Toreadorul ( Vol 1 )

. 7 .

Laura

Nici nu știu când am ajuns în fața apartamentului meu atât de confuză eram, deschid ușa mecanic și mă arunc pe canapea, a-și fi vrut să încep să plâng însă nu puteam, îmi simțeam ochii secați, îl uram, îl disprețuiam.
Cât de fericită și de bine dispusă eram acum câteva ore și acum totul se schimbase.
Mă trezesc înconjurată de întuneric , semn că adormisem , toate cele întâmplate mă extenuase.
Telefonul fix începe să sune, știam și cine este nu mai era nevoie să mă întreb, doar mama era cea care mă suna pe fix.
- Da mamă, îi răspund fără chef.
- Bună și ție draga mea, ce faci? Ar trebui să fiu supărată pe tine, de când nu ai mai trecut pe acasă?
- Mamă, te rog să mă ierți dar sunt foarte ocupată cu munca și ...
- Sau cineva te tine ocupată, mă întrerupe ea.
- O nu, mai bine că nu , îi răspund zâmbind.
- Rău faci, vreau nepoți !
- Și de unde să ții aduc? Vrei să mă duc la piața să îți iau unul? Pentru Dumnezeu mamă, te rog să încetezi, Miruna?
- Miruna a zis că vine să te scoată în oraș.
- A...a ajuns?
- Da, dimineață, îmi răspunde mama.
- Mamă te las, Miruna tocmai sună la ușă, îi spun după ce aud soneria.
- Bine, să vă distrați, te iubesc.
- Mulțumesc mamă, te iubesc și eu, saluta-l pe tata, îi mai spun înainte să închid.
Plictisită mă îndrept spre ușă și îi deschid Mirunei care își pierduse răbdarea așteptând să-i deschid.
- Am crezut că ai murit, voiam acum să sun la pompieri, trece pe lângă mine și se așează pe canapea.
- Ce să facă pompierii? o întreb după ce închid ușa și mă așez lângă ea pe canapea.
- Hai lasă asta, am venit să te scot în oraș  , vreau să mâncăm.
- Miruna tu știi că domnul Sanchez este în România?
- Da, în această dimineață am venit împreună .
- Poftim?
- Eu cu Alex și cu Ale.
- Ale? o întreb supărată de familiarizarea cu care îl numea.
- Chiar este un tip de treabă Laura, trebuie doar să-l cunoști, nu este ca prietenul lui.
- Alex?
- Un nesimțit, îți vine să crezi că mi-a spus că mă voi căsători cu el?
- Când?
- După ce am aterizat în țară, în aeroport.
- Și tu ce ai făcut?
- L-am pălmuit , mi-am luat bagajele și am plecat, hai că îți povestesc mai târziu, mergi și te schimbă , mă trage spre dormitor, mi-e foame.
- Miruna nu prea am chef de ieșit, eu...
- Nici nu vreau să aud, îmi spune în timp ce îmi deschide dulapul, scoate o rochie crem scurtă și mi-o îndeasă în brațe.
Știam că nu am nici o șansă să scap așa că intru în baie să mă schimb.
- Când începi munca? o întreb încercând să fac conversație .
- Maine dimineața la prima oră ,sunt la cabinet.
- Pacienți matinali, o întreb ieșind din baie.
- Da, Ale, vrea o albire.
- Cine? Toreadorul? o întreb șocată.
- Aham.
- În toată Spania nu a găsit un stomatolog să-i facă albire?o întreb nervoasă.
- Laura exagerezi.
- Mai bine s-ar duce la tata să-i opereze creierul, pufnesc.
- Laura chiar este un tip de treabă.
- Da, am văzut cât este de treabă, din cauza lui mi-am dat demisia astăzi.
- De ce?
- Pentru că articolul nu a fost pe placul lui și pentru că cineva a avut grijă să-i spună că de articolul despre el depinde scaunul meu de editor, îi reproșez.
- Îmi pare rău, lasă capul în jos rușinată, n-am vrut să se întâmple asta.
- Hai sa mergem până nu mă răzgândesc, îi fac semn spre ușă.
- Mergem cu mașina mea? mă întreabă după ce coborâm în parcare.
- Nu, fiecare cu mașina ei, unde vrei să mergem ?
- La Select, îmi spune înainte de a urca în mașină.
Era restaurantul meu preferat, cea mai bună mâncare, cei mai buni ospătari, atmosfera era minunată, patronul era fostul meu iubit din liceu, o copilărie, așa o numesc acum, relația de atunci.
Ne așezăm la masă noastră și facem comandăm specialitatea casei, friptura de porc la cuptor gratinata cu legume bio.
