Toreadorul ( Vol 1 )

. 18 .

Laura

Foarte mult timp m-am lăsat condusă de sentimentul de şoc, negare, furie, vină, depresie şi neacceptare.
De cele mai multe ori mă trezeam înconjurată de scâncetul unui bebeluș iar ecoul mă purta în camera fetiței mele, unde adormeam din nou strângând la piept hăinuțele nepurtate.
Cu ajutorul celor din jur am reușit să mă ridic din pat și din depresie, cele 3 luni pline de lacrimi, strigăte și rugăminți au luat sfârșit atunci când mi-am dat seama că fetița mea are nevoie de o mamă puternică care să-i poartă amintirea vie.
Renunțasem la postul de editor sau poate luasem o vacanță fără sfârșit așa cum le-am promis colegilor din redacție, voiam să-mi reiau activitatea la clinica de animale, în mintea mea și fiica mea era o mare iubitoare de animale.
Astăzi aveam să-mi reintru în program, încă de dimineață am reușit să-mi convins colegii de la clinică să-mi cedeze tura de noapte, însă nu puteam pleca pur și simplu, trebuia să aflu ceva ce mă apăsă pe suflet, iar cel care mă putea lămuri era cumnatul meu.
- Alex? Pot să intru?deschid ușor ușa.
- Laura, te rog intră, se ridică de pe scaun și vine în întâmpinarea mea.
- Ce faci? îl întreb încercând să-i zâmbesc.
- Mai lucrăm la care ceva, lasă asta sunt neimportante, ce faci tu? Vrei să mergem undeva anume?
- Nu...voi pleca eu la clinică, în noaptea asta voi rămâne eu de gardă.
- Asta este un lucru bun, mă bucur.
- Alex...a...vreau să te întreb ceva..încep să-mi frământ degetele.
- Sigur, te ascult.
- A născut nu-i așa?
- Da...
- Bebelușul este bine?
- Da...este tata de fetiță.
- Tată de fetiță...repet tristă...va fi un tată posesiv și protector.
- Cu siguranță.
- Mulțumesc, mă ridic în picioare, totul merge bine în afaceri nu?
Alex nu-mi răspunde știe că am intrat în birou doar să-l întreb despre Ale, așa că mă îmbrățișează puternic iar eu mă abandonez în brațele sale și încep să plâng pentru pierdea mea și pentru împlinirea lui.
Așa ne găsește Miruna care ni se alătură.
- Gata cu plânsul, mă retrag, îngerul meu nu își dorește o mamă plângăcioasă.
- Așa te vrem, îmi spune Miruna, hei tu unde pleci?
- La clinică, sunt de gardă în noaptea asta, așa că pupici, ne vedem mâine.
Le fac din mână și ies , urc în mașină și conduc destul de relaxată până la clinică.
Acolo nu mă așteaptă decât 4 pisoii care au fost salvați de la înec noaptea trecută și un hamster abandonat într-un parc.
Urma o noapte liniștită fără nici un fel de problemă.
Tresar atunci când ușa se deschide și se lovește de perete, pe ea intrând rapid un bărbat cu un câine în brațe.
- Un doctor vă rog, am nevoie de un doctor, mă roagă disperat.
- Ce s-a întâmplat? îi arăt masă pe care să-și așeze animalul.
- Ne jucam și a sărit după minge și cred că și-a rupt piciorul.
- Vă rog să îmi dați voie să-l consult.
- Tu? mă privește șocat, eu am cerut un medic .
Uitasem că eram îmbrăcată într-o pereche de pantaloni scurți, un tricou foarte larg și părul prins neglijent. Îmi iau de pe scaun halatul alb pe care îl îmbrac și îmi așez stetoscopul in jurul gâtului.
- Așa este mai bine?îl întreb amuzată.
- Da, îmi cer iertare, își lăsă capul rușinat.
- Nu este rupt, îl informez in timp ce-l examinez.
- Nu?
- Nu, este doar scrintit.
Priveam dobermanul întins pe masă , cum stătea cuminte deși știam că are dureri.
- Îi voi așeza piciorul pe două atele și îți voi prescrie un unguent cu care să-l masez cel puțin de două ori pe zi.
- Mulțumesc, m-am liniștit.
- Cum îl cheamă?
- Batman, îmi răspunde zâmbind.
Încerc să-mi rețin râsul însă nu reușesc așa că se îndreaptă de spate și mă privește serios.
- Scuze, imediat îți voi scrie rețeta.
Mă îndrept spre birou unde îi notez numele unguentului urmat de semnătură și parafă.
-  Laura Vasiliu? îmi citește numele și mă privește uimit, ziarista?
- Fosta, să spunem, îi zâmbesc trist.
- Ai renunțat?
- Să spunem că am luat o pauză mai lungă...mă simt mult prea încărcată psihic și nu pot da randamente.
- Înțeleg, îmi cer iertare încă odată pentru...
- Nu îți face griji, important este ca Batman să fie bine.
- Ce prost sunt, se lovește cu mâna peste frunte, Vladimir Lazăr, îmi întinde aceași mâna cu care s-a lovit.
- Hmmm, un rus? îl întreb în timp ce îl examinez cu privirea.
- Nuuu, probabil mama a fost fana lui Vladimir Putin, glumește, sunt moldovean , orașul de origine Iași.
- Interesantă combinație.
- Ești sigură că Batman va fi bine? îl privește trist pe dobermanul care stătea liniștit.
