Toreadorul ( Vol 1 )

. 15 .

Laura

Hoinăresc pe străzi nu știu de o oră, două? Poate trei, tot ce știu este că soarele a apus, seara se lasă ușor, vântul adie.
Lacrimi nu mai am să plâng, ochii mi-au secat de mult, ce ar mai fi de plâns și de jelit? O căsnicie încheiată înainte de a mă bucură de ea? O lună de miere de care nu am avut parte? Nu, mă simt norocoasă de faptul că l-am cunoscut, că m-a învățat să iubesc, să trăiesc și să mă simt împlinită.
Cu ultimele puteri răspund la telefonul care suna fără oprire încă de când am ieșit din redacție, destul eram eu distrusă nu puteam să îi îngrijorez mai mult pe cei de lângă mine.
- Unde naiba ești? De ce nu răspunzi la telefonul ăla blestemat? îmi sparge timpanul țipând Miruna.
- Nu știu unde sunt, privesc în jur.
- Laura Vasiliu îmi spui imediat unde te afli în acest moment.
- În parc, pe o bancă privesc luna care urmează să urce pe cer.
- Care parc? Îmi pierd răbdarea!
- Cel din apropierea apartamentului meu.
- Stai acolo, îmi spune înainte să-mi închidă telefonul în nas , tipic Mirunei .
La scurt timp aud pași grăbiți care se apropiau tot mai mult de mine, nici măcar nu-mi ridic privirea , rămân nemișcată.
- Dumnezeule ne-ai speriat, îmi vine să te omor, se așează pe bancă lângă mine sora mea și mă atinge pe brațe, ești rece, vei răci, ești nebună, Alex dă-mi sacoul tău.
Îi privesc pe cei doi și le zâmbesc trist, murmur un mulțumesc atunci când îmi aseară sacoul pe umeri și îi fac loc și lui Alex să se așeză pe bancă însă acesta rămâne în picioare.
- Lasă-mă să ghicesc, începe din nou să vorbească nu i-ai spus că ești însărcinată, nu i-ai spus că îi porți copilul în pântec .
- Miruna ....
- Știu că ești însărcinată, încearcă să mă liniștească Alex.
- Și el? Nu i-ați spus nu-i așa? îi întreb speriată.
- Noi nu i-am spus, am considerat că nu este datoria noastră, însă tu? începe să mă certe Miruna, tu.... de ce naiba nu i-ai spus?
- Nici nu a vrut să mă asculte, mă scuz.
- Ai încercat să-i spui cumva? Nu, ai incercat să îi explici motivul pentru care ai amânat să rămâi însărcinată?
- Da, printr-o scrisoare.
- Și lasă-mă din nou să ghicesc în acea misterioasa scrisoare nu i-ai spus că ești și însărcinată.
- Ai ghicit, încerc să-i zâmbesc.
- De ce?
- Pentru că nu mai avea nici un rost, apariția soției sale... căsătoria noastră a fost anulată pe loc, ea are nevoie de el este amnezică, locul ei este lângă el, ea nu are pe nimeni...
- Ești extraordinară, se ridică nervoasă de lângă mine, acum nu mai salvezi găini, porci și vaci, salvezi și femei amnezice.
- Miruna te rog, eu vă am pe voi, găsesc un sprijin în voi, în schimb ea nu îl are decât pe el.
- Și copilul tău? Laura copil ăsta va crește fără tată, de ce îi iei acest drept?
- Alex nu vreau să-i spui nimic lui Ale, jură, mă ridic de pe bancă și mă apropii de el.
- Laura, tu vrei să îmi pun în joc prietenia de atâția ani? Vrei să-l mint?
- Nu vreau să-l minți, doar să nu-i spui, sunt două lucruri total diferite.
Alex se îndepărtează de mine și își bagă mâinile prin păr.
- Laura mă va omorâ Alejandro, îți jur dacă afla că eu știu.
- Bine.... Vă promit că îi voi spune, dar atunci când voi considera eu, prima oară trebuie să mă conving că totul va merge bine, că bebelușul este în regulă și abia apoi, îi voi spune, vorbesc resemnată.
- Dacă tot am lămurit aceste lucruri, mă apucă de braț Miruna hai să mergem acasă.
- Acasă, repet melancolică, unde acasă? Apartamentul meu este plin de parfumul și amintirea lui, dulapul la fel , plin cu lucrurile lui, nici fosta mea cameră din casa părinților nu a rămas neatins de amprenta lui. Unde să merg Miruna, unde? încep să plâng.
- Alex, te rog să o iei și să o duci la mașină, îmi vine să o iau la palme, îți spun eu unde domnișoară , în Spania acolo ar trebui să mergi să o iei de păr pe amnezică și să o dai afara, cine pleacă la plimbare pierde locul de onoare. Doamne de ce naiba nu m-am încăpățânat și nu am mers cu tine ? De ce? Acum erai bine mersi lângă soțul tău nu plângând pe o bancă în parc.
Pornesc spre mașina și îi las în urma mea, mă simțeam obosită, de toate cele petrecute, poate și cel mic cerea liniște, pentru prima dată îmi duc mâna la abdomen și îl mângâi ușor.
- Unde mergem? o întreabă Alex pe sora mea.
- Preferințe? se întoarce spre mine și mă privește serioasă.
- Mi-e indiferent, îi răspund.
- M-ai lămurit, oftează, Alex la psihiatrie.