Abia când am văzut farfuria în fața mea și am început să mănânc mi-am dat seama că stomacul meu era gol, astăzi înafara de doua cafele nu mâncasem nimic .
Timp de 15 minute nici eu și nici Miruna nu am deschis gura decât pentru a o umple cu mâncare delicioasă.
La un moment dat imi întorc capul spre intrare și îi văd pe cei doi crai cum o întrețineau pe chelnerita tânără.
Mă întorc nervoasă spre Miruna însă renunț la ideea de a-i cere socoteală, nu aranjase o " întâlnire" era pur și simplu coincidență, șocul de pe fața ei demonstra acest lucru.
La scurt timp suntem și noi zărite de cei doi, exact ca în balada lui George Topârceanu : " Ce s-a întâmplat apoi , nu e greu de închipuit", din doi pași erau în fața noastră.
- Bună seara, ne salută Alex, vizibil bucuros de întâlnire, pe când domnul Sanchez mă privește atent și culmea serios.
- Bună, îi răspunse Miruna plictisită iar eu pufnesc deranjată de prezența lor.
- Putem lua loc lângă voi? ne adresează domnul Sanchez întrebarea.
Îmi abandonez tacâmurile în farfurie și îmi ridic privirea spre el.
- Ghici, îl întreb zâmbind ironic.
- Să știi că sunt foarte bun la ghicitori, îmi răspunde.
- Atunci dacă tot știi răspunsul, o seară bună să ai, îmi îndrept din nou atenția spre farfuria mea.
În loc să plece, atât el cât și prietenul lui își trag scaunele și se așează lângă noi.
- Ce faci? îl întreb nervoasă.
- Vrem să vă ținem companie, răspunde de data aceasta Alex.
- Domnule Sanchez te-ai lăudat că ești bun la ghicitori, dacă nu ai găsit răspunsul ți-l ofer eu.
- Nu este nevoie, mă oprește așezându-si mâna peste mâna mea, în seara asta o voi face pe neștiutorul, nu vreau decât să  luam cina împreună, dacă nu ai vrut sa fim singuri, mă mulțumesc și cu companie, face semn spre Alex și Miruna care mai aveau un pic și începeau să se certe.
- Domnule Sanchez afla că eu nu stau la masă cu dușmani și nu iau nici o cină cu tine.
- Eu îți sunt dușman Laura?
- Ești omul pe care îl urăsc cel mai mult pe lumea asta, omul pe care îl detest, îi spun toate aceste lucruri în timp cel îl privesc în ochi și îmi trag mâna .
Ar fi vrut să-mi răspundă însă cei doi vorbeau din ce în ce mai tare, cearta lor nu ducea nicăieri însă îmi făcea plăcere să asist, se vedea de la o poștă că între ei se întâmplă ceva, îmi așez o mână sub barbă și mă pregătesc să asist la cel mai comic show live.
- Părere asta ți-ai făcut-o despre mine? îl întreabă Miruna după ce îl pălmuiește.
- Asta chiar nu o meritam, toți greșim, încearcă Alex să se apere.
- Da, sigur, ești un nesimțit.
Ar fi vrut să-l pălmuiască din nou dar acesta îi prinse mâna și se apropie de ea începând să-i sărute gâtul , toți cei din jurul nostru, priveau show-ul la fel ca mine cu interes.
- Ce faci? îl întreabă Miruna tremurând de emoții.
- Îți caut punctul G, îi șoptește la ureche însă nu suficient de încet pentru că toți auzisem .
Roșie de rușine Miruna îl pălmuiește destul de puternic de această dată.
- Vrei să știi unde este punctul G? Prima la dreaptă, nesimțitule.
Alex își plimbă privirea prin restaurant îl văd zâmbind cu gura până la urechi ridicându-se în picioare apoi trăgând-o după el și pe sora mea.
- Ce dracu ai? Unde mă duci? încearcă să se împotrivească.
- Să-ți găsesc punctul G, iar prima la dreapta este baia.
Deși toți cei prezenți din restaurant erau conștienți de ce urmau să facă cei doi în toaletă, au ignorat și și-au îndreptat atenția spre discuțiile abandonate.
Când cei doi au dispărut din raza mea vizuala am revenit cu picioarele pe pământ și l-am simțit pe el tot mai aproape de mine, își ținea mâna stângă rezemată de spătarul scaunul meu și cu mâna dreaptă își butona telefon.
- Ce faci? mă întreabă mirat când vede că mă ridic .
- Plec, nu este evident?
- Stai, nu vreau să pleci, te rog să rămâi, vreau să vorbim ca doi oameni civilizați, te rog, privește partea plină a paharului.
- Nu am un pahar pentru treaba asta, îi răspund și mă așez din nou pe scaun, fac asta nu pentru el ci pentru sora mea , sunt sigură că se va supăra atunci când va ieși și nu mă va găsi.
