.
- Ce faci cu pantoful? mă întreabă tata făcând semn spre mâna mea care încă era
ridicată cu pantoful gata de atac.
- Asta, îi spun înainte de a-l arunca în piciorul lui Alejandro.
- Au! începe să se vaite și să șchiopăteze până se așează înapoi pe pat.
- Ce caută el în camera mea? îi întreb.
- Eu am fost cea care i-a propus să stea la noi, îmi răspunde Miruna.
- Și din câte camere sunt în casa asta, tocmai camera mea?
Părinții mei ne zâmbesc și pleacă spre camera lor, la scurt timp același lucru îl face și Miruna nu înainte de a închide ușa în urma ei.
- Eu ... a ... încearcă să vorbească însă încep să arunc cu pernele în el.
- Ce cauți în camera mea? Nu puteai să stai la hotel?
- Stai, se protejează cu mâinile, Dana și Adrian au fost foarte bucuroși când au aflat că...
- Dana și Adrian? întreb șocată de faptul că le spunea pe nume părinților mei și încep din nou să arunc cu lucruri în el.
- Laura, încetează, Laura stai să vorbim, își folosește mâinile ca scut să se apropie de mine.
- Nu stau deloc, încep să alerg prin cameră însă mă împiedic și cad .
- În sfârșit la picioarele mele, afirmă râzând stând în picioare .
Îl priveam încruntată și mi se părea mult mai înalt decât era de fapt.
- Hai sus, îmi întinde mâna.
- N-am nevoie, îi dau peste mâna și mă ridic singură.
Îmi întoarce spatele și se îndreaptă spre pat unde se întinde, se învelește închizând și veioza.
- Ce crezi că faci?
- Dorm, un om normal doarme la ora asta, îmi răspunde ironic.
- Asta să o crezi tu, mă reped să aprind veioza și să-l dezvelesc.
- Tu nu vei dormi aici, în camera asta!
- De ce? Și azi-noapte tot aici am dormit.
- Ești senzațional, îmi trec nervoasă mâna prin păr.
- Știu, îmi face din ochi, hai, îmi face semn să mă așez lângă el.
- Asta să o crezi tu, că voi dormi în același pat cu tine având în vedere că părinții mei sunt la câțiva metrii distanță.
- Dar nu am spus că facem ceva, doar dormim, la ce te-ai gândit? mă întreabă râzând.
Pufnesc și intru în baie, nu înainte de a o închide cu cheia, aveam nevoie de un duș, norocul meu că pijamaua o țineam în dulăpiorul din baie alături de prosoape.
Am prelungit dușul cât de mult am putut, în speranța că îl voi găsi dormind, mă privesc în oglinda mare după ce îmi spăl dinții și îmi usuc părul, vedeam o femeie cu chipul luminat, luminat de sentimente frumoase, deși pijamaua nu era foarte atrăgătoare decid să mă dau cu ruj.
- Ce dracu e în capul tău ? mă întreb ștergându-mi buzele imediat și arunc șervețelul în coș.
Deschid ușa încet și îl găsesc dormind, respira greu semn că era în lumea viselor , mă așez în pat, îl învelesc înfrânându-mi dorința de a-i sărută buzele și mă întorc cu spatele la el.
Luată prin surprinderea tresar atunci când simt un braț puternic care îmi înconjoară mijlocul .
- Sper că nu mai ai nimic la îndemână să atunci în mine, mormăie somnoros.
Chicotesc și îmi lipsesc spatele de pieptul lui.
- Mulțumesc pentru flori, șoptesc.
- Îmi mulțumesc mâine seară.
- Ce-i mâine seară, dau să mă întorc însă mă ține captivă.
- Vom cina, noapte bună mi amor,  îmi spune și îmi sărută părul proaspăt spălat.
- Noapte bună.

******NOAPTE BUNA ȘI VOUĂ DRAGELOR :-*