În acea seară am dormit într-o cameră de hotel, a fost alegerea mea, voiam să fiu într-un loc străin doar eu , copilul meu și gândurile mele.
Mi-am făcut curaj într-una din aceste zile și am intrat în apartament unde i-am strâns într-o valiză toate lucrurile lui, era mai bine așa, apoi nu am mai intrat în acel loc sacru.
Sarcina era una extrem de ușoară , bebelușul foarte liniștit, deloc pretențios.
Mergeam la control cel puțin o dată pe lună, nu că ar fi fost probleme dar îmi doream nespus să-i aud bătăile inimii iar și iar.
Părinții mei mi-au respectat decizia de a păstra secretul cel puțin până mă voi decide să stau fața în fața cu bărbatul pe care îl iubeam.

Alejandro

O viață de coșmar asta duceam, înconjurat de alcool, tristețe și de singurătate.
Bunica renunțase de mult să încerce să mă facă să văd și altfel lucrurile și eu îi mulțumeam pentru asta.
Viața fără ea era nulă, era un chin, Alex nu-mi mai vorbea despre ea, toți încercau să mă menajeze, cu ce folos, dacă nu era ea?
Dalida îmi respecta durerea, dormeam separați, îmi gătea, și devenise o soție înțelegătoare, iubitoare, perfectă, însă nu era ea, eu o iubeam pe ea.  
Ajung acasă după o zi încărcată și nu-mi doream decât să fac un dus și să dorm însă Dalida mă aștepta cu cina pregătită, îmbrăcată într-o rochie care îi punea trupul în evidență.
- Iubitule ai venit în sfârșit, mă trage de mâna și mă îndeamnă să mă așez pe scaun.
- Dalida, te rog nu-mi este foame, nu vreau decât să fac un duș, sunt obosit.
- Îmi pare rău, își lăsă capul în pământ, am gătit mâncarea ta preferată și...dar nu-i nici o problemă imediat strâng, se repede spre masă și începe să strângă farfuriile , moment în care mă simt vinovat.
- Stai, îi iau farfuria din mână, îmi pare rău, nu ar trebui să te implic și pe tine în toată starea mea, poți servi masa, îi fac semn spre platourile pline.
Fericită începe să-mi umple farfuria cu cele pregătite de unde gust câte puțin.
Seara se încheie pentru mine atunci când ne așezăm pe canapeaua din salon și bem puțin vin.
Dimineața mă trezesc cu o durere îngrozitoare de cap și cu.... Dalida goală lângă mine.
Mă ridic de pe canapea speriat, ce naiba se întâmplase, îmi frec tâmplele și încerc să-mi amintesc însă totul pare șters din memoria mea.
Mă simțeam murdar, mă simțeam infidel, o înșelasem.
- Bună dimineața iubitule, se trezește Dalida.
- Dalida? Ce naiba s-a întâmplat? fac semn spre canapeaua răvășită.
Mă privește uimită iar ochii i se umpluse rapid de lacrimi.
- Nu am făcut nimic greșit, ți-ai dorit să facem dragoste, după ce ți-ai băut paharul de vin te-ai năpustit asupra mea , am început să ne sărutam și apoi.... Dumnezeule Ale mă simt de parcă aș fi o târfă, nu am făcut nimic rău suntem căsătoriți, își înfășoară cearceaful în jurul trupului și fuge plângând.
Nu-mi amintesc la naiba nimic , dar având în vedere de felul în care ne-am trezit este clar că făcusem dragoste toată noaptea , cred.