- Crezi că putem purta o conversație civilizată? mă întrebă serios.
- Ca să pot purta o conversație civilizată trebuie să fii un om civilizat și onest domnule Sanchez.
- Ți se pare că nu sunt civilizat? Sau onest?
- Nu am chef de astfel de discuții.
- Și atunci dragă Laura despre ce putem sa vorbim ? mă întrebă apropiindu-se tot mai aproape de mine.
- Vezi domnule Sanchez, tocmai asta e problema , nu avem . ...sau poate da..  mă prefac că mă gândesc...despre interzicerea coridelor.
- Hai să lăsăm joburile deoparte în seara asta.
- Ha, eram sigură, după cum vezi nu avem subiect în comun, pe scurt nu te incadrezi în tiparul bărbatului cu care să pot conversa.
- Hmmm, murmură și începe să își butoneze telefonul pe care mi-l întinde apoi.
- Ce-i asta? întreb șocată.
Miruna îmi făcuse un cont pe site-ul ăla nenorocit de matrimoniale, pentru asta chiar aveam să o omor.
- Nu știam că ești chiar așa disperată să îți găsești sufletul pereche, îmi face din ochi.
- Asta este o făcătură, este ....nu l-am făcut eu, o omor.
- Da știu că este făcut de Miruna, dar mai știu că profilul bărbatului pe care îl cauți este făcut de tine, îmi ia telefonul din mână și începe să citească.
- Îți place curcubeul, eu îl ador,
înalt sunt și eu , se ridică în picioare, brunet sunt își trece mâna prin păr, bronzul este, își desface încă un nasture la cămașă pentru a-mi arăta pieptul, musculos sunt, sexy nu mai spun, irezistibil hmmm, rafinat, romantic aștept să îți demonstrez,  simțul umorului îl am și de o frumusețe răpitoare, își desface brațele, uite-ma draga mea Laura, sunt aici.
Fierbeam mai ceva ca o oala de presiune , cei din restaurant în seara asta chiar aveau parte de un show pe cinste, mai întâi cu sora mea și acum ....cu mine.
Își bătea joc de mine, era clar, îmi simt ochii plini de lacrimi, dar nu vreau să plâng aici și acum, nu voiam să îi dau satisfacție, tot ce trebuia era să plec.
Mă ridic de la masă chiar atunci când sora mea iese de la toaletă toată numai un zâmbet împreună cu Alex dar devine serioasă atunci când mă vede.
- Ce naiba s-a întâmplat? mă întreabă serioasă.
- Mulțumesc pentru tot ...draga mea surioară, încerc să-i vorbesc calmă și plec .
Ies din restaurant fără să privesc în urmă, dacă înainte îl uram acum îl urăsc de două ori mai mult, bulversată de tot ce se întâmplase uitasem unde îmi lăsasem mașina, când o zaresc măresc pasul și dau să deschid portiera dar sunt întoarsă și izbită cu spatele de mașină.
În fata mea stătea nimeni altul decât el care mă privea trist și sincer.
- Dă-mi drumul sau țip, îi spun plângând.
- Nu pot, nu pot, iartă-mă, nu am vrut să te supăr.
- Să mă superi? M-ai înjosit nenorocitule.
-Nu mă judecă fără să mă cunoști.  Dă-mi voie să-ți arăt că nu sunt un nenorocit, se apropie tot mai mult de mine, corpul meu era presat de trupul lui tare și fierbinte.
- Ce .. ce vrei să faci? îl întreb în șoaptă când buzele lui sunt tot mai aproape de buzele mele.
- Asta....
Închid ochii așteptând sărutul , dar, buzele lui își schimbase direcția și îmi sărută.... obrazul.
Deschid ochii atunci când se îndepărtează de mine și îl privesc șocată, stătea cu mâinile în buzunar și mă privea.
Din nou mă simțeam înjosită, se juca cu mine, profitase de slăbiciunea mea din acel moment.
Îmi umezesc buzele uscate din cauza respiratiei mult prea accelerate și mă urc în mașină fără să îi adresez nici un cuvânt, pornesc motorul însă nu-mi pot clinti mașina din cauza lui, încep să claxonez însă pare că nici nu mă bagă în seamă ba mai mult se repede și se urca în mașină lângă mine.
- Ieși afară din mașină, tip disperată.
- Nu până nu mă asculți.
- Nu avem ce discuta domnule Sanchez, vă rog frumos să ieșiți, încerc să mă calmez însă când îl văd că se face comod pe scaun și își așează și centura îmi așez capul pe volan și încep să plâng, cedasem , pentru prima dată îmi pierdusem toată siguranță , toată mândria.
- Capul sus prințeso că îți cade coroana!