- Da, uite dacă vrei îl poți lăsa aici în noaptea asta, chiar eu îl voi îngriji, îi voi face o injecție pentru dureri și apoi va adormi.
- Mda, cred că așa este cel mai bine, te rog sa ai grijă de el este tot ce mi-a rămas.
- Îți promit că voi avea.
Vladimir își mângâie și îi șoptește cateva cuvinte prietenului său apoi iese salutând.
Era un exemplar foarte frumos, blana lucioasă semn că era foarte bine îngrijit iar felul după cum reacționa arata că era dresat.
Îi fac injecția și apoi îl iau în brațe, îl așez într-o cușcă specială suspendată în perete și îl învelesc cu grija, stau alături de el și îl mângâi până adoarme.
La fel de liniștită mă așez și eu pe scaun nu înainte de a mă dezbrac de halat, încep să butonez telefonul și deschid situl de socializare.
Îi scriu numele de două ori dar îl șterg repede, aș fi vrut să-l văd pe fl, să-i văd fiica însă ceva în mine mă oprește.
Scap speriată telefonul din mână atunci când simt prezenta cuiva în spate meu.
- Îmi cer scuze din nou, îl văd pe Vladimir in pragul ușii ținând în brațe o sacoșă de hârtie.
- Ce m-ai speriat, îi spun in timp ce-mi ridic telefonul de pe jos.
- Dacă te-ai speriat înseamnă că făceai ceva greșit.
- Probabil...ce cauți aici ?
- Pai m-am gândit să avem grijă împreună de Batman, ridică din umeri și se așează pe scaun.
- Dar nu este nevoie, tocmai i-am făcut injecția și până dimineață va dormi.
- Atunci îi vom veghea somnul.
- Mă descurc singură.
- uite am cumpărat cateva sandvișuri, sunt proaspete, garantez, și două sticle de apă plată și o pungă de chipsuri.
- Dumnezeule , sunt sigură că ai altceva de făcut nu este nevoie să rămâi o noapte întreagă.
- Este tot ce mi-a rămas Laura și nu-mi permit să-l pierd.
- Îmi pare rău...
- Să nu îți pară.
- De ce? Stai nu înțeleg...
- În urma divorțului, eu am rămas doar cu el.
- Poftim? îl întreb din nou, nu înțelegeam nimic din ce încerca să îmi spună.
- În urmă cu 4 lumi am divorțat și când am ajuns la partaj judecătorul m-a întrebat dacă am pretenție la ceva și i-am spus că îi cedez tot mai puțin pe Batman.
- Interesantă alegere, comentez.
- Da....așa a spus și judecătorul.
- Și acum să inteleg că i-ai cedat tot?
- Da, vila din Corbeanca pe care o cumpărasem cu banii de la nuntă, salonul ei de înfrumusețare pe care și l-a deschis din banii părinților mei, dar nu contează.
- Și acum locuiești la hotel?
- Nu, am casa părinților mei și firma pe care am înființat-o înainte să o cunosc.
- Îmi pare rău, pentru divorț, pentru pierderi.
- Să nu îți pară.
- De ce te-ai despărțit?
- Nepotrivire de caracter, îmi răspunde scurt.
- Mda, veșnica scuză, strâmb din nas.
- Ce voiai să spun că am găsit-o de nenumărate ori cu bărbați în casă? De ce să-i strice imaginea?
- Ești un gentelman, întind mâna și își o sticla de apă pe care o desfac și beau din ea.
- Tu? mă întrebă curios.
- Nu știu, ridic nepăsătoare din umeri.
- Stai, îmi amintesc abia acum de vedeta din Spania cu care te-ai căsătorit...am citit despre cererea în căsătorie aia cu mariaci și...uf de ai știi cât am îndurat ...
- Nu înțeleg...
- Fosta mea soție o lună în continuu m-a înnebunit că eu nu am putut să fiu original atunci când am cerut-o în căsătorie, m-am limitat doar la o cina romantică și un inel.
- Nemulțumitului Dumnezeu îi ia darul, comentez.
- Da ...dar ia convenit acum este bogată, o femeie de afaceri și liberă.
Scoate cele două sandvișuri și mușcă din unul și apoi mi-l întinde.
- Ce faci?
- Am muscat eu primul să vezi că nu sunt otrăvite.
- Hahaha, ce comic ești.
- Și ești căsătorită cu respectivul?
- Nu, îi răspund tristă, de fapt nici nu cred că am fost având în vedere că actul a fost anulat.
- De ce?
- Pentru că a apărut soția care o credea moartă de 4 ani.
- Nasol ...ai suferit mult bănuiesc.
- Am rămas însărcinată, încep să-i povestesc fără să-mi dau seama, el nu a știut, aveam de gând să-i spun însă exact atunci soția lui a rămas și ea însărcinată așa că am decis sa nu-i spun.
- Și să înțeleg că acum ești mamă, mă întrerupe.
- Da...sunt mamă de înger, îi spun cu lacrimi în ochi.
- Stai tu vrei sa spui că...
- Fetița mea a murit la naștere, deși doctorul le tot parcursul sarcinii m-a asigurat că totul este bine, Dumnezeu m-a pedepsit pentru că i-am ascuns...
- Îl iubeai? mă întrebă
Nu îi răspund în schimb îl privesc.
- Rectific întrebarea, îl iubești?
- Mai mult ca pe viața mea.
- Și el?
- Și el, știu că și el.